Comisia prezidentiala ce studiaza deficitul va cere, dupa cum se zvoneste, mari reduceri de beneficii sociale si in special o crestere abrupta a varstei de pensionare.

Atacatorii sistemului de asistenta sociala sustin ca sunt ingrijorati de viitorul financiar al programului. Dar matematica lor nu e corecta, iar ostilitatea lor nu se refera la dolari sau la centi. De fapt este vorba despre ideologie si a da bine la public. {i sub ele se afla ignoranta sau indiferenta fata de realitatile vietilor multor americani.

Despre matematica: din punct de vedere legal, sistemul de asistenta sociala are linia sa proprie de finantare exclusiva prin intermediul fluturasului de salariu. Dar este si parte a bugetului federal extins. Aceasta dubla contabilitate inseamna ca exista doua modalitati prin care asistenta sociala poate avea probleme financiare. In primul caz, acea finantare dedicata s-ar putea dovedi inadecvata, fortand programul fie sa taie beneficii, fie sa ceara Congresului suplimentari de fonduri. n al doilea rand, costurile de asistenta sociala s-ar putea dovedi nesuportabile pentru bugetul federal ca intreg.

Dar niciuna dintre aceste probleme potentiale nu este un pericol clar si prezent. Asistenta sociala a avut excedent de fonduri in ultimii 25 de ani, punand acele surplusuri intr-un cont special. Programul nu va avea nevoie sa apeleze la Congres ca sa fie ajutat cu fonduri sau sa fie reduse beneficiile pana cand acel cont special nu e epuizat, ceea ce este estimat sa se intample prin 2037, dar potrivit acelorasi estimari ale expertilor, sunt destule sanse ca ziua aceea sa nu vina niciodata.

Intre timp, o populatie imbatranita va duce la cresterea costurilor cu asistenta sociala in urmatorii 20 de ani, de la 4,8% din PIB in prezent la cam 6% din PIB. Ca sa va faceti o idee, aceasta crestere e semnificativ mai mica decat cresterea cheltuielilor de aparare din 2001 incoace, pe care insa Washingtonul nu le-a considerat deloc o criza sau macar un motiv ca sa regandeasca unele scutiri de impozite ale epocii Bush.

Deci de unde vin strigatele de criza? In mare parte, ele se bazeaza pe o contabilitate de rea-credinta. In special, ele se bazeaza pe un tip de alba-neagra in care surplusurile adunate de sistemul de asigurari sociale in ultimul sfert de secol nu conteaza pentru ca, nu-i asa, programul nu are o existenta independenta, ci e doar parte a bugetului federal general - in vreme ce viitoarele deficite ale asigurarilor sociale sunt inacceptabile pentru ca, nu-i asa, programul trebuie sa stea pe picioarele sale.

Ar fi usor de expediat aceasta gogorita ca o prostie evidenta, dar exista o piedica: multi oameni influenti - intre care Alan Simpson, copresedintele comisiei prezidentiale pentru deficit - sustin aceasta prostie.

Si dupa ce au inventat o criza, ce fac atacatorii sistemului de asigurari sociale? Nu-si propun sa taie alocarile pentru actualii pensionari; invariabil, planul este sa taie beneficiile pentru multi ani din viitor. Ganditi-va, deci: ca sa evitam posibilitatea unor viitoare reduceri de beneficii, trebuie sa taiem acele viitoare beneficii. Bine!

Ce se intampla totusi? Conservatorii urasc sistemul de asistenta sociala din motive ideologice: succesul sau le submineaza lozinca "statul este intotdeauna problema, niciodata solutia". Dar ei primesc un sprijin vital din partea intimilor administratiei de la Washington, pentru care o dorinta declarata de a reduce bugetul de asistenta sociala serveste de multa vreme ca o emblema de seriozitate fiscala, indiferent de aritmetica.

Si nicio aripa a coalitiei antiasistenta sociala nu pare sa stie sau sa-i pese de nenorocirile pe care propunerile lor preferate le vor genera.

Ideea cea mai la moda este cresterea varstei de pensionare mai mult decat trebuie ea sa creasca potrivit prevederilor legale: deja a crescut de la 65 la 66 de ani si trebuie sa ajunga la 67, dar unii propun sa urce la 70 de ani. Argumentatia celor care sustin propunerea se bazeaza pe faptul ca a crescut deja speranta de viata, asa ca oamenii pot lejer lucra pana la varste mai inaintate. Dar asta e adevarat doar pentru angajatii cu slujbe foarte bine platite, adica exact cei ce au cea mai putina nevoie de sistemul de asistenta sociala.

Nu vorbesc doar de faptul ca e mult mai usor sa-ti inchipui ca poti lucra pana la 70 de ani daca ai un post confortabil de birou decat daca prestezi munca fizica. America devine o societate tot mai inegala, iar diferentele crescande se extind si la probleme de viata si moarte. Speranta de viata la 65 de ani a crescut mult la varful piramidei veniturilor, dar mult mai putin pentru lucratorii platiti cu salarii mai mici. Si, tineti cont, varsta de pensionare e deja programata sa creasca potrivit actualei legi.

Asa ca sa lasam balta acest atac nenecesar, nedrept si - sa nu ne ferim de cuvinte - crud la adresa americanilor care muncesc. Reducerile masive ale asistentei sociale nu ar trebui sa fie subiect de discutie.