Cum mai poţi să-i ţii pe tineri pentru a nu închide oraşele de tot peste câteva decenii din lipsă de locuitori, aşa cum se întâmplă acum cu multe sate şi comune din România? Ce trebuie făcut şi de către cine?

Dacă te uiţi la politicile publice ale primarilor, şefilor de consilii judeţene, şefilor locali ai partidelor, ei au politici mai mult pentru cei de peste 60 de ani, pentru pensionari. Parcă toţi îi încurajează pe tineri să plece de acolo, parcă toţi primarii încurajează familiile să facă sau să-şi crească copiii la Milano, Barcelona sau în Bucureşti ori Cluj.

Bineînţeles că nu toate oraşele pot fi centre universitare, bineînţeles că nu toate pot atrage investiţii – nu ai oameni, dacă se poate tineri, nu vine nimeni să deschidă o fabrică. Dar cred că fiecare oraş îşi poate dezvolta o competenţă care să atragă interes în timp.

Dar pentru asta trebuie să dezvolţi afacerile private mici şi mijlocii care să adune generaţii în jurul unui antreprenor, unei idei, unui business.

Nu toate oraşele pot să aibă fabrici cu sute şi mii de angajaţi, dar undeva poate să existe un centru, un atelier de la care să pornească cel mai bun scaun din România, cea mai bună clanţă sau cel mai bun pantof pentru oamenii de peste 100 kg, de exemplu. La Paşcani se fac scaune de maşină pentru copii, iar în jurul acestei afaceri s-a putut crea ceva pentru acel oraş.

Poate cineva din România vrea să facă cei mai buni ciorapi pentru bebeluşi la botez, pentru că la acel eveniment nu toată lumea vrea să cumpere de la Zara sau de la chinezi.

În acest moment, toate autorităţile locale fac tot posibilul să-i descurajeze pe tinerii din zonă să-şi creeze la nivel local propriile afaceri.

Tinerii care termină o şcoală sau facultatea într-un oraş mai mare revin în familie, dacă!, cu ideea de a se angaja la stat, la instituţiile deconcentrate sau la filialele locale ale companiilor de stat.

Nimeni nu vrea să lucreze în firme private, unde se plăteşte mai prost şi toţi antreprenorii sunt văzuţi numai ca escroci.

Dacă primarul sau şeful unui consiliu judeţean nu-şi bate capul – şi din păcate nu-şi bate capul! – să creeze un hub de mici afaceri, toată lumea ar fugi din acel oraş.

După cum arată lucrurile, nu sunt foarte mulţi primari care să încurajeze businessul local românesc. Iar pe investitorii străini îi aşteaptă ca să-i pârlească.

Firmele mijlocii şi mari care au sediul central în oraşele din afara topului 10 ar trebui să fie ţinute în palmă de către autorităţi şi comunitate, nu să fie vaci de muls de către cei din politic, de Fisc sau de toate instituţiile de control, aşa cum se întâmplă acum. Pur şi simplu trebuie să aibă protecţie locală, pentru ca în jurul acestei firme şi antreprenori să se adune tineri.

Dedeman are sediul central în Bacău, un oraş în cădere economică, după ce Sechelariu şi Hrebenciuc au ieşit din decor, primul prin moarte, celălalt cu ajutorul DNA. Dedeman şi fraţii Pavăl ar trebui să fie intangibili pentru Bacău, pentru că au banii şi pot crea centre de calificare, centre de servicii pentru businessul lor, care depăşeşte 1 miliard de euro pe an, şi unde să vină tineri din toată ţara. Dedeman poate crea cel mai mare centru de servicii pentru industria de bricolaj din Europa Centrală şi de Est.

Ikea a apărut de nicăieri acum 50 de ani dintr-un sat din Suedia, iar în timp s-a creat acolo o competenţă  în cercetare, design, dezvoltare şi branding care s-a răspândit în întreaga lume.

Vrei să conduci un magazin de bricolaj, nu neapărat în reţeaua Dedeman, ci poate în Cehia sau Polonia? În Bacău trebuie să existe cea mai importantă academie din această industrie, nu în Bucureşti, Cluj sau Timişoara. n mod cert, o bună parte din tinerii care vor veni la această academie vor pleca – aşa cum se întâmplă cu academia lui Hagi de lângă Constanţa – dar sigur câţiva tineri vor rămâne acolo pentru a lucra în cercetare-dezvoltare, îşi vor întemeia familii, vor face copii şi vor da cunoştinţele mai departe.

Un alt exemplu care îmi vine în minte: când am fost la Craiova nu ştiam de ce sunt atât de multe magazine cu rochii de mireasă. O fată mi-a explicat că în Craiova există o tradiţie pentru rochii de mireasă, competenţă recunoscută la nivelul întregii ţări.

Pe lângă fotbal şi talentul nativ de vânzători, în Oltenia s-ar putea crea cea mai mare competenţă în producţia şi designul de rochii de mireasă, aş zice.

Nu toate oraşele din România pot avea centre de IT care să fie recunoscute de toată lumea. Cunosc un antreprenor român care deţine o firmă de hackeri, oficială, care vrea să dezvolte la Râmnicu Vâlcea o şcoală de hackeri cu ajutorul primarului şi autorităţilor locale.

Gigantul american Amazon a dezvoltat la Iaşi o competenţă locală în servicii IT, dar Iulian Dascălu, regele mallurilor, nu a creat o şcoală pentru România şi pentru alte ţări pentru dezvoltarea de competenţe în privinţa meseriilor specifice unui mall. Şi tot ne plângem că vin investitorii străini şi ne cumpără talentele!

Dan Ostahie, patronul Altex, poate crea la Piatra Neamţ, de unde este el, o şcoală pentru magazinele de electrocasnice, unde să vină lume din Bucureşti, din Sibiu, din Constanţa să înveţe trei ani cum se conduce un magazin de acest gen.

Senzaţia mea este că toţi aceşti antreprenori români care s-au ridicat din oraşele din afara topului 10 preferă să dezvolte business în altă parte, fără să mai întoarcă ceva la nivelul oraşului de unde au pornit.

Bineînţeles că în Focşani nu este business ca în Bucureşti sau Cluj, dar pot fi dezvoltate centre de pregătire pentru toată reţeaua, cu masă, casă şi bani deasupra.

Iar a treia idee – oricum niciuna dintre ele nu este ceva ieşit din comun – este ca autorităţile locale să ofere locuinţe gratis tinerilor care vor să se stabilească într-un oraş: dacă stai două decenii şi mai faci şi un copil, casa este a ta. La câte terenuri sunt libere, la câţi bani sunt la Ministerul Dezvoltării, se pot găsi câteva milioane de dolari pentru aceste locuinţe care să aibă 100 de metri pătraţi, nu 50.

Fără tineri, fără familii tinere, nu doar satele şi comunele vor muri, ci şi oraşele.