Când vine vorba de hărţi online, primul nume ce ne vine în minte este Google. Istoria hărţilor lor începe în 2004, când Google a cumpărat o companie australiană care se numea Where 2 Technologies şi dispunea de un program de desenare a unor hărţi statice pe care le distribuia prin internet. Google a transformat programul într-o aplicaţie web şi a inclus-o în serviciul Google Local, în scurt timp devenit Google Maps şi pe baza căruia au fost construite o mulţime de alte servicii precum Transit (transport public) sau binecunoscutul Street View.

Apoi s-a întins şi în spaţiul cosmic, furnizând hărţi pentru Lună, Marte şi pentru întregul univers vizibil. Însă un pas important spre dominaţia absolută pe această piaţă a fost publicarea interfeţelor de programare, astfel încât o mulţime de alte firme au putut să dezvolte servicii noi. În cele din urmă, hărţile au ajuns în telefoanele inteligente şi fac tot felul de lucruri utile, de la etichetarea pozelor până la sistemele de navigaţie.Adevărul este că Google nici nu a prea avut concurenţă.

Aplicaţiile similare de la AOL şi Yahoo! au fost lăsate mult în urmă, Apple încă foloseşte hărţile de la Google, iar Microsoft a intrat târziu în joc. Dar, ca întotdeauna când piaţa este cucerită de un jucător dominant, încep nemulţumirile. Google a ridicat în ultima vreme preţurile pentru marii utilizatori ai serviciului şi a anunţat că va taxa şi siturile mai mici cu număr mare de utilizatori (o medie de peste 25.000 de vizualizări pe zi pe parcursul unui trimestru). Unii clienţi caută alternative mai ieftine, Apple încearcă să scape cumva de serviciile Google, iar Microsoft ar vrea o felie de piaţă mai consistentă. Însă de la imaginile satelitare şi până la hărţi utile e cale lungă, iar investiţiile necesare sunt semnificative.

Dar există şi o altă abordare, cu sursă de inspiraţie Wikipedia. Ideea englezului Steve Coast a părut nebunească: să cartografieze întreaga planetă şi să facă datele publice, fără nici o restricţie, astfel încât oricine să le poată folosi cum pofteşte. A pornit în 2004 de la zero: primele date le-a cules el însuşi plimbându-se cu bicicleta prin Londra, cu un receptor GPS. În cei opt ani care au trecut, serviciul Open Street Map (OSM) a adunat circa o jumătate de milion de voluntari care, utilizând instrumentele online şi imaginile satelitare, au cartografiat cea mai mare parte a lumii. Orice utilizator înregistrat poate să modifice, să actualizeze sau să adauge date, astfel încât pentru multe regiuni hărţile OSM sunt cele mai actuale cu putinţă. Zilele trecute am remarcat că nişte străduţe au devenit cu sens unic şi m-am grăbit să marchez modificarea, dar altcineva mi-o luase deja înainte.

E adevărat că nivelul de detaliere variază. În Târgu-Mureş, până şi aleile din spatele blocurilor sunt marcate (ba chiar şi scurtăturile pietonale), dar într-un orăşel din apropiere nu apar decât străzile principale. Am făcut o comparaţie cu Google Maps şi am constatat că în general oraşele mai mari sunt mai bine documentate de OSM, în vreme ce pentru oraşe mici şi sate, Google Maps este mai bun. Aşa că pe telefon am acum două navigatoare, unul bazat pe Google Maps şi unul bazat pe Open Street Map (care are avantajul că-mi permite să încarc hărţile pe care le doresc şi funcţionează offline). Este important de notat că, de când proiectul a căpătat o anumită amploare, au contribuit cu hărţi multe organizaţii sau companii specializate, astfel încât sarcina voluntarilor s-a redus în mare măsură, ceea ce le-a permis să se ocupe mai mult de detalii (cum ar fi adresele clădirilor), actualizări şi marcarea punctelor de interes.

Se pare că ideea nebunească a lui Steve Coast e pe cale să se împlinească, după ce voluntarii din Luanda sau Lhasa au făcut să dispară şi ultimele mari "pete albe". O organizaţie din Indonezia se bazează pe OSM pentru un amplu proiect de analiză a riscurilor în cazuri de catastrofe (cutremure, erupţii vulcanice etc.), deoarece caracterul deschis al datelor le permite să noteze detalii cum ar fi structura clădirilor sau tipul acoperişurilor. New York Times relatează că, după cutremurul din Haiti din 2010, cea mai completă hartă cuprinzând drumurile, spitalele, centrele de triaj şi taberele de refugiaţi a fost realizată în timp record de voluntarii Open Street Map.

Între timp, Steve Coast a fost angajat de Microsoft, care a donat proiectului Bing Aerial Imagery şi va folosi OSM în Bing. Apple a adoptat OSM pentru programele de organizare a pozelor, iar FourSquare a schimbat şi ea macazul. Ca de obicei, deschiderea stimulează competiţia.