Curentul "cloud computing" a început să se afirme prin 2008 şi se părea că era prea ambiţios pentru viitorul apropiat. De fapt, sub diverse alte denumiri, conceptul a fost vehiculat încă de pe la mijlocul secolului trecut. Herb Grosch credea că întreaga lume va putea opera "terminale proaste" deservite de vreo 15 mari centre de calcul (data centers). Ceva mai târziu, unul dintre pionierii inteligenţei artificiale, John McCarthy, a dus ceva mai departe ideea: nevoile computaţionale ar putea fi organizate cândva ca o utilitate publică. Comparaţia cu reţeaua electrică a venit doar câţiva ani mai târziu, deşi la acea vreme internetul nu exista şi nici nu putea fi imaginat.

Însă primii care au pus în practică această idee au fost inginerii de la Amazon în primii ani ai secolului actual. Totul a plecat de la constatarea că centrele de calcul care deserveau imensa librărie virtuală erau utilizate efectiv doar la 10% din capacitatea lor reală, restul fiind o rezervă pentru a face faţă unor suprasolicitări. Încercând să-şi modernizeze infrastructura, specialiştii au mizat pe virtualizare şi centralizare, astfel încât necesarul de putere de calcul să poată fi dimensionat dinamic, iar întreţinerea şi adăugarea unor noi facilităţi să fie mai simple. Noua infrastructură a permis companiei să ofere putere de calcul şi unor clienţi externi, astfel încât în 2006 a lansat Amazon Web Service (AWZ), prima concretizare a conceptului de putere de calcul ca utilitate publică.

Au urmat şi alţii, printre care Google AppEngine şi Microsoft Azure, iar apoi îngrămădeala a crescut şi soluţii diverse au încercat să profite de noua vogă, pretinzând că fac cloud computing. Pentru a mai lămuri lucrurile, s-au impus alţi doi termeni. SaaS (Software as a Service) denumeşte furnizarea prin internet a funcţionalităţii unor aplicaţii specifice, exemplul cel mai concludent fiind Salesforce.com şi aplicaţia sa CRM. Pe de altă parte, PaaS (Platform as a Service) se referă mai degrabă la furnizarea de putere de calcul "abstractă", clienţii având aici posibilitatea să-şi porteze sau să-şi proiecteze propriile aplicaţii, AWZ fiind exemplificarea clasică.

Conceptual este limpede, dar la modul practic, de cele mai multe ori aceeaşi infrastructură este folosită în ambele sensuri - de exemplu, Google AppEngine (PaaS) foloseşte aceeaşi maşinărie care deserveşte Gmail şi alte servicii (SaaS). Până la urmă, chiar şi Salesforce.com a păşit spre PaaS, lansând platforma Force.com. Numeroase sunt şi firmele care folosesc un cloud public pentru a implementa un software furnizat ca serviciu. Există totuşi câteva probleme care au alimentat reţinerea multor companii de a adopta serviciile existente, cea mai importantă fiind incompatibilitatea şi urmarea ei firească: "captivitatea" clientului - dacă ţi-ai dezvoltat infrastructura virtuală pe (de exemplu) AWZ, este extrem de dificil să te transferi la un alt furnizor.

În aceste condiţii, cred că intrarea Oracle în domeniul cloud computing (de mult aşteptată, abia zilele trecute anunţată) este o mişcare extrem de importantă, care consacră "norii de calcul" în mainstream. Ceea ce mi s-a părut cel mai important în noul Oracle Public Cloud (OPC) este portabilitatea. Larry Ellison spune că o aplicaţie dezvoltată în propriul centru de date poate fi transpusă în OPC fără să trebuiască rescrisă. Şi invers - o aplicaţie din OPC poate fi adusă înapoi în centrul de date şi, mai mult chiar, poate fi mutată pe serviciul de cloud de la Amazon. Desigur, nu chiar orice aplicaţie, ci doar acelea care se bazează pe baze de date Oracle şi pe Java, dar chiar şi aşa e totuşi important că, teoretic, clienţii au şansa opţiunii.

Este important de notat că şi Oracle Public Cloud reprezintă o mixtură de PaaS şi SaaS, permiţând clienţilor să folosească (tot pe bază de abonament) aplicaţii din gama Oracle Fusion pentru mai toate domeniile tipice zonei "enterprise computing". Un alt aspect subliniat de şeful de la Oracle se referă la caracterul izolat al aplicaţiilor clienţilor, care urmează să beneficieze de un server virtual propriu, cuprinzând atât aplicaţiile, cât şi datele.

Un fapt pe care cei mai mulţi comentatori l-au remarcat a fost înverşunarea excentricului Ellison împotriva Salesforce.com, pe care a atacat-o în mod repetat, deşi principalii rivali sunt mai degrabă IBM (care a lansat SmartCloud) şi Microsoft. Senzaţia conferinţei a fost însă contramandarea în ultimul moment a prezentării lui Marc Benioff (CEO al Salesforce.com), care şi-a ţinut totuşi discursul într-un restaurant din apropiere.