Bombardarea Coreei si alte ciocniri de natura razboinica din ultima vreme sperie simultan toata planeta. Dar cred ca marile ciocniri vor veni din alta parte. In urma cu cativa ani, am vizitat o biserica sculptata intr-un ghetar din Alpi. Era frumos. Stateam insa acolo si imi dadeam seama ca e ultima oara cand voi vedea acea biserica: initial, cu 20 de ani in urma, fusese sapata la peste 12 metri adancime intr-un ghetar, iar cand am vizitat-o eu am urcat cateva trepte pana la intrare, iar acoperisul era acoperit cu o pancarta care sa inlature razele soarelui. Stiu, exemple de acest gen vedem in fiecare zi pe National Geographic. Stim prea bine ca se topesc ghetarii. Toata ziua auzim la stiri despre incalzirea globala. Toata lumea vorbeste despre masuri, despre Kyoto si certificate de carbon, despre reciclare selectiva si scaderea amprentei de carbon a fiecaruia dintre noi.

Mi-am calculat si eu recent amprenta de carbon si am aflat ca produc anual 10.235 de tone de CO2; se pare ca sunt destul de mult peste medie, adica un mare poluator persoana fizica, desi as fi spus ca am un comportament cat de cat eco: am numai becuri ecologice, colectez gunoiul selectiv, merg putin cu masina si nu mananc carne (fermele de vite fiind unul dintre marii poluatori ai lumii). Faptul ca merg insa de cateva ori pe an cu avionul ma face sa par pe site-urile unde se calculeaza amprentele de carbon un fel de dusman al mediului.

Tocmai de asta am stat si m-am intrebat zilele trecute de ce intalnirea anului in ce priveste mediul are loc la capatul pamantului, la Cancun. E drept, la Cancun e frumos acum si e cald, in timp ce acasa la cei mai ferventi aparatori ai mediului, vest-europenii, temperatura e sub zero si cam ninge. Sau, cum imi spunea pe sms un participant la summit, "e foarte cald si e un pic straniu sa asculti colinde cand stai la plaja". Asa ca imi pun si eu intrebarea: despre ce vorbim aici? Chiar ii mai pasa cuiva de incalzirea globala? Voua va pasa? Si daca va pasa, puteti fi de ajutor? Una din legile lui Murphy spunea ca, daca pui o lingura de apa de canal intr-un butoi cu vin, obtii un butoi cu apa de canal. Nu vreau sa dezamagesc pe nimeni, dar toata discutia actuala despre mediu mi se pare un fel de apa de canal.

Mi se pare trist ca am ajuns sa spun asta si sa cred ca e vorba de un proces ireversibil. Atat timp cat dreptul companiilor de a produce bunuri si de a polua poate fi cumparat, nu putem sa discutam despre beneficiile Pamantului din asta. E vorba doar de beneficiile celor direct interesati. A, daca eu ca tara am voie sa poluez X miliarde de tone de CO2 si atunci cand le-am emis imi este sistata automat productia, ar fi ceva. Dar cine are puterea sa faca asta? Si cu ce se mai hranesc oamenii? Toate aceste protocoale - chiar daca initial au avut si un scop nobil - sunt deocamdata doar reprezentarea unor interese.

Eu cred ca de aici va veni urmatorul mare conflict. Cel dintre pietele pro-Kyoto si tarile care nu vor sa auda de astfel de protocoale. Ultimele sunt sincere: nu vor sa isi bata capul si au acceptat pur si simplu ca viata Pamantului nu este infinita. Sau nu vor sa faca parte dintr-o alianta globala din care sa castige doar cativa oameni. Sau nu vor sa spuna cat polueaza. Sau pur si simplu nu vor. Stim, e vorba de Statele Unite si de China, cei mai mari poluatori neinteresati sa intre in sistem. Dupa ei incep sa se ia si altii, precum Canada, care a declarat la Cancun ca nu mai vrea sa auda de vreun protocol post-Kyoto dupa 2012 si care se confrunta in aceasta iarna cu o crestere a temperaturii cum nu a mai avut vreodata. Si ar mai fi si alte voci. Fara acestea insa, orice alianta tip Kyoto are efecte la jumatate si nu se poate spune nicidecum ca este un proces global. Nimic nu este global fara China si SUA.

Tarile pro-Kyoto sunt conduse in acest demers de doi factori; unele tari chiar sunt preocupate de incalzirea globala si de efectele acesteia asupra urmatorilor ani (nu foarte indepartati), dar altele - cele mai multe si mai guralive - nu vor sa fie private de acest instrument financiar absolut adorabil numit aer. Cotele de carbon sunt o valoare al carei pret creste, scade, creste si iar scade si este viu datorita (sau mai bine zis din cauza) institutiilor financiare si a strategiei lor pe termen scurt sau mediu. Vorbim de o piata de zeci si potentiale sute de miliarde de euro si de profituri semnificative pe burse si in conturile marilor companii financiare. In conditiile in care principalele bunuri produse in Europa sunt produsele de lux, vorbele si banii, certificatele de carbon sunt aur curat. Cam despre asta e vorba.

Nu spun ca initiative precum Kyoto, Copenhaga sau Cancun ar fi inutile. Nicidecum! Imi pare insa incredibil de rau de ochii tristi ai acelor cercetatori care cauta de ani intregi dovezi pentru a ne arata ca viata pamantului se scurteaza. Imi pare rau ca au muncit degeaba, ca au dat subiecte televiziunilor si ziarelor ca sa infricoseze populatia si ca vor suferi alaturi de ceilalti cand ghetarii se vor topi si Pamantul se va transforma semnificativ. La fel ca si in industria medicamentelor sau alti giganti industriali, interesul pe termen scurt, evolutia de pe bursa si dividendele de la sfarsitul anului sunt mult mai importante. Asta e treaba altcuiva.