Şapte tendinţe critice emergente în infrastructură în 2014

Postat la 20 martie 2014 209 afişări

Multe dintre provocările la care am fost martori în 2012 au continuat să exercite presiuni şi în 2013. Subiectul cel mai fierbinte a fost abilitatea guvernelor de a implementa proiectele pe piaţă. Discuţiile publice au evoluat, iar dezbaterile despre infrastructură au câştigat în coerenţă.

Şapte tendinţe critice emergente în infrastructură în 2014

Daniela Nemoianu (Partener Executiv, KPMG în România)


Există un consens emergent din partea publicului general că trebuie cheltuiţi mai mulţi bani pentru infrastructură, deşi lumea este încă reticentă să bage mâna în propriul buzunar pentru a plăti asemenea proiecte. Cu toate acestea, cea mai serioasă provocare pentru anul 2014 este aceea de a face pasul critic necesar şi a eficientiza calea parcursă de proiecte, de la etapa robustă de planificare si dezvoltare la achiziţie, construcţie şi în cele din urmă operare, când se vor simţi beneficiile proiectului. 

uvernul României a parcurs paşi importanţi de deblocare a obstacolelor acumulate în ultimii 10 ani, de conturare a strategiei şi conţinutului master-planului naţional de infrastructură, de modernizare a cadrului legislativ prin noua lege PPP şi reintroducerea standardelor FIDIC şi de optimizare a alocărilor de fonduri bugetare şi europene către priorităţile pe termen mediu şi lung. România va trebui să ţină cont că propriile proiecte de infrastructură sunt supuse unor presiuni competitive enorme în contextul european şi global, în privinţa accesului la finanţare, interesului marilor contractori şi disponibilităţii resurselor specializate.

INVESTIŢIILE STIMULEAZĂ CREŞTEREA

La nivel mondial se consideră că infrastructura este calea spre dezvoltarea economică. Suntem sub semnul „Revoluţiei Infrastructurii„. Conform calculelor realizate de Banca Mondială, o creştere de 10% în sumele alocate sectorului infrastructurii poate conduce la o creştere de 1% în producţia unei ţări.

Nevoile sunt mari. Asia va avea probabil nevoie de investiţii în valoare de 11 trilioane USD în infrastructura de bază până în anul 2030. În Africa Subsahariană numărul proiectelor bancabile a crescut în mod constant şi este în prezent cea mai mare regiune care beneficiază de credite pentru infrastructură acordate de International Finance Corporation.

Companiile internaţionale din domeniul infrastructurii continuă să se concentreze pe noi pieţe din afara Europei şi Americii de Nord pentru a-şi dezvolta afacerile. Concurenţa, stimulată de credite interne pentru export, dezvoltare regională şi instituţii de finanţare multilaterală, se intensifică în Asia, Africa şi America Latină, pe măsură ce companiile trec de graniţele pieţelor lor tradiţionale pentru a dezvolta proiecte şi a vinde materiale în regiuni cu dezvoltare rapidă. Am putut vedea o creştere a ieşirilor de capital de la investitori din Japonia, Coreea de Sud şi China, care şi-au făcut o intrare agresivă pe pieţele globale profitabile, şi ne aşteptăm ca această tendinţă să continue după 2014.

Una dintre tendinţele identificate de noi pentru 2013 care încă nu s-a materializat este emergenţa unor noi modele de infrastructură care să recunoască mai bine obiectivele pe termen lung şi valoarea ciclului de viaţă. În timp ce structura de proprietate asupra activelor se diversifică şi a fost inclusă în tendinţele subliniate de noi, încă mai trebuie să aşteptăm apariţia unor noi mecanisme de finanţare care să diversifice sursele de venituri pentru proiecte.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/opinii/sapte-tendinte-critice-emergente-in-infrastructura-in-2014-12297853
12297853
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.