INDIRA CRASNEA este redactor-şef adjunct al Mediafax.

Aparent neliniştiţi de faptul că scepticii şi extremiştii le vor cotropi un pic instituţiile, liderii Europei comunitare s-au adunat (şi o vor mai face) ca să „revadă” priorităţile Uniunii. În „chineza” de la Bruxelles „să revadă” are multiple înţelesuri şi domeniile vizate sunt foarte largi: „creşterea, competitivitatea şi crearea de locuri de muncă”, „funcţionarea uniunii monetare”, lupta împotriva „schimbărilor climatice”, proiectul unei „uniuni a energiei” şi lupta împotriva imigraţiei ilegale.

Revederea/revizuirea/cosmetizarea nu se va întâmpla mintenaş, prioritate având cele mai pământene, cum ar fi schimbarea garniturii de la Bruxelles, o operaţiune incitantă deopotrivă pentru actori şi marele public, care va acoperi sperietura şi temerile mânate în inima Europei comunitare de Marine Le Pen & comp.

Stricto senso, invazia eurofobă/eurosceptică/extrema dreaptă/ “nedefiniţi” în Parlamentul European se traduce într-o proporţie liniştitoare de mandate. Figurile cele mai mediatizate ale acestui val sunt franţuzoaica Marine Le Pen şi britanicul Nigel Farage. “Isprava” Frontului Naţional a fost că şi-a adjudecat un sfert din voturile date în Franţa la alegerile europene, iar UKIP a fost şi mai bun, în Marea Britanie.

După spusele doamnei Le Pen, nu supărarea pe Europa i-a împins pe francezi să-şi dea votul Frontului Naţional, ci “furia uriaşă” faţă de felul în care François Hollande îi conduce pe francezi. Nigel Farage este un iubitor al “superbei” Europe şi o spune grăitor: “Îmi place Europa. Este un spaţiu superb. Sunt căsătorit cu o germancă. Am muncit pentru societăţi europene. Îmi place cultura europeană”. Plăcutul se opreşte însă aici şi începe revolta antiinstituţională: “Dar urăsc steagul. Urăsc imnul. Urăsc instituţiile”.

Deocamdată, prezenţa “şturlubatică” a euroscepticismului (în toate formele sale) în Parlamentul European este văzută cu nuanţe din tabăra “tradiţională”.

Luând în considerare poziţiile, specificităţile, o categorie este cea “fără echivoc”, mânioasă, dar pragmatică. Intransigentei Viviane Reding i se face “rău” de la orice fel de extremism - dreapta, stânga. Şi Europei i se face “rău”, în solidar cu doamna Reding. Dar, dincolo de “grand mal”, doamna Reding este practică: în EP, “marea majoritate este proeuropeană, aceasta este cea care va face legi şi va lua decizii”.

Cealaltă categorie este sceptică şi vede cu bătaie lungă. Mult-încercatul François Hollande îi dă glas: “Europa a devenit (...), sincer să fiu, de neînţeles, chiar şi pentru state. Aşa ceva nu mai poate dura. Europa trebuie să fie simplă, clară, pentru a fi eficientă acolo unde trebuie, şi să se retragă de acolo unde nu este nevoie de ea. Uniunea Europeană a reuşit de doi ani să treacă peste criza din zona euro (...), dar cu un preţ: cel al unei austerităţi care a sfârşit prin a descuraja popoarele”.

Unda de şoc a alegerilor europarlamentare încă nu s-a consumat. Pentru atenuare, momentan se folosesc mesaje în care se fac trimiteri mai abstracte: la ideologii, principii, alb-negru. Dar odată acest şoc trecut, Uniunea merge mai departe. Supravieţuieşte şi încearcă să fie mai atrăgătoare. Pentru binele său. Trebuie să fie acea “simplă, clară, eficientă” când trebuie sau retractilă (tot când trebuie).

În Parlamentul European, grija imediată, în raport cu prezenţa “răilor”, va fi întărirea grupurilor tradiţionale şi o mai mare apetenţă pentru aliere, atunci când situaţia o va impune. Un fel de “alegere a apelor” pe o scară mai largă, într-un club.

În ceea ce priveşte noul Executiv comunitar, braţul care va “revedea”/revizui/cosmetiza, aceasta este o poveste cu chinuri. Jean-Claude Juncker, “Mr. Euro” nu a fost dorit din prima ca forţă călăuzitoare a acestui braţ, deşi Popularii au câştigat alegerile europene..

Însă, oricât vor fi înghesuiţi, izolaţi euroscepticii, eurofobii şi extremiştii (de-a dreapta, de-a stânga) în instituţiile şi forurile de la Bruxelles, dincolo de această graniţă este împărăţia “marelui absent”, mare cât Europa. “Marele absent”, care dă cu flit Europei comunitare, pentru că, din diverse considerente, nu aduce bine/confort în viaţa sa şi care atunci când simte că Europa îl ameninţă se transformă în votantul supărat. De exemplu, supărat că libera circulaţie îi aduce pe cap “străini”, care se dedau la o serie de obiceiuri şi apucături de “dumping”.

În împărăţia “marelui absent” vieţuieşte şi unul din (încă) copiii problematici, numit România. La noi, să fi absent civic este de bonton, dar să te exprimi ca eurosceptic echivalează pentru destui cu o blasfemie. Oamenii sunt neîncrezători din aceleaşi motive cu vecinii lor europeni: nu simt Uniunea ca un “bine” în viaţa de toate zilele. Mai rău, având în vedere nedoritul specific local, Uniunea Europeană este ades percepută ca o “afacere” din care trag foloase doar o mână de aleşi.

După alegerile europene, îndoielile nu vor ofili Europa comunitară. Îndoielile sunt un medicament eficient care o vor obliga să fie puternică şi atrăgătoare.