Ca sa fim bine intelesi, nu am de gand sa reiau clasica marota americana ca taxele din Europa sunt prea mari, iar beneficiile prea generoase. Nu economiile mari care promoveaza statul bunastarii sunt cauza actualei crize. De fapt, asa cum voi explica ulterior, ele sunt de fapt un factor atenuator.

 

Pericolul imediat care ameninta Europa vine dintr-o directie diferita - esecul continentului de a raspunde eficient la criza financiara. Europa a esuat atat in politica monetara, cat si in cea fiscala: desi are in fata o prapastie cel putin la fel de abrupta ca aceea din SUA, face cu mult mai putin sa-i combata efectele.

 

Din punct de vedere fiscal, asemanarea cu SUA este izbitoare. Multi economisti, inclusiv sussemnatul, au argumentat ca planul de stimulare economica al presedintelui Obama este prea redus, data fiind profunzimea crizei. Dar actiunile SUA sunt gigantice pe langa ce fac europenii.

 

La fel, diferenta in ce priveste politica monetara este si ea socanta. Banca Centrala Europeana a fost cu mult mai putin proactiva decat Rezerva Federala; a fost lenesa in reducerea dobanzii de referinta (de fapt, in iulie anul trecut chiar a decis sa o majoreze) si s-a ferit sa ia masuri ferme care sa dezghete sistemul de creditare.

 

Singurul mecanism care functioneaza in favoarea Europei este exact acel lucru pentru care este cel mai criticata - dimensiunea si generozitatea compensatiilor sociale, care atenueaza impactul problemelor economice. Si asta nu e putin lucru. Asigurarile medicale garantate si indemnizatiile generoase pentru someri sunt o asigurare ca - cel putin pana acum - criza nu produce atata suferinta umana in Europa pe cat produce in America. Iar aceste programe vor ajuta si ele la sustinerea consumului in vremurile de restriste.

 

Dar aceste “stabilizatoare automate” nu sunt suficiente ca sa inlocuiasca actiunea pozitiva.

De ce esueaza Europa? Modul de conducere neperformant e o parte a raspunsului. Oficialii bancari europeni, care au estimat total gresit profunzimea crizei, inca par incredibil de placizi. Si ca sa va faceti o imagine, diatribele de genul habar n-am ale ministrului german de finante mai sunt de gasit doar in tabara republicanilor americani.

 

Dar problema e si mai profunda: extinderea economica si monetara a Europei a mers mult mai repede decat institutiile sale politice. Economiile multor state europene sunt strans legate intre ele cam cum sunt economiile multor state americane; in plus, cele mai multe din membrele UE au si moneda comuna. Dar spre deosebire de America, Europa nu are acel tip de institutii pancontinentale care sunt necesare ca sa atace o criza pancontinentala.

 

Aceasta este explicatia principala pentru lipsa actiunii fiscale: nu exista un guvern care sa-si poata asuma responsabilitatea pentru economia europeana ca intreg. Ce are in schimb Europa sunt guverne nationale, care de care mai refractar sa dea drumul la bani ca sa finanteze un plan de stimulare care ar servi - poate chiar in cea mai mare parte - votantilor din alte tari.

 

Ar fi de asteptat ca politicile monetare sa fie mai stranse. La urma urmei, desi nu exista un guvern european, exista o Banca Centrala Europeana. Dar BCE nu e ca Fed, care-si poate permite sa fie aventuroasa pentru ca e sprijinita de un guvern national unitar - un guvern care deja s-a pregatit sa imparta cu Fed consecintele riscurilor asumate si care va acoperi cu siguranta pierderile Fed daca eforturile acesteia de a dezgheta pietele de credit vor esua. BCE, care trebuie sa raspunda in fata a 16 guverne adesea aflate in disputa, nu se poate baza pe acelasi tip de sprijin.

 

Cu alte cuvinte, Europa se dovedeste slaba din punct de vedere structural tocmai in perioada de criza.

Cea mai importanta intrebare este ce se va intampla cu acele economii europene care au inflorit in anii din urma cand banii erau ieftini, in special cu Spania. In cea mai mare parte a ultimului deceniu, Spania era Florida Europei, cu o economie impinsa de la spate de un boom imobiliar speculativ. Ca si in Florida, boom-ul s-a transformat in balon. Spania trebuie sa gaseasca noi surse de venit si locuri de munca ca sa le inlocuiasca pe cele care au disparut din sectorul constructiilor.

 

In trecut, Spania si-ar fi imbunatatit competitivitatea devalorizandu-si moneda nationala. Dar acum moneda este euro si singura masura care i-a ramas la indemana pare sa fie reducerea drastica a salariilor. O misiune dificila chiar in perioade faste; insa va fi incredibil de dureroasa daca, asa cum pare foarte probabil, economia europeana ca intreg va intra in depresiune si va tinde spre deflatie in anii care vor veni.

 

Inseamna cumva aceasta ca Europa a gresit cand si-a permis sa devina atat de strans integrata? Inseamna cumva, in particular, ca lansarea monedei euro a fost o greseala? Poate ca da.

 

Europa inca ii mai poate contrazice pe sceptici, daca politicienii ei incep sa arate mai multa capacitate de conducere. Dar vor face ei asta?