Dar câteodată poate ar trebui reamintită.

Acum câteva luni, Prevent, un furnizor bosniac de componente auto pentru Volkswagen, a oprit furnizarea de produse, perturbând întregul lanţ de aprovizionare pentru gigantul auto. În această situaţie nici nu mai contează pierderile –  care au fost de aproape 100 de milioane de euro –, ci livrarea produsului la timp.

Bild, cel mai puternic ziar din Germania, spune într-un articol că deşi cele două părţi au ajuns ulterior la o înţelegere pentru reluarea producţiei, în final Volkswagen a decis să oprească colaborarea cu Prevent, deşi acest lucru îi aduce pierderi imediate de peste 200 de milioane de euro.

Frank Schwope, specialist în cadrul băncii germane NORDLB, a comentat: ”Cred că este un caz de «Nu muşca mâna care te hrăneşte»“.

Globalizarea include multe ţări, multe oraşe, multe companii în acest lanţ, care în lipsa acestui proces ar fi pe dinafară. Dar o parte dintre ţări, o parte dintre companii uită că sunt într-un lanţ global şi că pot fi scoase în orice moment, chiar cu pierderi aferente de o parte şi de alta.

Grupul francez Renault a făcut Logan şi Dacia în România la Mioveni, dar aceste modele sunt produse fără probleme şi în Maroc, şi în Rusia.

Globalizarea înseamnă că o companie are brandul, produsul final, iar aproape tot ce este sub capotă este făcut în altă parte, mai ieftin şi, de ce nu, poate chiar mai bine.

Gigantul american Apple produce telefoanele iPhone în China cu un preţ în jurul a 100 de dolari, iar restul până la 500 înseamnă brand, cercetare-dezvoltare şi distribuţie.

Ca să nu existe îndoieli, această globalizare şi includerea României în acest lanţ este bună, în primul rând pentru că nu am avea o altă alternativă. Această globalizare, chiar dacă pe lanţ te afli cu o valoare adăugată mai mică, la început doar cu forţa de muncă, pregăteşte oameni şi revigorează întregi zone economice.

În industria auto, unde există supracapacitate, nu ai putea să înlocuieşti un brand consacrat cu brandul tău propriu. Cazul Dacia în comunism a fost o excepţie, dar erau alte timpuri.

În prezent, România nu are cu ce să înlocuiască industria de componente auto şi această verigă din lanţul globalizării. Comanda vine din afară, de la cel care deţine produsul final şi brandul, şi tu eşti doar un furnizor.

Investitorii străini vin pentru acest pachet pe care îl oferă România: de forţă de muncă bine calificată şi ieftină. Încă.

Bineînţeles că există o revoltă în fiecare dintre noi în privinţa acestei propoziţii de promovare a României, dar nu ştiu cu ce am putea înlocui în mod realist acest lucru.

În primul deceniu de după căderea comunismului, o întreagă economie s-a prăbuşit în România pentru că toate întreprinderile, toate sectoarele, toată administraţia economică s-a trezit în faţa pieţei şi au înţeles că produsele lor sunt depăşite tehnologic sau nu mai au piaţă. Înainte era sistemul care trebuia să îţi găsească o piaţă de desfacere pentru produsele realizate, chiar dacă erau poate scumpe.

În lumea de astăzi, unde există supracapacităţi la tot pasul, problema nu este produsul, ci cine îl cumpără şi cu cât, cine controlează pierderile. Componentele auto pot fi făcute în România, dar tot nemţii sau francezii deţin pieţele de desfacere.

Acest sistem este valabil şi pentru centrele de servicii deţinute în România de Oracle, IBM, Microsoft, Adobe, Amazon, Endava etc.

Antreprenorii români care lucrează în IT şi care sunt furnizori pentru giganţii internaţionali sunt ”furioşi“ pentru că înţeleg că sunt numai forţă de muncă. Dar nimeni nu-i opreşte să-şi dezvolte propriul IP – Intellectual Property - şi să obţină un preţ mai mare pentru ceea ce ei furnizează. Din păcate, este mai greu.

Nu ştiu dacă România poate să aibă produsul final şi brandul, dar cu ajutorul multinaţionalelor poate să treacă la operaţiuni mai complexe, cu o valoare adăugată mai mare, cu salarii mai mari. Dar tot în acest lanţ al globalizării.

Important este să nu uiţi cine te hrăneşte, chiar dacă această frază este extrem de dură şi revoltătoare.