Am pornit de la un articol, o opinie din ZF scrisă de un cititor, cu un titlu extrem de interesant – „Mai vinde fiică-ta clătite?” –, aşa că, în esenţă, domnul Băcanu Gheorghe, autorul articolului şi un cititor constant al ZF, scrie cum un prieten de-al lui l-a întrebat ironic dacă fiica lui mai vinde clătite. Fiica domnului Băcanu are un business foarte onorabil de peste 10 ani de producere şi vânzare de clătite. Oare chiar aşa de josnic e să prepari şi să vinzi clătite? se întreabă domnul Băcanu. „Maliţiozitatea sau ironia întrebării a vizat (cred?!) atât iniţiativa privată a fiicei mele, cât şi faptul că aceasta are ca obiect de activitate prepararea şi comercializarea clătitelor”, scria în opinia sa domnul Băcanu, un inginer auto care lucrează într-un service. Cei care vând clătite, cei care vând hamburgeri, cei care vând sirop, ceai, limonadă, cei care vând pizza, prăjituri, tricouri, adică micii antreprenori, se confruntă cu o ironie publică majoră. Ce fel de patron eşti dacă tu vinzi clătite? Clătite pot să fac şi eu acasă! Ce fel de patron eşti tu dacă vinzi hamburgeri? Ce fel de patron eşti tu dacă munceşti sau dacă munceşti astfel încât să fii confundat cu un angajat?! Este o contradicţie în termenii capitalismului. Nu poţi să te numeşti patron dacă vinzi clătite. Faci capitalismul de râs. Cuvântul antreprenor nu impune respect nici în faţa angajaţilor, nici în faţa clienţilor, nici în faţa publicului, aşa cum impune respect cuvântul patron. Marea majoritate dintre oameni, dintre cetăţenii noştri nu dau doi bani pe cineva care vinde clătite, care are un food truck de unde iei un sandviş la un târg, nu dau doi bani pe cineva care face clătite. Dar în schimb au cel mai mare respect pentru cei care dau tunuri, pentru cei care fură, pentru cei care iau mită, pentru cei care sunt corupţi, pentru cei care învârt două hârtii şi fac un milion. Din clătite nu poţi să devii milionar, dar din mită da. Toată lumea a auzit de cazul lui Dumitru Buzatu, şeful consiliului Judeţean Vaslui, baronul Vasluiului de 30 de ani, baronul celui mai sărac judeţ din România, care a fost prins luând mită 1,25 milioane de lei. Discuţia publică nu s-a învârtit în jurul ideii de corupţie, de mită, ci în jurul faptului că a fost atât de prost, încât a fost prins. Într-o lume a criptomonedelor, care a fost creată special pentru a primi şi a transfera banii negri, cum să iei cash şi să fii prins tu, personal? Există un respect declarativ, admirativ pentru cei care au făcut bani, pentru cei care fac bani din relaţiile pe care le au, din intrările pe care le au, din contractele pe care le obţin. Există un respect pentru cei care dau şi iau mită! Pentru cineva care face şi vinde clătite, pentru cineva care face şi vinde hamburgeri, nu există niciun respect. Doar o ironie. În lumea capitalismului de la noi, dacă ai o maşină medie nu poţi să fii văzut ca patron. Eşti un patron sărac. Dacă în schimb ai o maşină de brand de la 100.000 de euro în sus, toată lumea se uită admirativ la tine, eşti un adevărat patron, chiar dacă în realitate nu ai niciun ban în buzunar!  România este o ţară la extreme, avem 1.000 de companii mari care fac 50% din businessul total din România, iar la polul opus avem 700.000 de companii mici şi mijlocii „care fac clătite”, care reuşesc să plătească un salariu, taxe la stat, dar care nu au posibilitatea să dea tunuri financiare. Nu prea avem companii mijlocii care să susţină businessul local. În accepţiunea generală a celor care stau pe margine, a fi patron înseamnă să fii şmecher, să te afişezi ca un şmecher. Nu poţi să fii un patron dacă vinzi clătite, o activitate pe care o poate face oricine, o afacere din care nu ai cum să te îmbogăţeşti. Capitalismul adevărat înseamnă să faci bani, să devii milionar prin relaţii, prin şmecherie, prin corupţie, prin mită. Nu poţi să fii perceput ca un patron adevărat dacă tu eşti cel care munceşte la tigaia în care se fac clătitele.

Cu această realitate ne confruntăm.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)