Există o afirmaţie în piaţă care se perpetuează de la unii la alţii, conform căreia diploma nu contează, contează ce ştii să faci, contează să ai o meserie. Şi se dau exemple din zilele noastre că un electrician, un instalator, un zugrav câştigă mult mai mult, fără să aibă şcoala unui inginer, unui economist, unui jurist. Patronii, care se confruntă an de ani cu alte generaţii, având în vedere fluctuaţia mare de personal, spun că şcoala românească nu livrează nimic, în sensul unor angajaţi bine pregătiţi, ci este doar o maşină de printat diplome. Chiar şi pe vremea comunismului, a şcolii comuniste, la care face toată lumea acum un apel la memorie că „că ce bună a fost”, şcoala superioară, adică facultatea, era privită la mişto de către meseriaşi, de către cei care stăteau la bandă, de cei care aveau lângă ei o trusă de scule pe care o plimbau într-o fabrică. 

În vremurile noastre, CV-ul a luat locul diplomei şi de multe ori există această afirmaţie conform căreia CV-ul nu contează, contează ceea ce ştii să faci. Până la urmă, aşa este, contează ce ştii să faci la timpul prezent. Dar până să ajungi acolo, să ai posibilitatea să arăţi că ştii să faci ceva, că şcoala te-a ajutat la acumularea unor cunoştinţe, că poţi să faci diferenţa între un inginer şi un meşter, trebuie să ai acea şcoală, trebuie să ai CV-ul potrivit. Din ce în ce mai mult şcolile pe care le ai – liceu, profesori, facultate, master – contează atunci când se face prima selecţie, când cineva îţi dă o şansă de a intra într-o companie, de a obţine un job care să-ţi permită să acumulezi prima experienţă.

Când o asistentă de la HR, nici măcar directorul de HR, face o primă selecţie de CV-uri, presupunând că sunt mai multe CV-uri pe un loc, ea se uită la ce şcoală a absolvit cel din faţa ei. Şi ca să nu greşească, ca să nu i se reproşeze că a selectat pe cineva care s-a dovedit a fi un angajat slab, preferă să-i selecteze pe cei care au terminat cele mai bune şcoli, pe cei care au luat cele mai mari note şi să-i cheme primii la interviu. Ceea ce nu înţelege multă lume e că prima selecţie este extrem de subiectivă şi nu are de-a face cu ce ştie sau nu ştie să facă un candidat. Totul se bazează pe şcoala absolvită, pe nota cu care a absolvit şi, într-un final, cine te-a recomandat. Nepotismul în companiile private este la fel de prezent ca în companiile de stat sau în instituţiile publice. Sunt companii, sunt instituţii care cer ca cei care îşi depun CV-ul să aibă o anumită notă de absolvire. După ce se face o selecţie, extrem de subiectivă, urmează următoarele etape în procesul de angajare.

Mai nou, selecţia nu o mai face asistenta de la HR, ci calculatorul, robotul, inteligenţa artificială care îi selectează dintre candidaţi pe cei care au cele mai bune şcoli în spate. De unde să ştie inteligenţa artificială dacă un candidat este mai bun decât celălalt, dacă unul dintre candidaţi, cu o şcoală mai slabă, va performa mai bine decât un candidat cu o şcoală mai bună? Într-un fel sau altul, acelaşi principiu se aplică şi la CV-uri, acolo unde candidaţii sunt triaţi în funcţie de joburile anterioare. Întotdeauna un inginer de la Microsoft va fi selectat înaintea unui inginer dintr-o companie românească, de care asistenta, robotul sau inteligenţa artificială nu a auzit. Când head-hunterii selectează candidaţi pentru o poziţie de top management, primul criteriu este legat de numele vechilor angajatori, cât de importante sau nu sunt acele companii. De aceea vedem cum executivii cu CV în multinaţionale se plimbă de la un job la altul şi sunt primii recrutaţi.

Niciun head-hunter, niciun director de HR, nicio companie nu vrea să rişte cu cineva necunoscut, care nu are în CV poziţii la companii de top.De multe ori contează enorm şi certificatele pe care le ai în spate, care pot să facă diferenţa într-o recrutare sau alta, într-un job sau altul. Este adevărat că dacă ai terminat Vianu, că dacă ai fost în top 10 la Politehnică, că dacă ai terminat un CFA sau un MBA nu voi vedea automat rezultate bune în poziţia pe care o ocupi. Adică un MBA nu aduce automat o creştere cu 20% a vânzărilor unei companii. Dar sigur aduce o creştere a salariului celui care are o diplomă de MBA cu 20-50%. Piaţa românească se îndreaptă mai degrabă către modelul american decât spre modelul european, acolo unde contează enorm în primul proces de selecţie liceu, facultatea, notele, certificările, studiile pe care le ai, şi mai mult decât atât, relaţiile pe care le ai, pe care poţi să ţi le faci şi care te ajută să fii selectat şi promovat. De multe ori, odată ce ai intrat într-o organizaţie, ea te duce mai departe, te promovează şi face din tine un executiv de top pentru simplul fapt că lucrezi acolo. Într-o altă companie poţi să ai rezultate mult mai bune, poţi să fii un manager mai bun, dar dacă nu ai diplomele care trebuie, dacă nu ai şcolile cele mai căutate, dacă nu ai poziţiile cerute, nu ai nicio şansă să ajungi în altă parte, într-o poziţie superioară.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)