Cred că era prin 1988 când am văzut prima oară o revistă de tehnologie IT. Întâmplarea a fost că revista care mi-a căzut în mâini să fie tocmai BYTE, etalonul suprem în domeniu (cum aveam să aflu câţiva ani mai târziu). Am fost totodată uimit şi speriat: nu înţelegeam nimic. Eu lucram pe un calculator care împreună cu perifericele cântărea cel puţin o tonă, în vreme ce în revistă nu se vorbea decât de computere care stăteau lejer pe un birou. Eram complet deconectaţi de restul lumii.

Sigur că după revoluţie a apărut o imensă "foame" de informaţie din domeniul noilor tehnologii informatice. Şi folosesc la modul propriu cuvântul "tehnologie": oamenii voiau să ştie cum funcţionează procesoarele şi sistemele de operare, să afle despre tendinţele din lumea limbajelor de programare, despre programele cele mai performante din diverse domenii şi, foarte curând, despre internet. Eram cu ani buni în urmă şi sunt mândru că am contribuit după puterile mele la reducerea decalajului prin revistele la care am lucrat începând din 1992. Ceea ce era de neimaginat în 1988 s-a întâmplat în 1995: a apărut ediţia românească a revistei BYTE. Iar eu eram redactorul-şef.

Am avut în aceşti ani şansa să simt pe viu evoluţia interesului publicului: pe măsură ce PC-urile deveneau mai accesibile, interesul s-a mutat de la tehnologie la bricolaj: de la overclocking până la asamblarea unui întreg computer din componente. Apoi, când PC-urile au devenit un produs de larg consum, interesul s-a mutat spre partea de achiziţie, cu teste de performanţe, comparaţii etc. În cele din urmă, interesul a dispărut cu totul: computerul a devenit egalul frigiderului sau al maşinii de spălat. Nici măcar BYTE n-a făcut faţă acestei evoluţii şi în 1998 a dispărut, urmată de cea mai mare parte a revistelor de specialitate. Nu e trist, pentru că e firesc: exact la fel s-a întâmplat cu electronica în urmă cu câteva decenii.

Chiar şi interesul meu a evoluat. Sunt, desigur, interesat de tehnologiile tangente cu meseria mea, însă mă interesează mai mult implicaţiile noilor tehnologii în societate, cultură şi, în cele din urmă, în viaţa de zi cu zi. Mă lovisem de referinţe la revista Wired, dar n-am avut ocazia să pun mâna pe ea. Am găsit-o întâmplător la un stand de presă în Amsterdam şi a fost dragoste la prima vedere. Vorbesc aici de obiectul fizic, pentru că este poate cea mai extravagantă tipăritură pe care am văzut-o - exact cum şi-o imaginau fondatorii: "O revistă care pare că ţi-a fost trimisă din viitor". În interior nu apare nicio poză înfăţişând computere, telefoane sau alte produse. Pagini luxuriant ilustrate alternează cu zeci de pagini conţinând doar text.

De fapt, nu este o revistă de sau despre tehnologie. Ideea de la care s-a pornit a fost în aparenţă simplă: cum ar fi văzut oare Marshall McLuhan evoluţia unui nou mediu de comunicare. Şi iată că, într-o vreme când presa scrisă piere, Wired împlineşte 20 de ani şi o duce tot mai bine.

Totul a început la Amsterdam, unde un american pe nume Louis Rossetto şi prietena sa Jane Metcalfe lucrau la o firmă de traduceri şi colaborau la o revistă de specialitate. Rossetto a intuit că urmează o revoluţie tehnologică de amploare, aşa că a plănuit împreună cu Jane o revistă care să documenteze "cultura digitală" pe care o va genera.

Au plecat înapoi în SUA să o pună în practică şi au creat împreună cu graficianul John Plunkett şi alţi prieteni un prototip. Dar n-au reuşit să convingă niciun investitor până când, în cele din urmă, s-au întâlnit cu Nicholas Negroponte, care a studiat proiectul şi le-a pus o întrebare scurtă: câţi bani vă trebuie? De aici lucrurile au început să se precipite şi în jurul proiectului au început să se adune nume grele, printre care John Perry Barlow, Kevin Kelly, Stewart Brand, Bruce Sterling, William Gibson.

Primul număr a apărut în ianuarie 1993 şi a fost distribuit clandestin la MacWorld. A devenit celebră aproape instantaneu în rândul aşa-zişilor "digerati" din Vale şi apoi în lumea întreagă. Am adunat aproape un raft de Wired şi de fiecare dată când scot la întâmplare un număr găsesc un subiect care mai apoi s-a dovedit important. Este istoria vie a vremurilor noastre.