Ce s-a intamplat? Cu siguranta, "centristii" din Senat au stopat eforturile de salvare a economiei. Dar pe langa opozitia politica pe care o au de infruntat, presedintele Barack Obama si cercul lui de apropiati au fost intimidati de povestile de groaza de pe Wall Street.

Uitati-va la contrastul dintre ce spuneau consilierii lui Obama in ajunul inaugurarii si ce spune el acum. In decembrie 2008 Lawrence Summers, care urma sa devina cel mai de vaza economist al administratiei, cerea actiuni hotarate. "Multi experti cred ca somajul ar putea ajunge la 10% pana la sfarsitul anului viitor", avertiza el. In fata acestei perspective, "sa facem prea putin este cu mult mai riscant decat sa facem prea mult", continua Summers.

Zece luni mai tarziu, somajul ajungea la 10,2%, sugerand ca in ciuda avertismentului sau, administratia nu a facut prea multe pentru crearea de locuri de munca. Te-ai fi asteptat, deci, la o indarjire de a face mai mult.

Dar intr-un interviu recent pentru Fox News, presedintele a avut o atitudine timida si nervoasa cu privire la politica sa economica. A vorbit vag despre posibile stimulente fiscale pentru crearea de locuri de munca. Dar "este important, totusi, sa recunoastem ca daca vom continua sa acumulam datorii chiar in toiul acestei reveniri, la un moment dat oamenii ar putea sa-si piarda increderea in economia americana intr-un mod care ar putea duce la o recesiune cu o traiectorie in forma de W", continua el.

Ce? Cum? Cei mai multi economisti cu care discut considera ca riscul mare care paste redresarea vine din neadecvarea eforturilor guvernamentale: pachetul de stimulare a fost prea mic si va pali anul viitor, in timp ce somajul ridicat submineaza increderea consumatorilor si pe cea a mediului de afaceri. Acum e destul de dificil din punct de vedere politic pentru administratia Obama sa puna in practica un al doilea pachet de stimulare la dimensiunile necesare. Totusi, presedintele ar trebui sa incerce sa obtina cat de mult sprijin pentru economie poate. Tineti cont ca Obama are avantajul tribunei de la Casa Alba: este, prin urmare, misiunea lui sa convinga America sa faca ceea ce trebuie facut. In loc de asta, Obama isi imprumuta glasul celor care spun ca nu mai putem crea noi locuri de munca. Si o relatare de pe Politico.com sugereaza ca reducerea deficitului, nu crearea de locuri de munca va fi cheia de bolta a primului discurs despre starea natiunii al lui Obama. Ce s-a intamplat?

Mi-a luat ceva vreme pana sa-mi revin din toate acestea. Dar indoielile exprimate de Obama devin de inteles daca prespunem ca-si ia opiniile, direct sau indirect, de pe Wall Street. De cand a inceput Marea Recesiune, analistii economici de la unele (nu de la toate) firme mari de pe Wall Street au avertizat ca eforturile de a lupta cu declinul vor produce rele economice si mai mari. In particular, spun ei, nu va amagiti cu actuala capacitate a guvernului american de a se imprumuta pe termen lung la dobanzi reduse; in orice moment deficitele bugetare pot duce la o prabusire a increderii investitorilor si dobanzile vor exploda.

Si acestei ingrijorari i-a dat glas Obama in interviul de la Fox News. Are dreptate sa fie ingrijorat? E drept, cresteri abrupte ale dobanzilor pe termen lung s-au mai intamplat in trecut, cel mai recent in 1994. Dar in 1994 economia americana crestea cu 300.000 de locuri de munca pe luna, iar Rezerva Federala crestea incetisor dobanzile pe termen scurt. E greu sa vedem ceva asemanator intamplandu-se acum, cand economia pierde constant locuri de munca si Rezerva Federala n-are niciun gand sa ridice in viitorul apropiat dobanzile.

Un model mai bun, as spune eu, este Japonia anilor '90, care a avut constant deficite bugetare mari, dar si o economie in constanta depresiune si unde dobanzile pe termen lung au scazut la fel de constant. E foarte posibil ca oficialii administratiei americane sa fie terorizati de o amenintare fantomatica - o amenintare care exista numai in mintile lor.

N-ar trebui oare sa ne uitam si la sursa acestor rele? Din cate vad eu, analistii care avertizeaza acum cu privire la dobanzile care vor creste tind sa fie aceiasi care insistau, la cateva luni dupa ce a inceput Marea Recesiune, ca amenintarea cea mai mare care paste economia este inflatia. Si sa nu uitam ca Wall Street-ul - care a reusit nu stim cum sa nu-si dea seama de cea mai mare bula imobiliara din istorie - are un istoric putin sifonat in privinta capacitatii de a prezice comportamentul pietelor.

Totusi, sa recunoastem ca exista unele riscuri ca, daca facem mai mult ca sa combatem somajul cu doua cifre, sa subminam increderea in pietele de capital. Acest risc trebuie pus in balanta cu certitudinea unor suferinte pe scara larga daca nu facem mai mult si cu posibilitatea, cum am mai zis, de a pierde increderea in randul angajatilor de rand si al mediului de afaceri. Si Summers a avut dreptate la inceput: in fata celei mai mari catastrofe de la Marea Depresiune incoace este mult mai riscant sa faci prea putin decat sa faci prea mult. E trist si nefericit ca administratia Obama pare sa fi pierdut din vedere acest adevar.