Totusi, sunt unii care scot in evidenta realitatea brutala a unei piete a muncii slabite: muncitorii nu-si permit sa protesteze cand li se reduc salariile, pentru ca nu cred ca mai pot sa gaseasca alte slujbe. Oricare ar fi motivele, scaderea salariilor este un simptom al unei economii bolnave. Si e un simptom ca economia devine si mai bolnava.

 

Dar sa le luam pe rand: bancurile cu privire la scaderea lefurilor se inmultesc, dar cat de extins este fenomenul? Raspunsul este: foarte extins.

 

E adevarat ca multi lucratori inca mai primesc mariri. Dar sunt destule taieri de salarii incat, potrivit Oficiului de Statistica a Muncii, costul mediu al angajarii de lucratori in sectorul privat a crescut doar cu doua zecimi de procent in primul trimestru, cea mai mica sporire inregistrata vreodata. De vreme ce piata muncii se inrautateste, n-ar fi de mirare daca salariile in ansamblu ar incepe sa scada undeva pe parcursul anului. Dar de ce e asta un lucru rau? La urma urmei, multi angajati accepta reducerile de salarii ca sa-si salveze locurile de munca. Ce-i rau in asta?

 

Raspunsul se afla intr-unul din acele paradoxuri care ne strica acum. Suferim de paradoxul chivernisirii: economisirea e o virtute, dar cand toata lumea incearca sa creasca brusc economisirea in acelasi timp, efectul este o economie in depresiune. Suferim de paradoxul unei reduceri a expunerii: o indatorare mai mica si curatirea bilanturilor contabile sunt lucruri bune, dar cand toata lumea incearca sa vanda active si sa-si plateasca datoriile in acelasi timp, rezultatul este o criza financiara.

 

Si in curand o sa suferim si de paradoxul salariilor: angajatii unei companii isi pot salva slujbele acceptand lefuri mai mici, dar cand in intreaga economie scad salariile in acelasi timp, rezultatul este ascensiunea somajului.

 

Si iata cum functioneaza acest paradox: sa presupunem ca personalul de la compania X accepta o reducere salariala. Aceasta le permite celor din conducerea companiei X sa reduca preturile, facand produsele mai competitive. Vanzarile cresc si si mai multi oameni isi pot pastra slujba. Asa ca v-ati putea gandi ca reducerea de salarii stimuleaza ocuparea fortei de munca - ceea ce e adevarat, dar doar la nivelul angajatorului luat separat.

 

Dar daca toata lumea accepta micsorarea lefurilor, nimeni nu va mai avea un avantaj competitiv. Asa incat economia nu are niciun avantaj de pe urma salariilor mai mici. In acelasi timp, scaderea salariilor poate inrautati problemele economiei pe alte fronturi.

 

In particular, veniturile in scadere inrautatesc problema indatorarii excesive. Rata la creditul ipotecar nu mai e acoperita de salariul din fiecare luna. America a intrat in aceasta criza cu o indatorare a gospodariilor aflata la cele mai mari niveluri din 1930 incoace in raport cu veniturile. Familiile incearca sa rezolve situatia economisind mai mult decat au facut-o intr-un deceniu intreg, numai ca salariile se reduc si oamenii nu fac decat sa urmareasca o tinta miscatoare. Iar o povara crescanda a datoriei va pune presiune mai departe si asupra consumului, mentinand economia subturata.

 

Lucrurile se inrautatesc si mai tare daca firmele si consumatorii se asteapta ca lefurile sa scada si mai mult. John Maynard Keynes a spus-o cel mai bine acum 70 de ani: “Efectul asteptarii ca salariile sa se diminueze cu 2%, sa zicem, in urmatorul an va fi echivalent cu efectul unei majorari cu 2% a dobanzii de referinta pentru aceeasi perioada”. Si o crestere a dobanzii de referinta e ultimul lucru de care are nevoie economia astazi.

 

Ingrijorarile cu privire la scaderea salariilor nu sunt doar teorie. Japonia - unde veniturile angajatilor din sectorul privat au coborat cu o medie de peste 1% anual intre 1997 si 2003 - este un exemplu de manual despre cum deflatia salariilor poate contribui la stagnarea economica. Deci ce ar trebui noi sa invatam din tot mai multele dovezi ca in America lefurile au tendinta sa se reduca? In principal, ca stabilizarea economiei nu e de ajuns: ne trebuie un reviriment adevarat. 

 

S-a vorbit mult in ultima vreme despre semne bune si sunt intr-adevar indicii ca plonjonul economic inceput toamna trecuta se mai atenueaza. Biroul National de Cercetare Economica ar putea chiar sa anunte ca recesiunea se va incheia spre sfarsitul acestui an.

 

Dar somajul e cu siguranta in crestere. Si toate semnalele arata ca ne asteapta o piata a muncii groaznica pentru cateva luni, daca nu pentru cativa ani de acum inainte - ceea ce va face sa continue reducerile de salarii, iar aceasta mai departe va mentine economia subturata.

 

Ca sa spargem acest cerc vicios, avem de fapt nevoie de mai mult: de mai multa stimulare a economiei, de mai multe actiuni ferme in privinta bancilor, de crearea mai multor locuri de munca.

 

Sa recunoastem si ce s-a facut: presedintele Barack Obama si echipa lui de consilieri economici par sa fi intors economia din drumul spre fundul prapastiei. Dar riscul ca America sa se transforme in Japonia - adica sa ne astepte ani de deflatie si stagnare - pare, in orice caz, in crestere.