de Lavinia Raşca (MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

Concluzia conferinţei a fost că dezvoltarea economiei impune transformarea profundă a societăţii. Creativitatea şi inovarea devin esenţiale. Ele se pot manifesta doar dacă va creşte gradul de satisfacţie şi de implicare a angajaţilor, care, conform studiilor la nivel mondial, a ajuns la cote alarmant de joase.

CUM SE DEOSEBESC GAZELELE DE ELEFANŢI ŞI DE ŞOARECI?

Discuţiile forumului, despre speranţele pe care liderii şi specialiştii în management le îndreaptă spre companiile dinamice, cu oameni implicaţi, creativi şi inovatori, m-au dus cu gândul la clasificarea alegorică a companiilor, introdusă cu mulţi ani în urmă de Neil Churchill: elefanţi, şoareci, gazele. O clasificare care mie îmi place mult şi care a fost readusă în atenţia specialiştilor în ultimul timp, fiind mai actuală ca niciodată.

În accepţiunea lui Churchill, gazelele sunt companii active, agile, care ajung cu mare viteză până departe. Sunt rar întâlnite în business (studiile arată că, la nivel mondial, doar 2-3% dintre companii sunt gazele), dar au impact mare asupra creşterii numărului de locuri de muncă, spre deosebire de elefanţii care se axează primordial pe eficienţă şi de şoarecii condamnaţi la marginalitate. 

Cu siguranţă, şi gazelele au fost afectate de recesiune, însă cu toate acestea au continuat să crească. Elefanţii sunt acele companii mari, rezistente, solide, dar inerte, încete şi plictisitoare, cu grad mic de satisfacţie a angajaţilor, de creativitate şi de inovare. Şoarecii sunt companiile care pornesc la drum cu speranţe mari, dar care, în timp, au performanţe modeste şi un viitor incert, în ciuda eforturilor, răbdării şi sacrificiilor.

Prin urmare, speranţele legate de transformarea economiei se îndreaptă spre companiile gazelă. Se pune întrebarea: există elemente specifice gazelelor, care le ajută să se dezvolte, prin valorificarea potenţialului de creştere pe care îl au toate businessurile la înfiinţare?  Există reţete de succes? Cu siguranţă, în nicio companie nu e totul perfect. Dar există câteva elemente extrem de importante pentru ca o companie să fie gazelă.

ECHIPA ŞI CONTROLUL EI

De foarte multe ori, antreprenorul este şi un foarte bun manager. Atât de bun, încât poate să acopere toate ariile managementului pentru o bună perioadă de timp. Iar, în acest timp, compania se dezvoltă continuu. Oricât de supermanager ar fi superantreprenorul, e şi el om şi are limite în a jongla cu activităţile tot mai complexe şi mai numeroase.

De aceea, antreprenorul care a creat şi care conduce o gazelă ştie că, la scurt timp de la înfiinţare, e absolut necesar să înceapă să-şi dezvolte o echipă foarte bună de manageri performanţi, activi, loiali. Dacă la început le face pe toate singur, treptat el deleagă responsabilităţile spre membrii echipei sale, dezvoltând sisteme de control al performanţei acestora. Cu cât sunt antreprenorii mai buni, cu atât mai competenţi sunt managerii din echipele pe care le creează şi le conduc. Ce aşteptări au astfel de manageri?

Să participe la acţiunile importante ale companiei; să aibă acces la informaţii, să aibă şanse de dezvoltare personală pe termen lung, să fie trataţi şi recompensaţi corect în raport cu performanţele lor şi ale colegilor, pe care îi respectă şi cu care lucrează bine. Acest echilibru între performanţă, compensare, recunoaştere şi statut nu e uşor de realizat. El reprezintă însă principalul factor de diferenţiere a gazelelor.

Pe de altă parte, există antreprenori sclipitori în privinţa produselor şi serviciilor pe care le dezvoltă, excepţionali în negociere şi în vânzări, care stabilesc relaţii foarte bune cu furnizorii şi clienţii, dar care nu ştiu să recruteze, să motiveze şi să reţină angajaţi cu potenţial de dezvoltare. Companiile lor nu se vor dezvolta, vor rămâne marginale, în categoria ”şoareci„.

Mai există şi o a treia categorie de antreprenori. Cei care conduc cu metode moderne o companie pe care îşi doresc să o menţină la dimensiuni mici, dar pe care o dezvoltă calitativ. O astfel de companie e tot mai performantă şi profitabilă, are o activitate tot mai atractivă şi provocatoare pentru angajaţi. Pentru aceşti antreprenori, sunt esenţiale latura umană a activităţii, climatul armonios între oameni speciali, pe care îi cunosc foarte de bine. Puţine astfel de companii pot supravieţui însă în timp la aceeaşi dimensiune.

Este de obicei cazul firmelor de servicii profesionale, care ştiu să externalizeze activităţi şi au talentul de a face alianţe strategice cu alte companii. Diferenţele dintre şoareci şi astfel de companii, pe care Javier Cebrian le numeşte bonsai, constau în profitabilitate şi în climatul organizaţional stimulant.

Pentru a creşte, compania are în mod evident nevoie de un produs (serviciu) foarte bun. Un produs pe care clientul îl va percepe ca aducându-i valoare şi care e diferit de al concurenţilor. Care să poată fi protejat de copiere fie legal, fie prin permanenta îmbunătăţire şi reînnoire. Produsul trebuie făcut cunoscut şi pus la dispoziţia pieţei. Reclama, reprezentanţii de vânzări, relaţiile cu distribuitorii şi magazinele sunt riscante, scumpe şi dificil de gestionat. Gazelele au talentul şi curajul să-şi dezvolte rapid şi performant funcţiunea comercială, de aceea cresc repede. Controlează bine şi operaţiunile astfel încât clientul să fie foarte mulţumit, fie că se ocupă de ele compania însăşi, fie că le subcontractează.

Gazelele sunt în permanenţă avide de capital, dar au o situaţie strategică şi financiară care le face căutate atât de bănci, cât şi de investitori. Atingerea acestei situaţii presupune multe talente, atât de management, cât şi de relaţionare.

În lipsa unor astfel de abilităţi, antreprenorii nu-şi pot finanţa creşterea şi riscă să rămână marginali, adică în categoria şoareci. Cea mai bună soluţie pentru a evita această soartă dificilă ar fi vânzarea afacerii. Numai că antreprenorilor le e foarte greu să ia această decizie. ”Ce voi face pe urmă? Să stau degeaba, acasă?„- se întreabă în sinea lor când au această perspectivă în faţă. Şi poate că au dreptate, pentru că de puţine ori i se întâmplă unei persoane să fie de mai multe ori în viaţă antreprenor, având şansa să observe noi oportunităţi.

Puţini sunt antreprenorii în serie, chiar dacă se declară a fi astfel. De multe ori, în încercarea de a porni şi de a dezvolta noi afaceri, pierd banii pe care i-au câştigat din vânzarea afacerii care a avut cel mai mult succes. Însă aceste pericole pot fi anticipate şi evitate. Iar vânzarea companiei unui nou proprietar, care ştie să o transforme într-o gazelă, salvând şi chiar multiplicând locurile de muncă şi produsele (serviciile) necesare clienţilor, mi se pare nu numai o decizie înţeleaptă în plan personal, dar şi un act de responsabilitate socială.

Când şi cum e bine să fie vândută compania? După părerea mea, e bine ca antreprenorul să apeleze la un specialist din afara familiei, obiectiv şi de încredere, care demonstrează că a avut anterior rezultate bune în procese anterioare.

Compania trebuie pregătită pentru vânzare.

Iar vânzarea nu trebuie percepută ca fiind o ruşine, ci o reuşită, o mândrie.

Companiile tinere care ating stadiul de creştere dinamică, devenind gazele, au suficientă putere pentru a suporta un anumit nivel de ineficienţă, cu alte cuvinte creşterea sănătoasă nu impune neapărat perfecţiunea în toate domeniile. Cu toate acestea, există câteva aspecte obligatorii pentru succesul lor, după cum arată tabelul alăturat. La fiecare stadiu de dezvoltare, compania gazelă se va adapta la cerinţele specifice competiţiei de la acel nivel.

În concluzie, gazelele reprezintă la ora actuală speranţa societăţii, prin locurile de muncă atractive create şi prin forţa cu care se impun în piaţă.