Fac parte dintr-o generaţie care a crescut „cu burta pe carte”. O generaţie de copii ai căror părinţi îşi doreau să ne facem toţi doctori, ingineri, avocaţi şi contabili când o să fim mari. Să ajungem bine. „Pune mâna pe carte! Numai aşa o s-ajungi departe!”, „Ai carte, ai parte!”, „Pune burta pe carte ca să n-ajungi la sapă!” sunt doar câteva dintre îndemnurile (şi chiar ameninţările) binecunoscute ale perioadei.

Nu mă plâng, cartea este cea care m-a făcut ce sunt astăzi, însă, dincolo de carte, am avut suficiente contexte de creştere pe care părinţii şi viaţa mi le-au predat. Toată cunoaşterea venită din multă carte a fost şi rămâne foarte bună, e piatra de temelie pentru fiecare dintre noi, dar mi-aş dori foarte tare să depăşim acest miraj al cărţii ca reţetă unică şi indubitabilă a reuşitei personale şi profesionale.

Educaţia pe care o primim în şcoală, competenţele tehnice, profesionale pe care le dobândim reprezintă o condiţie necesară pentru reuşită, dar nu este de ajuns. Ce ne facem când ajungem în viaţă total nepregătiţi, că doar cunoştinţele şi notele de 10 din şcoală nu ne sunt de ajuns? Din ce carte învăţăm despre viaţă? Cine ne predă cum să ne construim ca oameni întregi? Cum să construim relaţii, cum să ne dezvoltăm în aliniere cu noi şi cu aspiraţiile noastre? Cum să lucrăm în echipă pentru un scop mai înalt? Cum să comunicăm bine ce avem nevoie să se întâmple, cum dăm feedback constructiv, cum ne gestionăm emoţiile şi nu rămânem prăbuşiţi? Cum găsim soluţii la probleme, fără să rămânem blocaţi în „aşa (nu) se face”?

În viaţă, avem nevoie şi de multă pricepere… în ale vieţii. Îi spun adesea propriului copil că viaţa nu este despre toate căderile din noi, ci despre toate ridicările pe care le reuşim. Cine ne învaţă şi cum deprindem ştiinţa şi arta de a ne construi ca oameni şi de a croi un drum spre reuşita noastră? Într-o lume care se derulează într-un ritm comparativ cu cel al trenurilor TGV şi în care AI-ul este în stare să rezolve deja o mulţime de taskuri în locul nostru, reuşita nu (mai) ţine doar de cunoştinţele şi specializările pe care le deţinem, ci mai ales de abilităţile de viaţă pe care le stăpânim. Am văzut şi simţit din plin aceste lucruri în cei peste 25 de ani de experienţă în business, în companii româneşti de top, în care am avut ocazia să lucrez cu numeroase echipe formate din tineri şi nu numai. Împlinirea aceasta vine dintr-o împletire armonioasă a abilităţilor de viaţă pe care le stăpânim şi a competenţelor profesionale pe care le-am dobândit. Lipsa acestora ne împiedică de multe ori să ne atingem potenţialul maxim.

Ce înseamnă concret abilităţi de viaţă şi de ce trebuie şi ele „studiate” şi deprinse la nivel de competenţe de viaţă?  Odată intraţi în câmpul muncii, avem să ne dăm repede seama (dacă vem noroc!) că nu competenţele profesionale sunt cele care ne pun cele mai mari probleme, ci abilităţile personale pe care le stăpânim. Acestea ţin de zona de colaborare, relaţionare, adaptare, gestionare emoţională, capacitatea de a lua decizii, comunicare efeicientă, toleranţa la frustrare, capacitatea de a da şi primi feedback, rezilienţa ş.a.m.d. Aceste abilităţi de viaţă sunt multe şi complexe – depinde cât de dispuşi suntem să ne asumăm efortul de a antrena cât mai multe dintre ele, pentru a avea o viaţă armonioasă şi aliniată cu noi. Abilităţile de viaţă sunt acele lucruri care ne potenţează şi ne întregesc ca oameni, care ne ajută să ne atingem potenţialul, sunt abilităţi socio-cognitiv-emoţionale responsabile cu reuşita personală, care ne ajută să facem faţă cu succes provocărilor cotidiene şi profesionale. Mai mult, sunt acele competenţe care ne ajută să ne lărgim perspectiva de cunoaştere a propriei persoane şi de a ne raporta corespunzător la noi şi la cei din jur. Sunt lucrurile care fac diferenţa în viaţă.

Aşa cum pentru intrarea la liceu sau la facultate ne pregătim ani de zile,  tot aşa e necesar să ne pregătim şi pentru viaţă. Ideal este ca această pregătire să se faca în şcoli, iar noi în programele de mentorat să rafinăm perspective, dar cum nu se face, trebuie să pornim cu abecedarul pregătirii, de aceea, perioada în care punem aceste competenţe din zona de viaţă, carieră şi business se poate întinde pe doi sau trei ani, iar pentru cine vrea aprofundare - chiar patru ani.  Acesta este cu adevărat timpul pe care e necesar să-l oferim pentru a porni în viaţa de adulţi din pole position, aşa cum îmi place mie să spun. Nu ne învaţă nimeni despre cum devenim adulţi responsabili, asumaţi, aliniaţi cu noi şi aspiraţiile noastre, astfel încât călatoria aceasta numită viaţă să nu fie doar o trecere oarbă, fără rost şi fără sens… Despre rostul şi sensul acestei vieţi nu ne învaţă nimeni. Ştim atâţia oameni şi atâtea generaţii care bântuie prin vieţi care nu-s despre ei. Şcoala, mediile sociale, profesionale şi nici părinţii nu pregătesc copiii şi tinerii pentru viaţă, nici pentru cea personală şi nici pentru cea profesională. Mai exact, nu îi echipează cu acele abilităţi de viaţă care îi construiesc ca oameni, ca indivizi ai unei societăţi, nu pune accent pe practică, aplicabilitate şi funcţionalitate a cunoştinţelor studiate. Pentru a asimila informaţii, este nevoie ca toate conceptele teoretice să fie integrate într-o perspectivă practică. Generaţiile s-au schimbat, rezonează cu o altă abordare, tinerii au alte valori, sunt obişnuiţi să înveţe diferit, mai interactiv, cu mai mult ajutor din partea tehnologiei, iar sistemul educaţional românesc, din păcate, nu reuşeşte la acest moment să răspundă nevoilor actuale şi viitoare, atât ale tinerilor, cât şi ale societăţii. Avem generaţii foarte diferite faţă de cele din trecut şi viitorul este impredictibil, iar diferenţa între nevoile existente şi ceea ce oferă sistemul în acest moment devine tot mai mare. Ştiţi câtă orientare educaţională şi vocaţională se face în şcoală? Fix atât cât poate să ofere un consilier vocaţională pentru 800 de elevi, aşa cum rezultă din ultimul studiu din acest an, iar din informaţiile pe care le-am întâlnit, în licee nu reuşesc să facă orientare vocaţionala pentru tineri, pentru că sunt 1200 de elevi în şcoală, iar consilierul vocaţional este şi profesor de psihologie, şi acoperă şi alte roluri, pe lângă cele enunţate. Nu e de mirare că tinerii ajung în viaţa de adulţi total nepregătiţi, incapabili să se descurce, să fie autonomi şi independenţi din toate punctele de vedere, că sunt pe drumuri profesionale care nu-i reprezintă, că ajung în facultăţi pentru care nu au interese şi abilităţi. Apoi, pentru că nu au contexte de viaţă la care să fie expuşi, nu au  capacitatea să gândească critic, să formuleze întrebări despre ei înşişi, să caute perspective sau să găsească soluţii şi alternative la situaţiile cu care se confruntă.

Apar rapid şi greutăţile, frustrările, pentru că angajatorii îşi doresc oameni capabili să gândească independent, să colaboreze, să fie autonomi, să aibă iniţiativă, să fie autodidacţi şi să depăşească momentele critice cu succes. E primul şoc. Pentru că tinerii pornesc în viaţă cu aşteptări total nerealiste. De aceea, au o mai mare tendinţă să fugă de la primele trânte ale vieţii. Adolescenţii şi tinerii se simt debusolaţi şi copleşiţi, pentru că nu reuşesc să-şi găsească o traiectorie în viaţă în acord cu aspiraţiile şi abilităţile lor. Un studiu pe care l-am realizat în primăvara acestui an la UP Generation ca să înţelegem mai bine ce nevoi şi motivaţii au tinerii a relevat provocări majore:

1. Teama de eşec (78%)

2. Lipsa unei direcţii în viaţă - parcurs profesional

3. Lipsa încrederii de sine

4. Stresul, anxietatea.

Tinerii de azi sunt ambiţioşi, au dorinţa de a reuşi, dar le lipsesc, aşa cum ne-au lipsit şi nouă în anii noştri tineri, perspectivele practice şi îndrumarea necesară. Doar că, în vremurile noastre, timpul era mai blând cu noi, cunoaşterea era limitată sau greu accesibilă, pe când astăzi suntem într-o altă viteză, alt ritm şi mai ales la un alt nivel.

Astăzi, tinerilor le este tot mai greu să-şi găsească drumul şi calea de urmat spre reuşita personală şi profesională. Da, tinerii din ziua de azi au nevoie de mai mult ajutor din partea noastră şi de susţinere reală din partea mediilor în care ei cresc şi se dezvoltă. Mediul educaţional, mediul profesional şi mai ales susţinerea părinţilor, nu făcându-le treaba şi luându-le lecţiile pe care le au de învăţat, ci pregătindu-i să facă faţă cu succes acestora. Cred că, dincolo de sistem, este responsabilitatea fiecărui părinte să se ocupe de îndrumarea propriului copil, iar azi, în vremurile pe care le trăim, există soluţii ca să putem aşeza pentru generaţiile tinerilor noştri un altfel de drum, o altfel de viaţă. Avem nevoie un context de educaţie alternativă care oferă o altfel de învăţare, adaptată la nevoile tinerilor, diferită de cea pur teoretică cu care sunt obişnuiţi. Primul pas este să explorăm alături de ei talente, pasiuni, să identificăm caracteristici ale personalităţii lor, să identficăm abilităţi şi interese, să începem să căutăm perspective aliniate cu ei, soluţii, ghidându-i prin tehnici, metode, unelte explicate pas cu pas, construind jocuri de rol şi scenarii care să le antreneze abilităţile formate. Munca în echipă, comunicarea, controlul emoţiilor, gândirea critică, procesul de a lua decizii, mindsetul, autocunoaşterea - acestea sunt doar câteva dintre abilităţile care trebuie antrenate de timpuriu, încă din şcoala generală.

Tinerii învaţă prin experimentare, prin descoperire, prin lucru în echipă, trebuie implicaţi în situaţii reale de viaţă. Au nevoie de briefuri şi responsabilităţi reale. Cred foarte tare că am ajuns într-un moment în care nu mai putem ignora importanţa educaţiei şi mai ales a educaţiei pentru viaţă. E timpul să ne întrebăm: ai carte, chiar ai parte? Şi să acţionăm pentru a construi vieţi fericite. Pentru noi, pentru copiii noştri, pentru viitoarea generaţie de profesionişti şi de antreprenori. Cred cu toată convingerea mea că doar aşa putem produce cu adevărat o schimbare în România.  

Monica Florea este CEO şi fondatoare a UP Generation, antreprenor cu 25 de ani de experienţă de business. Ea s-a aflat la conducerea unor companii româneşti de top, cu implicaţii în multiple industrii, unde a avut oportunitatea să lucreze cu tineri şi să constate lipsa de perspective practice şi îndrumarea necesară, în ciuda talentului şi dorinţei acestora. Din dorinţa de a produce o schimbare, de a le fi sprijin tinerilor şi de a da mai departe experienţa şi expertiza acumulată, antreprenorul a dezvoltat un program educaţional transformator dedicat liceenilor, studenţilor şi absolvenţilor universitari, având ca scop echiparea acestora cu abilităţi profesionale şi personale care să-i conducă spre reuşită. UP Generation îşi propune să contribuie la dezvoltarea noii generaţii şi la a aduce împreună generaţiile care pot crea un mediu de business puternic în România.