La final de an, am aruncat o privire asupra articolelor de opinie scrise de-a lungul anului, iar când vine vorba de cele scrise de mine, în majoritatea văd că e vorba despre lipsa timpului. Sunt convinsă că este o situaţie cu care v-aţi confruntat mulţi dintre voi şi, la fel ca mine, aţi ajuns aici aşa: post-izolare, aţi vrut să faceţi prea multe. Eu m-am găsit în situaţia de a vrea să fac tot: să duc mai departe proiectele începute în contextul pandemic, cât şi pe cele care ne-au consacrat, din zona de print, să organizez şi să moderez evenimente fizice, dar să accept toate propunerile de proiecte video, să scriu şi cover story-uri editoriale în care să îmi dezvolt propria viziune asupra fenomenelor din lumea ce ne înconjoară, dar să analizez şi idei care s-au născut prin discuţii şi colaborări cu companii din varii domenii.

A fost, per ansamblu, un an bun. Am reuşit să ducem la final toate proiectele pe care ni le-am propus – inclusiv relansarea revistei cu un format nou, mai uşor de citit, mai prietenos cu cititorul modern (un format pe care ni-l propunem de câţiva ani) şi pot să vă spun, ca volum de muncă/angajat – a fost cel mai aglomerat an din istoria de 18 ani a revistei – le mulţumesc sincer colegilor mei nu doar că au rezistat în acest ritm, dar şi că au performat (din zona de confort am ieşit cu toţii demult).

În ceea ce mă priveşte, există cu siguranţă un cost: atunci când îţi propui şi reuşeşti să faci prea multe, trebuie să renunţi la câte ceva. Iar în cazul meu, costul a ţinut tocmai de lucrurile care ar fi putut să mă facă mai bună ca jurnalist: respectiv, mai multe lecturi, mai multă concentrare pe presa internaţională, pe interviuri cu personaje importante – din business şi nu numai, pe consolidarea unor limbi străine. Din acest aplomb de a face prea multe, ai tendinţa să spui „da” fiecărei idei, propuneri de subiect, fiecărei colaborări. Însă când eşti într-o furtună continuă de muncă – nu prea mai e loc pentru dezvoltare – iar dezvoltarea este esenţială, cel puţin când vine vorba de creativitate. Aşa că, dacă este să vorbim despre „rezoluţii”, eu îmi propun ca anul viitor să fiu mai bună în ceea ce fac, iar în vârful listei de lucruri prin care pot face acest lucru – prima este să spun „nu” atunci când timpul alocat unui proiect/articol nou înseamnă să tai din timpul prin care toate proiectele în care mă implic pot deveni mai bune. Cu toţii vă doriţi „presă de calitate”, cu toţii spuneţi că „presa nu mai e ce-a fost”. Presa nu mai are cum să fie ce a fost, dar are cum să fie mai bună, pe toate verticalele pe care le-am menţionat – fie că vorbim despre print, online sau evenimente. Iar ca „presa să fie bună”, trebuie să accepţi că, uneori, un jurnalist va trebui să te refuze ca să devină presa pe care ţi-o doreşti.   

Vă doresc tuturor să vă aşezaţi gândurile la final de an, să nu alergaţi în toate direcţiile şi în vacanţă – cu alte cuvinte, echilibru pe toate planurile! Clar va fi nevoie de acesta în 2023.

Ioana Matei, editor. Ioana.matei@businessmagazin.ro