România beneficiază de o creştere economică susţinută de aproape 30 de luni, adică doi ani şi jumătate. Statistic, pe medie, salariile au crescut cu aproape 30%, dar aici sunt diferenţe mari. Sunt sectoare unde salariile stagnează sau chiar au scăzut şi sunt industrii care beneficiază de creşteri susţinute.

De asemenea, au crescut salariile mici, prin majorarea salariului minim pe economie de la 750 de lei la 1.250 de lei.

În iulie 2008 scriam în Business Magazin un articol legat de supraîncălzirea economiei României, de un ritm care nu poate fi susţinut, pentru că în spate nu vine nimic.

Titlul articolului de atunci era „Temeţi-vă că v-aţi putea pierde jobul şi n-o să vă găsiţi altul în aceleaşi condiţii“. În septembrie 2008 începea oficial criza, iar din ianuarie 2009 România era lovită din plin. Întâi au scăzut salariile mai mari din sectorul privat, între 20% şi 50%, au urmat reducerile de personal, în 2010 au venit tăierea salariilor la stat şi o nouă reducere de costuri în toată economia.

Pierderile de joburi de atunci – un milion; nici masa salarială nu s-au recuperat în totalitate până acum, de la 56 de miliarde de euro am ajuns numai la 52 de miliarde de euro, după ce, în 2010, valoarea tuturor salariilor plătite în România coborâse la 48 de miliarde de euro.

Analiştii economici se pregătesc să anunţe încetinirea creşterii economice pentru anul viitor. UniCredit estimează că de la 4,1% creştere în 2016 România va scădea la un ritm de 3,1% în 2017. Măsurile fiscale – creşterea salariului minim pe economie, reîntregirea salariilor, reducerea TVA – şi-au epuizat efectele şi este puţin probabil ca economiei să i se dea un nou impuls fiscal.

Creşterea economică din ultimii doi ani şi jumătate s-a bazat în principal pe consum şi mai puţin pe investiţii şi pe noi locuri de muncă. Firmele investesc prudent şi nu se mai aruncă aşa cum făceau în perioada de boom. De asemenea, într-un sector nu toate companiile îşi majorează afacerile, ci unele cresc mai mult, iar altele scad.

În lipsa unor investiţii noi, în lipsa unor poziţii nou deschise, piaţa muncii îngheaţă, directorii de HR încercând să rezolve problemele interne fără să pluseze pentru a nu dezechilibra organigramele actuale. Deşi este o cerere mare pe piaţa de IT, cred că piaţa românească se îndreaptă spre atingerea potenţialului maxim de salarizare în condiţiile actuale de structură. Conform datelor statistice, salariul mediu din IT este de 5.100 de lei (1.200 de euro). El ar mai putea creşte dacă apar joburi cu o valoare adăugată mult mai mare, iar România nu a ajuns din păcate la astfel de comenzi. La polul opus, salariile din hoteluri şi restaurante, cele mai scăzute din România – 1.200 de lei – nu cresc, cu toate că turismul românesc are o perioadă bună.

Toată lumea este precaută în privinţa viitorului şi nu vrea să rişte, de aceea ne îndreptăm spre un blocaj de investiţii în economie în sectorul privat. În cazul în care această încetinire a creşterii economice va fi bruscă, companiile îşi vor revedea organigramele interne şi vor încerca să facă un fine tuning de restructurare. Cei care au fost angajaţi în criză poate vor fi „împinşi“ să ia locul celor seniori, pentru a se reduce bugetele salariale sau pentru a nu le creşte. Creşterea economică nu este uniformă în toată ţara, ci numai în oraşele mari, şi de aceea multă lume nu vede plusuri în portofel sau pe card. Noile poziţii care apar necesită alte skill-uri, iar cei seniori nu vor vrea să se reconvertească aşa uşor.

În ciuda unei pieţe fierbinţi de HR în oraşele mari şi în zonele limitrofe, piaţa nu abundă în foarte multe joburi noi, mult mai bine plătite. Cei care găsesc „creşteri salariale de 30-50%“ sunt excepţii, nu regula. Această încetinire a creşterii economice care va urma nu va lovi precum criza din 2008-2009-2010, dar va strânge din nou bugetele, cardurile şi va răcori puţin încrederea în viitor care intervenise în ultimii doi ani şi jumătate.

Brexitul va determina revizuirea investiţiilor şi bugetelor multinaţionalelor din întreaga lume, cu efecte şi în România. Câţiva analişti spun că Brexitul este o oportunitate pentru România de a atrage noi investiţii. Dar, din păcate, în ultimii opt ani, patru în criză şi patru pe plus, nu am pregătit terenul pentru o astfel de oportunitate, aşa că nu avem ce să oferim mai mult decât oferim acum: salarii mici comparativ cu ceea ce livrăm.