În fiecare an, în luna octombrie, revista Business Magazin pe care o citiţi săptămânal marchează încă un an de la lansare - deja am făcut 20 de ani - şi cu această ocazie, organizează şi Gala Cei mai admiraţi CEO din România.

Catalogul cu acelaşi nume (pe care îl vom lansa în curând) este un clasament subiectiv, făcut pe baza voturilor cititorilor, pe baza voturilor multor CEO şi antreprenori din România, pe cine admiră ei.

Este mai mult decât un top de CEO pentru că sunt şi antreprenori care sunt şi CEO. Spre exemplu, Dragoş Pavăl de la Dedeman, a fost (şi poate va mai fi)  unul dintre cei mai admiraţi CEO din România, cu toate că el este un antreprenor pur-sânge. Împreună cu fratele lui, Adrian, au construit cel mai puternic grup de business din România, cu o cifră de afaceri de 2,3 miliarde de euro, cu un profit de 300 de milioane de euro şi care se îndreaptă spre o evaluare de 5 miliarde de euro în topul ZF al Celor mai valoroase companii din România. An de an, Dragoş Pavăl este în acest top, dar cred că mai mult este admirată compania, realizările înregistrate până acum de aceasta. Cu toate că răspunde la întrebări, Dragoş Pavăl nu a mai ieşit în public cred că de la Gala Business Magazin din anul 2015.

Numărul celor care au şansa să se întâlnească  faţă în faţă cu un CEO de top este destul de redus. Aşa că lumea îi admiră de la distanţă, prin realizările lor, prin brandul şi compania pe care o conduc. Foarte puţini ştiu cum este un CEO în viaţa de CEO. Este un singuratic pentru că trebuie să ia deciziile de unul singur şi trebuie să se bazeze pe echipe, pe alţi oameni din jurul lui, după cum spunea la Meet the CEO Virgil Şoncutean, CEO al Allianz Ţiriac. Topul pe care îl realizăm an de an cu ajutorul platformei undelucram.ro nu este un top al celor mai buni CEO, ci este un top al percepţiei pieţei faţă de un nume sau altul. Dacă un CEO nu este prezent în spaţiul public, dacă povestea lui nu există, dacă nu este o alăturare cu un anumit brand sau o anumită companie, este puţin probabil să fie în top.  Un CEO, ca să fie un CEO bun şi admirat trebuie să conducă o companie sau un brand cunoscut, de care lumea a auzit şi se intersectează într-un fel sau altul cu el/ele. Un CEO trebui să beneficieze de vremuri bune, de noroc, de o piaţă favorabilă mai mult decât de CV-ul lui.  Poţi să ai un CV impecabil, dar dacă eşti la cârma unei companii când piaţa scade, când vine o criză, când lucrurile se prăbuşesc în jurul tău, CV-ul nu te mai ajută. Multinaţionalele se uită cel mai mult la CV, la pedigree atunci când aleg un CEO şi nu prea vor să rişte cu outsideri sau cu oameni pe care îi cunosc mai puţin. O companie antreprenorială, de fapt un antreprenor care vrea să lase din mână poziţia de CEO, încearcă să aleagă pe cineva după chipul şi asemănarea lui. De cele mai multe ori, însă, antreprenorii nu vor să lase din mână poziţia executivă şi de aceea aleg în poziţia de CEO pe cei care pot să gestioneze afacerea. De dezvoltare se ocupă ei. A fi CEO în zilele noastre este mult mai complicat decât acum 20 de ani, pentru că economia, businessul, piaţa s-au schimbat foarte mult. Concurenţa este mult mai mare, marjele sunt mult mai mici, nu te mai ajută nici inflaţia şi cursul valutar să ai creşteri impresionante, angajaţii îţi sunt împotrivă, iar reglementările sunt mult prea multe. Până la urmă, un CEO care beneficiază de o companie şi un brand mare trăieşte din inerţie, din poziţia câştigată în piaţă anterior şi doar nu trebuie să facă greşeli majore. Companiile mari, odată ce au ajuns în top, preferă să aibă rate de creştere mai mici, dar constante, decât să inoveze şi să rupă norii.

Modelele disruptive aparţin start-up-urilor, companiilor construite de la zero, unde fondatorii, antreprenorii, neavând bani, nu au nimic de pierdut. Cei care sunt CEO în ziua de astăzi trebuie să se priceapă mai mult la politică, la politica businessului, la discuţiile cu acţionarii, la discuţiile cu stakeholderii, autorităţi, angajaţi, societatea civilă, mai mult decât să se priceapă în businessul pe caree îl conduc. Un CEO trebui să se priceapă în ziua de astăzi mai mult în a conduce şedinţe, în a conduce compania prin Powerpointuri şi Bulleturi (liniuţele din Powerpoint), prin a fi politically correct în cadrul companiei, trebuie să se priceapă la discuţii cu băncile şi finanţatorii decât să ştie producţie, cum funcţionează o maşină sau cum se face un produs sau altul pe care îl vinde compania. Un CEO de companie mare trebuie să fie mai politican decât politicienii în toate discuţiile cu acţionarii, trebuie să ştie să îşi facă aliaţi interni şi trebuie să ştie să rezolve lucruri politice şi sociale, să aibă relaţii peste tot astfel încât să rezolve situaţiile prin câteva telefoane sau printr-o întâlnire, decât cele de producţie. Un CEO trebuie să fie empatic, sau cel puţin să dea această senzaţie, trebui să fie mai degrabă „ipocrit” decât să spună cum stau cu adevărat lucrurile. Nimeni nu vrea să ştie adevărul, aşa că ipocrizia este o foarte mare calitate.

Un CEO trebuie să ştie mai mult să vorbească decât să facă.

Un CEO este mai apreciat cu cât apare în public mai des, faţă de cineva care preferă să stea în spate şi să facă.

Aceasta este lumea de astăzi în care trăiesc aceşti CEO şi sunt admiraţi.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)