Mai toţi liderii din HR, mai toţi şefii de companii spun că, atunci când recrutează pe cineva, cel mai important lucru la care se uită este atitudinea candidatului, atitudinea pe care o degajă cel aflat în faţa lor, şi mai puţin contează CV-ul sau specializările pe care le are acesta. Mi se pare o propoziţie de marketing, menită să sune bine. Cum poţi să îţi dai seama de atitudinea cuiva la un interviu? Cum poţi să îţi dai seama de atitudinea lui faţă de job, faţă de companie, atunci când ai prima discuţie cu el? Când îi întrebi pe antreprenori, pe cei care conduc companii din punct de vedere executiv (CEO), care au fost cele mai mari greşeli pe care le-au făcut, în top trei se află faptul că au angajat pe cineva greşit, care ulterior nu a confirmat şi nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor lor. Eu cred că, atunci când i-au angajat, respectivii aveau atitudine. Cred că nimeni nu poate să-şi dea seama de cariera pe care o va avea cineva în viaţa profesională – nici candidatul, nici cel care îl angajează.

Mai toţi executivii care astăzi au ajuns în top spun că, în urmă cu 20 de ani, 30 de ani sau chiar 10 ani, când aveau primul, al doilea sau al treilea job, nu ştiau unde vor ajunge, nu aveau perspectiva carierei lor.

Pentru cei mai mulţi executivi de top, locul în care au ajuns astăzi a fost determinat mai degrabă de întâmplare, noroc, o vorbă bună pusă de un şef sau de altcineva, anumite schimbări în companie sau în viaţa lor profesională – factori care poate nu au avut legătură directă cu ei. Bineînţeles că munca are, probabil, ponderea cea mai mare într-o carieră, dar ascensiunea profesională depinde foarte mult de întâmplare, noroc, de o şansă care apare de nicăieri. Atitudinea se vede în timp, atunci când deja te-ai instalat într-un job şi vrei să urci în organigrama unei companii. Bineînţeles că şefii de deasupra preferă să discute cu oameni care au o atitudine pozitivă, capabili să depăşească problemele şi să se adapteze vremurilor. 

Pentru cei mai mulţi executivi de top, locul în care au ajuns astăzi a fost determinat mai degrabă de întâmplare, noroc, o vorbă bună pusă de un şef sau de altcineva, anumite schimbări în companie sau în viaţa lor profesională – factori care poate nu au avut legătură directă cu ei.

Când îi întreb pe executivi dacă s-ar fi angajat pe ei înşişi atunci când au venit prima dată la interviu, mulţi zâmbesc. O parte spun că da, o parte spun că nu, pentru că le-ar fi fost greu să gestioneze „atitudinea” pe care o aveau atunci, la începutul carierei. Într-o carieră profesională, de la un anumit nivel în sus, poate nici atitudinea nu mai este pe primul loc, ci networkul pe care ţi-l formezi, poziţionările pe care le ai în cadrul unei companii, modul în care te pui bine cu şefii, capacitatea de a înţelege managementul de top, cum poţi să ajungi acolo, ce trebuie să faci, de partea cui trebuie să fii. În multinaţionale, relaţionarea este cea mai importantă, iar acest lucru a început să devină esenţial şi în companiile antreprenoriale româneşti. 

Pentru anumite poziţii de top, contează şi CV-ul, chiar foarte mult: contează şcoala pe care ai făcut-o, cursurile urmate, experienţa şi specializarea pe care o ai. Este adevărat că cei care ajung în top poate au mai puţine specializări, poate nu sunt experţi într-un anumit domeniu. În top management, ai mai degrabă nevoie de o viziune de ansamblu, de abilitatea de a aduce oamenii potriviţi la masă şi de a înţelege cum funcţionează lucrurile într-un sistem birocratic. După 50 de angajaţi, este puţin probabil să-i mai ştii pe toţi pe nume, să ştii exact ce face fiecare sau ce familie are. Poate că este mai important decât se crede să gândeşti managementul şi operaţiunile ca într-un PowerPoint – cu rezumate, sinteze şi concluzii. În lumea de astăzi, unde PowerPointul este regele neîncoronat al managementului, dacă nu ştii să rezumi derularea operaţiunilor într-o prezentare clară, îţi va fi mai greu să ajungi în top. Foarte multă lume urăşte PowerPointul, dar acesta este instrumentul de management cel mai folosit şi la care se raportează toată lumea. În ziua de astăzi, noile generaţii au alte aşteptări, mai sociale, şi nu mai sunt dispuse să-şi dedice viaţa unei companii. Bineînţeles că orice atitudine pozitivă a unui angajat sau potenţial angajat este binevenită. Dar contează şi CV-ul, şi specializările. Atitudinea face diferenţa în timp şi mai puţin la angajare.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)