Spre surprinderea noastră, economia României şi businessul din ţara noastră au fost extrem de reziliente în ultimii patru ani, în ciuda faptului că lumea a fost lovită de o succesiune de crize: Covid, războiul din Ucraina, creşterea preţurilor la energie, învierea inflaţiei, creşterea exponenţială a dobânzilor şi, nu în ultimul rând, schimbarea unor paradigme globale.

În ciuda acestor crize, economia României a înregistrat o creştere extrem de susţinută, ajutată şi de stabilitatea cursului valutar leu/euro, care nu s-a mişcat deloc de patru ani încoace.

Creşterea salariilor, creşterea pensiilor, intrările de bani din afară – şi albi, şi negri, şi gri – au contribuit la creşterea consumului şi la creşterea businessului local.

Când ne uităm de sus la economie, ne uităm după ceea ce fac companiile mari, ce fac multinaţionalele, ce fac Petrom, Hidroelectrica, Dedeman, Altex etc. Prea puţin ne uităm la companiile mici, pentru simplul fapt că sunt firme mici, de care nu prea a auzit lumea în afară de familiile şi cei apropiaţi micilor antreprenori.

Businessul din România este extrem de polarizat, primele 1.000 de companii, dintre care majoritatea sunt multinaţionale, realizează jumătate din businessul din România. Restul de 900.000 de companii „se bat” pe ceea ce a rămas.

Microîntreprinderile, acele companii care au între zero şi nouă salariaţi, încep să fie o cărămidă destul de rezistentă care susţine economia. România are 830.000 de companii micro, dintre care 622.000 au o cifră de afaceri mai mare ca zero.

Conform unei analize a Ziarului Financiar, aceste microîntreprinderi realizează 12% din cifra de afaceri totală din economie, adică au realizat 309 miliarde de lei în 2022, cu un profit net de 82 de miliarde de lei, adică 31% din totalul profitului din businessul românesc. Este adevărat că au produs şi 17 miliarde de lei pierderi, adică 40% din total, pe rezultatele din 2022. Dar când tragem linie, microîntreprinderile pun pe masă un profit net pur de 65 de miliarde de lei.

Dar cel mai important lucru este că aceste microîntreprinderi au 1.030.000 de angajaţi, adică 24% din totalul angajaţilor din companii.

Aceste microîntreprinderi, care încadrează între zero şi nouă angajaţi, cu o cifră de afaceri maximă de 2 milioane de euro, sunt împrăştiate peste tot în ţară, ceea ce mai echilibrează din businessul polarizat din România.

Conform unei analize a platformei BRIDGE-to-Information, rata medie de profit a acestor companii micro este de aproape 20%. Pe măsură ce firmele sunt mai mari, rata de profit scade: firmele mici au o rată de profit de 10%, firmele mjlocii au o rată de profit de 6,6%, iar companiile mari merg cu o rată a profitului de 5,7%.

Când vedem sau auzim de antreprenori care fac prăjituri, gemuri, care merg cu food-truckul la festivaluri, când ne ducem la o croitorie, când mergem la un frizer cu un singur scaun, ne gândim prea puţin că acolo este o afacere care ţine economia, care ţine o familie de antreprenori-fondatori şi poate încă un angajat. Pentru noi, afaceri înseamnă ceea ce fac Ţiriac, Dedeman, Altex, Daniel Dines, Copos, Şucu. Nu prea ne gândim că o afacere poate să fie un mic producător de eclere sau un gem de prune făcut la ceaun.

Dar aceste afaceri au ajuns să ţină economia, mai ales când este vorba de cei un milion de angajaţi, fie că sunt chiar antreprenorii, de cele mai multe ori, fie că sunt nişte angajaţi puri.

Aceste microîntreprinderi au răsărit după criza din 2008 în condiţii economice vitrege.

Pentru că nu avea de unde altundeva să ia business, Banca Transilvania a intrat pe piaţa microîntreprinderilor după 2009/2010, atunci când micile afaceri nu şi-au mai găsit finanţare la băncile cu acţionari străini. A fost şansa Băncii Transilvania că a crezut în aceste microîntreprinderi. După câţiva ani, pe măsură ce condiţiile din economie s-au îmbunătăţit, pe acest segment au venit şi celelalte bănci, pentru că aici dobânzile sunt mai mari, marjele sunt mai mari.

Aceste microîntreprinderi au fost susţinute şi prin programele guvernamentale care le-au oferit finanţare la început de drum, o finanţare gratuită sau cu un cost mult mai redus. Dar până la urmă acesta este şi rolul statului, iar microîntreprinderile au întors înzecit aceste finanţări, fie guvernamentale, fie bancare.

Foarte puţine dintre aceste microîntreprinderi vor ajunge afaceri mari, de brand, dar până la urmă acesta este rostul lor, de a susţine economia şi businessul tocmai prin faptul că sunt afaceri mici, mai uşor de făcut, cu bariere de intrare reduse, cu multă muncă, şi care în final reuşesc să facă vânzări, să facă angajări, să plătească taxe şi impozite, să obţină profit şi să asigure proprietarului, patronului, antreprenorului un anumit venit care, de cele mai multe ori, nu prea depăşeşte un salariu mediu dintr-o multinaţională.

Dacă am avea şi mai multe microîntreprinderi, economia ar fi şi mai rezistentă, s-ar angaja şi mai mulţi oameni, s-ar obţine şi mai multe taxe şi impozite.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)