Spun că a fost ignorată pentru că a reprezentat unul dintre cele două mari hopuri pe care Uniunea le are de sărit în prima parte a lui 2017, al doilea fiind alegerile din Franţa de la sfârşitul acestei luni. Dacă rezultele de acolo vor fi similare, sunt şanse mici ca „mişcările separatiste” din restul statelor să mai ridice vreo pretenţie. La olandezi pierzătorul a fost Wilders, la francezi sperăm să fie Le Pen.

În condiţiile în care englezii au luat-o cu viteză pe drumul lor, e important ca restul să aibă o viziune comună asupra Uniunii. Şi asta mai ales că promisiunile pe ochi frumoşi nu prea mai ţin: Merkel a zis-o destul de bine atunci când a transmis că Marea Britanie trebuie să plătească nota de plată înainte să ceară o porţie la pachet. Atât despre Brexit, pentru că subiectul mi se pare consumat – cel puţin pentru moment.

Am mai scris de multe ori despre britanici, mişcări anti-sistem şi guvernări antieuropene, deci n-aş mai fi abordat subiectul dacă nu părea necesar să o fac. Dar ce se întâmplă zilele astea prin Ungaria sau Polonia ar trebui să fie un semnal de alarmă. În Polonia, şeful statului a compromis Tribunalul Constituţional numind în fruntea instituţiei un candidat susţinut de partidul aflat la putere; adio checks and balances. Comisia Europeană a reacţionat prompt, cerând implementarea mai multor măsuri care să asigure un grad acceptabil de democraţie; răspunsul negativ a venit şi mai prompt şi nu prea a lăsat loc de interpretări. În cazul Ungariei, Viktor Orban a ieşit la rampă anunţând o „contrarevoluţie culturală” în interiorul blocului comunitar. Sunt state care uită de valorile trecute în caietul de sarcini al membrilor UE şi făcând asta riscă să strice munca tuturor.

Chiar dacă s-au înţeles asupra unei direcţii generale de urmat, ca urmare a summitului aniversar de la Roma, liderii Uniunii sunt perfect conştienţi de pericolele ce pot apărea dacă un singur partid extremist câştigă alegerile, indiferent de stat. Construcţia europeană e mult mai şubredă decât ne-am dori să fie, şi asta pentru că diferenţele culturale sunt semnificative.

Sigur, e uşor să fii proeuropean în cea mai proeuropeană ţară din Uniune; poate că suntem noi mai înceţi şi o să ne trezim, peste doi-trei ani, că ne vrem independenţa înapoi. Momentan, eu zic că beneficiile depăşesc obligaţiile. Călătorim fără vize, doar cu buletinul şi nu ne mai opreşte nimeni la vamă. Primim bani pentru proiecte care de multe ori nici nu mai devin realitate. Avem şi noi dreptul să ne dăm cu părerea prin Parlamentul European şi să ne facem poze cu mai-marii de prin vest. Pe 15 martie ne-a trecut glonţul pe la ureche. Ar fi bine să ne ocolească şi pe 23 aprilie.