Nu este vorba neaparat de incalcari ale legii fundamentale sau de gesturi neconstitutionale, ci mai degraba de atitudini si comportamente care pun la incercare elasticitatea Constitutiei. Cu siguranta se pot spune multe despre Traian Basescu, dar a afirma ca seful statului incalca in mod flagrant Constitutia si a aduce argumente irefutabile in acest sens reprezinta mai degraba un demers politic si mai putin unul juridic. Planurile nu trebuie confundate. In conditiile in care ni se spune in fiecare zi ca presedintele Basescu "a incalcat", "este vinovat", "constituie un pericol", "comite abuzuri" etc. ajungem sa credem ca lucrurile stau chiar asa, desi, cel putin pentru moment, nu avem argumente juridice pentru a da verdicte. Instanta suprema – Curtea Constitutionala – inca nu s-a pronuntat.

Este adevarat, a fi presedinte jucator presupune mai mult decat un rol de mediator, asa cum prevede legea fundamentala. Dar, in acelasi timp, un astfel de statut este inferior celui de presedinte arbitru, dupa cum este el definit in regimul constitutional francez. Daca se comporta ca un presedinte jucator, Traian Basescu poate fi cel mult un sef de stat aconstitutional. Dar daca vrea sa si arbitreze, atunci intr-adevar problema neconstitutionalitatii poate fi ridicata cu cea mai mare seriozitate si responsabilitate.

Cele mai importante probleme ale presedintelui Basescu nu deriva neaparat din rolul pe care acesta si l-a asumat si care pare a fi acceptat de catre populatie. Conflictul in care seful statului s-a angajat nu doar cu premierul, ci si cu Parlamentul (cu partidele politice) este mai degraba rezultatul unei disponibilitati scazute din partea acestuia de a accepta si responsabilitatile pe care un astfel de statut le implica. Ce-i drept, Constitutia fixeaza responsabilitati pentru un presedinte care mediaza si nu pentru unul care se implica in joc. Astfel, fisa postului de presedinte jucator contine o serie de drepturi si de atributii, dar in acelasi timp, ea implica si asumarea unor riscuri si a unor obligatii. Respectarea regulilor jocului, fair play-ul, riscul de a fi accidentat, suspendat sau sanctionat sunt cateva dintre acestea, iar ele nu pot fi trecute cu vederea doar pentru ca publicul spectator te sustine si te aclama, cu o mai mica sau mai mare frenezie. La toate acestea se adauga tendintele presedintelui de a se transforma din jucator in arbitru, adica de a sanctiona alti actori politici, participanti la joc, de a da cartonase galbene sau rosii, de a indica lovituri de pedeapsa etc.

Sursa actualei crize politice nu este reprezentata de conflictul dintre presedinte si premier. Aceasta este doar o forma de manifestare a ei, care in anumite imprejurari politice, cum ar fi coabitarea, existenta unui guvern de coalitie minoritar, inexistenta in Parlament a unei majoritati prezidentiale, se manifesta acut. In realitate, esenta acestei probleme este reprezentata de arhitectura sistemului institutional. Angrenati in dispute politice sterile si ghidati in actiuni de interese imagologice si electorale, nici unul dintre actorii politici nu este dispus sa abordeze frontal (nu doar discursiv) tema regimului politic si a reformei institutionale. Concentrarea asupra efectelor si nu asupra cauzelor pune in evidenta anumite carente la nivel de competenta sau de expertiza a clasei politice. In egala masura, poate fi adusa in discutie tema responsabilitatii de care da dovada elita politica. Aceasta deoarece amanarea constanta a declansarii procesului de reconfigurare a relatiei dintre autoritatile publice nu face decat sa perpetueze criza sau sa favorizeze aparitia altor situatii tensionate. Stabilirea unei compatibilitati intre tipul de legitimitate cu care este investit presedintele si atributiile sale constitutionale devine un imperativ pentru buna functionare a sistemului politic romanesc.

Increderea cu care institutia Parlamentului este investita de catre populatie (fapt ce exprima fractura existenta intre societate si clasa politica), comparativ cu atitudinea si modul de raportare sociala la institutia prezidentiala constituie variabile ce permit anticiparea deznodamantului unei consultari populare pe aceasta tema. Cu toate acestea, trebuie avut in vedere faptul ca acordarea unor atributii sporite sefului statului atrage dupa sine si responsabilitati mai mari pentru titularul postului de la Cotroceni. In acest sens, indiferent de modelul agreat – cel american sau cel francez - presedintele va fi nevoit sa iasa din registrul imagologic in care evolueaza in prezent. Sporirea atributiilor executive creeaza responsabilitati directe, fapt care il va determina pe seful statului sa-si asume guvernarea si-i va limita posibilitatea de a folosi arma discursului doar pentru a puncta in plan imagologic (ceea ce se intampla in prezent, cand presedintele adopta public pozitii agreate de catre populatie, dar nu raspunde in mod direct de gestionarea domeniilor asupra carora se pronunta, cel mai adesea critic).