Din punct de vedere etic, pare corect: după ce un grup de aproape 70 de demnitari şi-au majorat indemnizaţiile cu 350%, trebuie „să se dea ceva la toată lumea”. Lăsând ironia deoparte, din perspectiva bugetului României, va fi un dezastru. Noua lege a salarizării personalului bugetar va însemna cheltuieli suplimentare în valoare de 14 miliarde de lei, în 2016 - au afirmat, neoficial, doi demnitari din cabinetul Ponta la o întâlnire cu un grup de ziarişti. La asta se adaugă pensiile speciale pentru militari (în momentul în care scriu, preşedintele Iohannis nu a promulgat încă legea) şi alocaţia universală pentru copii. Pensiile şi alocaţiile i-ar costa pe contribuabilii români circa 4,5 miliarde de lei doar pe ultimele luni ale acestui an – este tot o estimare neoficială făcută de membri ai Guvernului.

Repetăm orbeşte, parcă nu am fi în stare să învăţăm nimic, greşelile din 2008. Cum apar nişte bani în plus la buget, cum îi tocăm pe pomeni, în loc să investim în viitor. Situaţia îmi pare cu atât mai tristă cu cât sunt dintre cei care cred că aveam şansa să reducem fiscalitatea, cu condiţia să ţinem cheltuielile sub control. Insist că, dacă vrem să evităm un dezastru (cred că s-a abuzat de comparaţia cu Grecia), este nevoie ca toate partidele să ajungă la un acord pe tema unor măsuri bugetare nepopulare, aşa cum s-a putut conveni majorarea, din 2017, a bugetului Apărării sau aşa cum s-a ajuns la un acord la o lege referitoare la siguranţa naţională.

Preşedintele Iohannis ar trebui să facă primul pas, înainte ca un Victor Ponta aflat într-o campanie disperată de supravieţuire, să mai facă alte prostii. Ponta aruncă bani în stânga şi în dreapta, poate, poate, mai cumpără nişte voturi, ştiind că de plătit va plăti Executivul din 2017.

Şeful statului trebuie să încerce o negociere cu Guvernul şi finanţatorii externi pentru un pachet de măsuri fiscal-bugetare care să presupună relaxarea fiscalităţii şi raţionalizarea cheltuielilor bugetare, astfel încât România să se încadreze în deficitul structural de 1%, convenit cu UE. Teza mea este că, dacă se negociază, se pot găsi soluţii pentru reducerea TVA, eliminarea taxei pe stâlp şi a accizei de şapte eurocenţi la litrul de carburanţi. Actualul preşedinte are marele avantaj că nu va intra direct în alegerile din 2016. Sigur că va căuta să ajute partidul său, PNL, să nu ne facem iluzii inutile, dar marea miză pentru Klaus Iohannis sunt alegerile din 2019, aşa că are timp să gândească în perspectivă, să iasă din bătăliile mărunte de fiecare zi.

În 1986, Ronald Reagan a reuşit o reducere dramatică a taxelor (rata maximă a impozitului pe venit a coborât de la 50% la 28%) după lungi şi dificile negocieri cu adversarii săi politici din Partidul Democrat. Acel acord a rămas în istorie, chiar şi democratul Obama îl invocă frecvent pe fostul preşedinte republican pentru acest succes.

Sigur că, în România, din punct de vedere politic, pare o sinucidere să te atingi de cheltuielile cu salariile şi de pensii. Eu – poate într-un exces de optimism şi de bună credinţă – consider că un acord între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria poate fi unul de tip win-win. Alegătorii s-au săturat să vadă certuri şi discursuri paralele, în loc de soluţii. Dramatic mi se pare că, în ultimele luni, dacă s-a construit un consens, el a fost doar în favoarea clasei politice.

A fost un deplin acord între marii actori politici la legile electorale, care favorizează apariţia unui oligopol, sau la majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari, nu pentru o reformă în educaţie sau în învăţământ, de exemplu. Eu susţin că se poate încerca o negociere şi pentru un acord care să aibă efecte pe termen lungi asupra întregii economii româneşti. În plus, scăderea taxelor va însemna creşterea consumului, atragerea unor investitori străini şi locuri de muncă bine plătite pentru românii care nu doresc să emigreze. Toţi actorii politici pot beneficia, electoral, de o relansare a economiei printr-un program curajos de reducere a fiscalităţii. Totul este să aibă inteligenţa să gândească „outside the box” şi să iasă din credinţa că electoratul aşteaptă de la ei replici şmechereşti aruncate la televizor, în locul unei construcţii politico-economice.

Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.