Răbdarea şi conştientizarea sunt concepte despre care nu ne învaţă nimeni niciodată şi nici nu prea ne prindem ce şi cum ar trebui să învăţăm despre ele. Învăţăm graba, presiunea, urgenţa, prioritizarea, acţiunea, obiectivele, eficienţa.

Nu mă gândesc la excese de spiritualitate sau la meditaţii în gaşcă la locul de muncă, ci la curajul de a fi conştienţi în permanenţă că nu ştim nimic dinainte. Orice interpretăm, conotăm sau opinăm stă sub semnul unei mari incertitudini, iar noi putem doar acţiona şi reacţiona în funcţie de cum se întâmplă lucrurile. Deşi este valorizată aproape inflaţionist, proactivitatea poate fi uneori dăunătoare. Graba de a clarifica lucrurile este uneori o astfel de proactivitate dăunătoare.

Deşi nu este nimic mai dureros decât este răbdarea în situaţiile conflictuale, aceste situaţii, depăşite cu răbdare, ne îmbogăţesc viaţa cum nimic altceva nu o poate îmbogăţi. Dar câţi dintre noi avem această disponibilitate? Câţi dintre noi putem face faţă incertitudinii? Mulţi dintre cei care au frica de zborul cu avionul, când conştientizează că stând pe loc sunt într-o viteză înspăimântător de mare, simt o relaxare şi zborul cu avionul nu mai este chiar atât de neplăcut. La fel este şi cu incertitudinea: este de fapt cea mai mare certitudine posibilă.

De ce ne-ar fi atât de frică de ea?

Zâmbesc gândindu-mă cum ar fi un curs despre răbdare şi despre conştientizare pentru o echipă de top management. Îmi imaginez chipurile lor atunci când li s-ar anunţa obiectivele: la sfârşitul acestul program veţi şti cum să definiţi răbdarea şi conştientizarea şi care sunt comportamentele asociate lor, le veţi practica începând de acum şi la final veţi avea toată răbdarea de care este nevoie pentru a-i învăţa răbdarea şi conştientizarea pe cei din jurul vostru începând din primul moment în care veţi întâni pe cineva.

Probabil imediat după acest moment totul s-ar transforma într-un mare curs despre nerăbdare. "Cât durează să învăţ să am răbdare?", ar fi probabil cea mai mare curiozitate a participanţilor. Mai corect ar fi însă să ne întrebăm: "Care sunt acele experienţe de care am nevoie şi cum le pot identifica astfel încât să devin o persoană mai răbdătoare? Câte astfel de experienţe mă pot face o persoană mai răbdătoare?".

În viteza lumii în care trăim avem habar despre tot, însă nu ne mai rămâne şi timp de pus în practică tot ce ştim. Simplul fapt că ştim despre existenţa unui concept ne face să spunem repede că ştim despre ce este vorba ca şi cum am avut deja şi experienţa trăirii personale a acelui concept. De la a şti că binele este bine până a avea binele în sistemul de valori e un drum la fel de lung ca acela care va dura până când se vor inventa injecţiile cu cărţi. Însă este mai simplu ca imediat ce auzim că binele este bine să spunem că asta este un truism. Şi, în loc ca de aici să pornească o discuţie, ea se încheie.

Răbdarea nu este despre pasivitate, ci despre vigilenţă şi agerime. A avea răbdare nu înseamnă că aşteptăm să se întâmple ceva, ci că suntem lucizi în legătură cu lucrurile care se întâmplă. Conştientizarea nu este despre a şti ceva despre noi, ci despre a alege să facem ceva în legătură cu lucrurile pe care le ştim despre noi. "Sunt o fire irascibilă, ştiu asta despre mine, dar aşa sunt eu!" - este o încăpăţânare, nu o conştientizare.

Dacă proactivitatea stă în responsabilitatea noastră, răbdarea de a vedea limpede cum se aliniază cei din jurul nostru devine timp câştigat. În febra proactivităţii cel mai adesea uităm care este ritmul celor din jurul nostru, uităm că dacă ei ar fi avut acelaşi ritm pe care noi îl avem, probabil ar fi fost ei generatorii de proactivitate. Nu ţinem cont de faptul că timpul acordat fiecărui om atunci când omul are nevoie de acel timp este cel mai mare câştig reciproc. Timpul pe care ni-l acordăm nouă înşine este cel mai mare dar posibil, este poate unica şansă de a descoperi la timp timpul timpului nostru.

IULIANA STAN (OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România)