Mittal Steel a devenit numarul unu mondial in siderurgie cumparand sistematic combinate falimentare si rentabilizandu-le pe rand.

In 1976, cand Lakshmi Mittal a cumparat primul combinat siderurgic cu bani de la tatal sau, multi au crezut ca totul e doar un capriciu de baiat de bani gata, care se joaca de-a investitorul cu banii parintelui sau. Timpul a demonstrat, insa, ca pentru L.N. Mittal siderurgia n-a fost o joaca, ci o oportunitate de a face bani. In ultimii 20 de ani, otelul i-a adus 22 de miliarde de dolari lui Lakshmi Mittal. 

Cum a reusit? Poate elementul cel mai important al succesului a fost echipa cu care Mittal a pornit la drum, formata din oameni care stapanesc foarte bine arta negocierii si care au reusit sa cumpere, la preturi foarte mici si cu facilitati fiscale semnificative, combinate in pragul falimentului. Echipa de negociatori a fost cea care a adus in "portofoliul" LNM Holdings, pe bani putini, companii care la prima vedere nu aveau sanse de supravietuire. Si care, ulterior, s-au transformat in societati profitabile. 

In felul acesta si-a atras Mittal renumele de afacerist care isi asuma numai riscuri bine calculate. "Otelul este o industrie nestralucitoare, dar Mittal si-a pus amprenta pe ea", spunea Nilesh Navlakha, director la Deutsche Bank. 

Mecansimul universal aplicat de Mittal in cazul preluarilor de combinate are cateva elemente esentiale: mai intai o echipa dedicata, apoi crearea de companii integrate si, in cele din urma, globalizarea afacerii. Mai intervine, poate, si mentalitatea indiana, care s-ar traduce prin incapatanarea de a-ti atinge scopul, indiferent de eforturile pe care acesta le implica. 

De altfel, autoritatile romane au putut constata "pe viu" cum lucreaza echipa lui L.N. Mittal, cu ocazia privatizarii Sidex, Tepro sau Siderurgica. 

Echipa de negociatori ai lui Ovidiu Musetescu de la Autoritatea pentru Privatizare a fost nevoita sa faca fata maratonului impus de indienii de la (pe atunci) LNM Holdings in cazul Sidex. Oamenii lui Mittal, spun surse apropiate tranzactiei, negociau toata noaptea termenii contractului de privatizare, uneori pana in zori, si reveneau "la post" a doua zi devreme, fara a da semne de oboseala, pentru continuarea discutiei. 

In felul acesta, LNM a reusit sa faca ceea ce specialistii au numit "o afacere buna". Echipa care a venit la vremea respectiva la Bucuresti nu fusese incropita pentru discutiile cu autoritatile romane, ci era formata din oameni experimentati - aceeasi care s-au ocupat de majoritatea preluarilor de combinate - care-si castigasera, in timp, reputatia de negociatori duri. 

Un al doilea punct esential al filozofiei de lucru a lui Mittal este crearea de companii integrate. Mittal nu apeleaza la furnizori de materie prima. El cumpara pur si simplu minele de carbune sau de fier, asigurandu-si, astfel, un flux continuu de materiale. Efectul e scaderea costurilor de productie si, in final, cresterea competitivitatii produselor livrate de combinatele lui Mittal. 

Iar faptul ca si-a concentrat achizitiile pe regiuni precum Asia sau Europa de Est, unde forta de munca este ieftina, nu a facut decat sa-i asigure succesul. 

Dupa ce a cumparat, rand pe rand, societati muribunde, in octombrie, omul de afaceri indian a facut si pasul decisiv inspre globalizarea afacerii: a unit toate societatile la care era actionar majoritar, in asa fel incat sa rezulte o singura companie de otel ale carei unitati sa acopere intregul proces de productie, de la extragerea minereului de fier, pana la livrarea de produse siderurgice necesare industriilor conexe. 

Asa a fost creat noul "numar unu" din industria siderurgica - Mittal Steel, cu o productie estimata la 57 de milioane de tone.   

Competitorii incearca sa minimalizeze succesele lui Mittal, spunand ca, de fapt, magnatul indian nu a creat nici macar o singura firma de la zero, ci a preluat doar, pe bani putini, structuri deja existente pe care le-a rentabilizat, beneficiind insa de facilitati fiscale. Asa este, dar Mittal are meritul de a fi gasit solutia de a resuscita o industrie muribunda.

Mittal nu si-a spus, inca, ultimul cuvant. Mai are mult de lucru pana sa-si atinga telul, acela de a deveni o companie globala. Grupul nu a patruns, inca, in China - mare consumatoare de produse siderurgice - sau in India. 

Indiferent de cum vor evolua lucrurile pentru Mittal Steel, un lucru este cert: industria siderurgica strange randurile, iar omul de afaceri indian pare pregatit pentru acest "razboi": "Analizezi oportunitatile, iei deciziile si... iubesti intregul proces", isi sintetizeaza Mittal filozofia. Ramane de vazut daca va reusi sa-si pastreze suprematia cu aceeasi reteta pe care a aplicat-o pentru a ajunge numarul unu.