The Economist, cunoscuta revistă globală de business, a avut în august un număr dedicat competiţiei pe care marile ţări occcidentale o duc pentru atragerea talentelor.

Analiza The Economist este mult mai extinsă, punând accent pe ceea ce oferă ţările care atrag talente/creiere, dar şi pe noncalităţile ţărilor de unde tinerii/lumea fug.

La atragerea de talente cu rezultate, adică au reuşit să atragă creiere, pe primele locuri sunt Canada, Australia, Statele Unite (care are însă şi cea mai mare ieşire de creiere), Germania, Spania, Elveţia, Noua Zeelandă, Franţa, Italia şi Danemarca.

La polul opus, „creierele” nu prea vor să se mute în China, India, Iran, Brazilia, Rusia, Vietnam, Turcia, de exemplu.

Aşa, pentru istorie, după căderea comunismului, imediat în anii ’90, Canada a avut o politică naţională clară de a atrage creiere din România, ceea ce s-a şi întâmplat. Aproape fiecare are câte un exemplu în familie.

Trecutul nu-l mai putem întoarce, dar întrebarea este dacă România, sau mai precis Bucureştiul, ca să ne axăm pe un singur oraş, poate atrage talente, poate avea o politică şi o strategie clară pentru a atrage talente din toată lumea şi nu în ultimul rând care ar fi „calităţile” pe care le-ar putea oferi Bucureştiul astfel încât să devină un loc în care tinerii să vină şi din ţară, şi din afară.

Sigur nu există o strategie nici la nivelul autorităţilor locale, nici la nivelul guvernului sau la nivelul partidelor.

Dacă ar fi să discutăm despre ceea ce ar putea oferi Bucureştiul pentru ca cineva să vină aici, m-aş opri la următoarele „calităţi”:

1. Piaţa muncii. Bucureştiul încă are o piaţă a muncii bună, cu un salariu peste medie. Spre exemplu, salariul mediu în Bucureşti este de 6.000 de lei, adică 1.200 de euro, faţă de 5.000 de lei, adică 1.000 de euro net salariul mediu pe economie. Poţi să găseşti de lucru în companii şi nu numai la nivelul de jos. Cu limba engleză te poţi descurca foarte bine.

2. Viaţa socială destul de bună. În ultimii cincisprezece ani, Bucureştiul a înregistrat o creştere exponenţială a vieţii sociale – uitaţi-vă ce este în weekend pe Calea Victoriei, în parcuri, în malluri -, numărul de cafenele, restaurante de toate tipurile a înregistrat o creştere semnificativă, viaţa de noapte este destul de bună, poate chiar prea scumpă, dar asta depinde de unde te duci, teatrele sunt arhipline etc. Această viaţă socială contează extrem de mult pentru tineri, pentru noile generaţii, şi nu cred că sunt foarte multe oraşe în Europa care pot să ofere mixul din Bucureşti.

3. Siguranţa în Bucureşti. Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar mai toţi expaţii care muncesc şi trăiesc în Capitală în toate domeniile – corporaţii, companii româneşti, cluburi sportive – vorbesc în interviurile pe care le dau despre siguranţa din oraşele din România, din Bucureşti. Aici poţi să ieşi seara, poţi să te plimbi fără probleme după ce se înserează şi chiar la miezul nopţii fără să te trezeşti jefuit, bătut, ameninţat cu pistolul. În America este de neconceput această linişte, ca de altfel şi în multe oraşe faimoase din Europa. Dacă autorităţile, dacă guvernul, dacă Ministerul de Interne ar întări această siguranţă, dacă nu ar lăsa ca fenomenul extinderii consumului de droguri să scape de sub control şi chiar acest fenomen să fie redus, Bucureştiul ar putea fi un superoraş din punctul de vedere al liniştii şi siguranţei. Ce folos ai dacă câştigi milioane de euro la New York, la Paris, dacă trăieşti tot timpul cu ameninţarea că poţi să fii jefuit şi împuşcat?

4. Piaţa imobiliară este încă ieftină, atât la nivelul chiriilor, cât şi la nivelul preţului apartamentelor. Marile oraşe occidentale sunt extrem de scumpe la nivel imobiliar, acolo nu prea poţi să te atingi de un apartament, de o casă, chiriile sunt mari şi foarte mari. Bucureştiul ar putea pune accent pe acest lucru, pe piaţa imobiliară ieftină, unde dintr-un salariu mediu de 1.000 de euro pe lună poţi să-ţi cumperi un apartament de două camere, de 50 de metri pătraţi, în şase ani.

5. Puterea de cumpărare în Bucureşti este bună. Dacă luăm salariile din Bucureşti versus costul de trai versus piaţa imobiliară versus ceea ce obţii cu banii pe care îi ai în Bucureşti

dintr-un salariu de middle şi de top management, vedem un raport foarte bun. Dacă te duci la Roma, la New York, la Paris, cu salariile de acolo, cu costurile de acolo, la finalul lunii s-ar putea să rămâi cu mai puţini bani decât ai rămâne în România. Diferenţa dintre salariile nete în Bucureşti versus salariile din ţările occidentale nu este chiar atât de mare, dar dacă pui în balanţă celelalte costuri, s-ar putea să ieşi mai bine.

6. Deşi pare o utopie, învăţământul din Bucureşti, şcolile de aici, ar putea atrage tineri din afara ţării, pentru că nu sunt atât de scumpe – în America, fără minimum 500.000 de dolari nu ai nicio şansă să ajungi medic -, iar cunoştinţele obţinute, chiar dacă sunt rămase puţin în urmă, nu sunt chiar de aruncat la gunoi. Aici mă refer la medicină, inginerie, energie, financiar şi nu în ultimul rând, tot ce are legătură cu IT-ul. Toţi tinerii noştri se duc acum în Olanda, pentru că şcolile sunt ieftine (plăteşti mai mult pe chirie decât pe şcoală).

Acum câţiva ani, nici nu se punea problema ca Bucureştiul să fie un centru de atragere de talente din afară. Nici acum nu este, dacă ar fi să discutăm în mod structurat. Dar cred că cineva ar putea face un plan pentru a atrage talente în România din motivele de mai sus.

Dacă ne-am duce în Ucraina, Bulgaria, Turcia, Georgia, Armenia, Italia, Grecia, Iran, Spania, chiar şi Anglia, ca să enumăr doar câteva ţări, s-ar putea să luăm câteva creiere de acolo. Bineînţeles, nu ne vom putea compara niciodată cu SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia. Dar şi Bucureştiul are anumite calităţi.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)