În 2008, la episodul arestării lui Dinu Patriciu, scriam că există zone ale mediului de afaceri românesc care te maculează, indiferent de cât de curat eşti: petrolul, alcoolul, anumite zone din agricultură şi industria alimentară, comerţul cu deşeuri metalice. Eram naiv, se pare că mediul de afaceri românesc în ansamblul lui maculează, indiferent cât de curat eşti. Nu spun asta pentru a-i apăra pe Patriciu, pe Irina Socol sau pe vreunul din lungul şir de oameni de afaceri care au probleme în justiţie (şi zic, cu aceeaşi naivitate, că sunt unii pentru care aş fi pus mâna în foc). Vreau doar să spun că fenomenul în ansamblu este îngrijorător; ba începi să-ţi pui întrebări de genul „da’ oare există cineva care să nu?...“.

Fondul problemei, balta puturoasă de corupţie, de jocuri de interese, de politică şi de pseudopolitici în care ne bălăcim voit sau nu şi care iscă, iată, subiecte de prima pagină, trebuie secată, curăţată, eliminată. Şi încep să cred că nu ne mai putem însănătoşi, curăţa, indiferent de acţiunile procurorilor, de autodenunţurile celor din Sinteşti sau de numărul anilor de puşcărie pe care îi riscă cineva.

În aceste condiţii, mai cred că singurii care ar putea avea succes în limpezirea apelor sunt tinerii, Generaţia Y de pe coperta revistei. Cine o să îmi pomenească clişeele pe care le tot plimbăm despre tineri - leneşi, egoişti, dependenţi de tehnologie, neinstruiţi, plini de sine şi lipsiţi de realism - ar face bine să îşi înghită vorbele şi să se mai gândească. Eventual la partea lui de vină că România a ajuns să arate aşa cum este.

Am vorbit cu câţiva tineri pentru articolul de copertă, lucrez şi colaborez cu un număr important de tineri, mă lovesc pe stradă de tineri şi merg alături de ei în metru sau autobuz; sunt entuziaşti şi muncitori şi cei mai mulţi îmi dau energii pozitive. Sigur că am a le reproşa câte ceva, cultivă o lipsă de inhibiţii şi afişează câteodată o ostentativă lipsă de maniere, dar asta e doar fronda specifică vârstei, chestii pe care le-am trăit fiecare din noi, la vremea noastră.

Generaţia Y, mi-a spus un tânăr de 23 de ani, preferă un salariu mai mic, dacă scopul are însemnătate pentru ei ca persoană sau face bine societăţii. Companii ca Facebook, Google sau Adobe s-au prins de asta şi definesc foarte exact plusul de valoare pe care îl aduc în societate şi în acelaşi timp plusul de valoare adus individului ce lucrează la ei.

Şi atunci banii devin un efect al faptului că oamenii lucrează pentru un scop şi nu sunt un scop în sine.

Am separat fraza de mai sus pentru a o evidenţia, pentru că dacă va fi aşa, avem de-a face cu o schimbare majoră de paradigmă care va avea efecte peste câţiva ani. Tânărul meu crede că are soluţia şi pentru imobilismul politic şi pentru combaterea sărăciei şi pentru însănătoşirea societăţii. Mi-a zis că puterea unei echipe este puterea celui mai slab din echipă şi că salvarea nu vine din mediul politic, ci din mici companii, din ONG-uri; în cele din urmă, statul va rămâne din ce în ce mai mic, mai izolat. România nu va rămâne închisă, know-how-ul din afară şi exemplele se vor constitui într-un factor de presiune pentru politic. Dacă-i aşa, să vină cât mai repede.

Vă propun un pictor român, tânăr, o privire limpede asupra societăţii de astăzi. Îl cheamă Şerban Savu, este din Cluj şi l-am regăsit, cu bucurie, în oferta mai multor galerii importante din străinătate.