Sincer, nu vi se pare că tehnocraţii sunt un pic demotivaţi, lipsiţi de un ţel?Mă rog, un obiectiv par să aibă, acela de a nu supăra, sub nicio formă, partidele, dar nu ştiu dacă oamenii aceia care au manifestat cu ceva vreme în urmă au cerut aşa ceva. Aşa că, chiar dacă mandatul actualului cabinet nu se va întinde pe mai mult de un an, tot ar avea timp să meşterească unele chestiuni. De exemplu, să pună temelia bunăstării românilor. A tuturor românilor.

Să explic: una dintre caracteristicile aparte ale crizei a fost şi este decimarea clasei de mijloc. Orice manual de economie vă va spune că medicul, avocatul, profesorul sau inginerul sunt componentele fundamentale ale unei economii sănătoase, asigurând consum, taxe, corectitudine, dezvoltare. Or în ultima perioadă am văzut din ce în ce mai multe studii care indică o scădere masivă a clasei de mijloc.

Cel mai recent studiu este realizat de Pew Research şi indică faptul că, după mai bine de patru decenii în care a deţinut majoritatea, clasa de mijloc din Statele Unite a fost depăşită de săraci şi de bogaţi. În cifre este aşa: în 1971, 80 de milioane de americani erau în clasa de mijloc, şi doar 51 de milioane erau săraci şi foarte bogaţi. În 2015, 120 de milioane de americani erau clasă de mijloc, în timp de 121,3 milioane erau fie săraci, fie bogaţi (practic, numărul săracilor s-a dublat, iar cel al bogaţilor a crescut de 2,5 ori). Americanii din clasa de mijloc reprezintă acum doar 49,9% din populaţie, faţă de 61% în 1971.

În Japonia, unde înainte de criză în jur de 90% din populaţie avea un nivel de trai rezonabil şi exista o clasă de mijloc puternică, se înregistrează o creştere a ratei de sărăcie, iar un japonez din cinci a pierdut 50% din venitul de dinaintea crizei. Portugalia are una dintre cele mai mari rate ale inegalităţii din spaţiul occidental, urmată de Italia, Gracia sau Spania – taman ţările care s-au aflat permanent pe „lista neagră“ a crizei. Dar inegalitatea a crescut şi în ţările nordice, în Suedia, Norvegia sau Finlanda.

Şi mai trebuie să reţineţi un singur lucru: fiecare dolar suplimentar adăugat unui salariu redus înseamnă 1,21 dolari în plus pentru economia reală, în timp ce un dolar ajuns în contul unui ins cu venituri mari înseamnă doar 39 de cenţi în plus la PIB.

Despre clasa de mijloc din România nu ştiu dacă are rost să vorbim, am văzut calcule care arată că reprezintă cam 8 procente din populaţie. Mai bine de 80% din angajaţi au salarii cuprinse între cel minim pe economie şi nivelul salariului mediu pe economie, şi doar 4% au salarii lunare mai mari de 1.000 de euro.

Aşa că dacă aş fi un tehnocrat, la asta m-aş gândi: cum să fac, ce iniţiative, ce legi, ce măsuri economice să iau pentru ca angajaţii să câştige mai mult, iar economiştii să rămână fără marota aceea enervantă cu productivitatea redusă. Cum să tehnocrăţesc eu ca să fac să fie mai mult IT-işi, mai mulţi antreprenori, mai mulţi licenţiaţi, mai mulţi ingineri, mai mulţi mecanici şi mai mulţi meseriaşi de orice fel vor fi fiind ei, şi cum toţi aceştia să aibă de lucru. Oamenii să nu lucreze „pe 2 lei“, pentru că asta fac de 25 de ani, la propriu sau la figurat, ci să lucreze pe 20.000 de lei.

Nu este o ironie.  Alţii au făcut aşa, şi o să dau exemplul unui stat cu care, în mândria noastră balcanică, nu ne-am compara, cu India. Bangalore este un oraş al tehnologiei, un Silicon Valley cu o economie de 9 miliarde de dolari şi cu 10.000 de milionari. Dar bazele acestui Bangalore au fost puse de liderii politici ai statului indian Karnataka, în anii ‘70, pe vremea când lumii occidentale softurile şi callcenter-urile indiene îi spuneau prea puţin. Dar oamenii aceia au luat terenuri, au construit, au făcut şcoli, au educat, au legiferat. Habar n-am dacă le-a spus cineva tehnocraţi.

Cam asta e.

Vă urez din partea redacţiei Business Magazin un an plin de satisfacţii, de reuşite şi de câştiguri. Şi vă îndemn să citiţi presa de business şi să folosiţi şi să colaboraţi cu presa de business. La Mulţi Ani!

Ilustrez cu „Ziaristul“, aşa cum l-a văzut Victor Perelman.