Pare o contradicţie în titlu, pentru că o companie are un acţionar, are un patron. În spatele fiecărei com-panii antreprenoriale este cineva cu nume şi prenume. În anii ’90 era patron, prin 2000 a devenit om de afaceri, iar acum este antreprenor. Dar tot patron este.

Gen Z consideră că patronii reprezintă trecutul din generaţia bunicilor şi a părinţilor. Mai mult decât atât, cuvântul „patron” are o conotaţie negativă, es-te perceput ca un exploatator, ca cineva care face bani din munca altora.

Cei din noile generaţii au auzit multe poveşti despre patroni, din tumultul anilor ’90 şi începutul anilor 2000. Gen Z consideră că patronii fac bani pe seama lor, nu au nicio legătură cu modul în care se schimbă lumea, aşa că Gen Z spune că nu vor să-i îmbogăţească pe patroni şi de aceea protestează prin atitudine, prin neimplicare, prin frecvenţa cu care îşi schimbă jobul.

Prin aceste lucruri vor să le dea o palmă patronilor şi să le arate că, fără ei, cei care muncesc cu adevărat, nimeni nu ar câştiga.

Chiar şi când patronul împarte ceva cu angajaţii, la final tot este „urât”, pentru că a împărţit prea puţin. Gen Z preferă, în schimb, să lucreze pentru o companie, pentru un nume, ironic, pentru cineva care nu este patron.

Mulţi patroni se întreabă de ce le pleacă angajaţii, de ce noile generaţii pleacă imediat dacă li se face observaţie, de ce cei din Gen Z au această ati-tudine faţă de muncă.

Gen Z vrea să lucreze pentru un brand, pentru o marcă, pentru un nume străin, dacă se poate, pentru cineva impersonal, care are o poveste în spate, dar acea poveste să nu fie aso-ciată cu patronul.

Gen Z vrea să lucreze pentru companii care au proceduri clare, care au cafenea proprie, unde să se îmbrace frumos, unde să se vorbească în termeni de corporaţie, unde să te duci la cur-suri, cu ajutorul cărora poţi să negociezi un salariu mai mare în altă parte.

Multinaţionalele investesc foarte mult în imagine, investesc mult în campanii „ipocrite”, în mesaje corporatiste, într-o imagine de formă.

Deşi companiile româneşti, deşi patronii au ajuns să ofere salarii, bonusuri şi pachete de perfor-manţă extrem de competitive, imaginea face diferenţa. Companiile antreprenoriale româneşti trebuie să investească mult mai mult în branding, în campanii de marketing de companie dacă vor să atragă talente.

În toate sondajele de HR, companiile antreprenoriale româneşti sunt ultima opţiune când este vorba ca un corporatist să se angajeze. Sub presiunea crizei de pe piaţa resurselor umane, companiile antreprenoriale româneşti trebuie să se mişte dacă vor să atragă talente.

Dar, aşa cum am început acest articol, companiile româneşti trebuie să nu se mai identifice cu un patron, de fapt trebuie să-şi ascundă patronul.

Gen Z nu este frate cu profitul, considerându-l un instrument de capitalism feroce, care se realizează prin exploatarea angajaţilor. Mulţi patroni se întreabă de ce noile generaţii sunt atât de stricte cu timpul, în sensul că la ora 18:00 „se sparge uşa”. Nimeni nu are chef să lucreze peste program ca să îl îmbogăţească pe patron.

Cea mai mare parte a companiilor din România sunt antreprenoriale şi au în spate câte un patron, pe care acum piaţa îl apelează ca antreprenor.

Pretenţiile angajaţilor faţă de companiile pentru care lucrează au crescut substanţial, iar aşteptările noilor generaţii sunt să le asigure un loc de muncă bine plătit, un „banc de lucru” occidental, plus un training de top. Aceasta este lumea în care trăim, aceasta este percepţia Gen Z faţă de patroni.

Când se duc la un interviu de angajare, vor să discute cu HR, cu viitorul şef direct, şi nu vor să se intersecteze cu „patronii”. Gen Z vrea să lucreze la companii cu nume, la companii care au un brand important în piaţă, la companii care au o imagine şi review-uri bune.

Iar această companie, imaginea ei de sine stătătoare, trebuie să bată orice altceva. Pat-ronii nu prea consideră că trebuie să investească în brandingul propriilor companii, pentru că sunt bani aruncaţi degeaba, pentru că nu se văd rezultate palpabile.

De obicei, patronii au un grup de management, de directori, foarte puternic, pentru că aceştia ţin businessul. De multe ori, aceşti manageri sunt mult mai bine plătiţi decât omologii lor din multinaţionale. Dar, odată ce s-a trecut de acest nivel, restul se duce într-o mulţime care este numai bună de a fi biciuită.

Mulţi patroni vor să se ştie că o companie este a lor, dar s-ar putea ca acest lucru să nu-i ajute, cel puţin din perspectiva noilor generaţii. Acestea preferă un branding de companie şi mai puţin vor să se identifice cu un patron, cu imaginea lui, cu ceea ce face el. De multe ori, este mai bine ca patronii să se ascundă de noile generaţii.