Nu am întâlnit încă o persoană cu adevărat fericită care să nu fie mândră, într-un fel sau altul. Mândră de munca sa, de realizările sale, de arta sa, de familie, de echipa sa – de impactul său în lume. Totuşi, în naraţiunea curentă, mai ales în ultimii ani, evităm să celebrăm virtuţile mândriei.

O asociem cu egoul – şi „egoul este duşmanul”, se spune. Modestia şi moderarea par calea către salvare în această lume haotică, furioasă şi polarizată. La urma urmei, nu este mândria unul dintre cele şapte păcate, poate cel mai periculos dintre ele? Mândria orbeşte, răneşte, naşte aroganţă, narcisism şi lăcomie. Nu-i aşa?

Vă invit să explorăm mai profund acest subiect. Vreau să susţinem argumentul pentru mândrie – dar pentru mân-dria autentică.

Mândrie autentică vs. mândrie hubristică

Pentru început, să înţelegem natura umană. Suntem mai mult decât „homo economicus”; dorim statut, glorie, pres-tigiu, apartenenţă socială. Suntem motivaţi de iubire şi mândrie; dar şi de invidie şi rivalitate. Aceasta este reali-tatea. Această realizare ne va ajuta să construim „cazul mândriei”. În cercetarea psihologică, mândria ia două forme: mândria autentică şi mândria hubristică. Mândria autentică este o emoţie pozitivă care apare după realizări specifice, întărind sentimentul valorii de sine. Este o satisfacţie profundă, un sens pentru o viaţă trăită într-un anu-mit fel, fiind cât mai apropiată de definiţiile fericirii şi satisfacţiei de viaţă.Psihologii evoluţionişti cred că mândria autentică ne ajută să ne adaptăm – pentru că ne încurajează să abordăm viaţa cu entuziasm şi să ajutăm pe alţii. Mândria hubristică, pe de altă parte, apare fără vreo realizare semnificativă sau motiv justificat.

Este o opinie de si-ne exagerată, aroganţă, exces de încredere, complacere. Este vanitate, narcisism, o lipsă de empatie şi tendinţa de a manipula.  Termenul hubris vine din greacă – Υβρις – şi înseamnă „mândrie excesivă, care încalcă limitele umane”, o insultă pedepsită întotdeauna aspru de zei. Aceste două tipuri sunt emoţii foarte diferite. Prima este autentică, bazată pe valori. A doua este fragilă – şi periculoasă. Mândria autentică se bazează pe adevăr, hubrisul pe iluzie. Sugerez că Egoul nu este duşmanul. Egoul fragil, nesigur este. Dezvoltarea unui adult este despre construirea unui ego sănătos, bine adaptat. Întreaga noastră călătorie de maturizare este despre acceptarea limitelor noastre, despre a dansa cu propriile noastre umbre şi despre aprofundarea conexiunii noastre cu Cosmosul. Ca şi în cazul egoului nostru, soluţia nu este să suprimăm sau să dizolvăm mândria, ci să o cultivăm corespunzător.

Mulţi tineri se luptă pentru că le lipseşte „mândria autentică” în viaţa lor. Energia lor brută (şi atât de preţioasă) se iroseşte în distracţii interminabile şi adesea lipsite de sens. Ei văd totul sumbru – „dacă lumea este împotriva no-astră – atunci de ce să ne mai deranjăm?”.

Ca lideri, trebuie să insuflăm mândrie oamenilor noştri – dar cum?

Hubrisul ţipă. Mândria cântăâ

Mândria autentică provine întotdeauna din efort şi depăşirea limitelor. Este, de obicei, un test pe care ni-l impunem nouă înşine: de a trăi şi de a lucra în aliniere cu cele mai autentice valori ale noastre. Într-un moment de reflecţie, gândiţi-vă cum:

…Aţi ales propria cale, indiferent de ce au crezut alţii – opusul hubrisului, care este un strigăt de atenţie. Aţi construit o afacere, aţi condus echipe, aţi împins limitele, aţi luat riscuri, aţi călătorit în teritorii necunoscute. Aţi creat ceva frumos, aţi adus valoare, v-aţi exprimat sufletul. Aţi fost amabil, dar nu aţi permis să fiţi călcat în picioare. Aţi dat tot ce aveaţi mai bun, priviţi viaţa direct în ochi. Când totul părea imposibil, când obstacolele păreau de netrecut, aţi perseverat. Nu v-aţi abandonat complacenţei. Nu v-aţi lăudat când aţi câştigat şi aţi pierdut cu onoare... Aţi servit o misiune mai mare decât voi înşivă, întrebându-vă nu „Ce câştig eu?”, ci „Cum pot ajuta?”. Pentru ca mândria să fie autentică, trebuie să simţim că am câştigat-o. Prin efort şi sacrificiu.

Mândria autentică şi umilinţa nu sunt opuse

Mândria ne umple paharul, astfel încât acesta să „revarse” generozitate şi bunătate către alţii. Cum am putea dărui, dacă nu avem destul în sufletele noastre? Mândria autentică ne face mai umili, mai empatici. Amintiţi-vă de C.S. Lewis: „Umilinţa nu înseamnă să gândeşti mai puţin despre tine, ci să te gândeşti la tine mai puţin”. Adevărata mâ-ndrie construieşte încredere în noi înşine – nu ne este teamă să fim provocaţi; devenim ascultători şi învăţători mai buni. Ne recunoaştem calm limitele, ne deschidem ochii şi apreciem valoarea altora. Fără mândrie, dezvoltăm, involuntar, persoane nesigure, fără scop, poate chiar resentimentare. Fără mândrie, nihilismul se strecoară. Tinerii se simt pierduţi. Viaţa poate aluneca periculos spre amărăciune şi depresie. Dăm vina pe alţii, devenim cinici, sus-picioşi, mici, pentru că ne lipseşte ceva profund în interior. Compensăm căutând validare socială, „like-uri şi vizual-izări”. Ne torturăm psihologic cu comparaţii sociale. Dar o persoană cu adevărat mândră nu are nimic de demon-strat, este confortabilă cu ea însăşi, sigură pe sine. Mândria nu înseamnă perfecţiune. Înseamnă putere şi centru. Mândria construieşte respect de sine. Nu este doar despre câştig sau succes, ci despre cum ai jucat. Cum te-ai prezentat. Această mândrie construieşte încrederea de a continua să fii cel mai bun ce poţi fi. Este timpul să trasăm o linie clară între mândria autentică şi hubris.

Cum evităm hubrisul? Întreabă-te:

♦Ÿ Colaborez bine cu ceilalţi sau fac totul despre mine?

Ÿ♦ Sunt ameninţat sau entuziasmat când întâlnesc oameni inteligenţi şi competenţi?

Ÿ♦ Îmi actualizez convingerile pe măsură ce lumea se schimbă?

♦Ÿ Sunt bun cu ceilalţi, dar strict cu mine?

♦Ÿ Cum reacţionez când obţin o putere semnificativă?

♦Ÿ Simt întotdeauna că partea mea (sau grupul meu) are dreptate, iar ceilalţi greşesc?

Adresează aceste întrebări şi echipei tale.

Mândria autentică ne aprinde flacăra de a deveni mai buni, de a iubi mai mult, de a visa mai departe. Prin munca noastră. Prin muzica noastră. Prin luptele noastre. Prin exemplul personal. Ea ne motivează să fim cei mai buni, să continuăm să mergem înainte, pentru a servi lumea cu mândrie.