Cancerul de col uterin este pe locul al treilea în topul celor mai frecvente tipuri de cancer diagnosticate la femeile din România, iar în cele mai multe cazuri (peste 95%) infecţia cu virusul papiloma uman (HPV) este responsabilă de apariţia bolii. HPV este un virus care se transmite pe cale sexuală, multe persoane infectându-se cel puţin o dată în timpul vieţii.

Chiar dacă multe infecţii cu HPV dispar de la sine şi există persoane purtătoare care nu dezvoltă acest tip de cancer, rămâne riscul cronicizării infecţiei. În astfel de cazuri, dacă infecţia este provocată de o tulpină HPV cu risc oncogen crescut, cum sunt, de pildă, tulpinile HPV 18 şi HPV 16, leziunile precanceroase pot evolua progresiv către apariţia cancerului de col uterin.

Sistemul imunitar joacă, de asemenea, un rol important în dezvoltarea cancerului cervical. Astfel, pe fondul unui sistem imunitar normal, este nevoie de mulţi ani pentru ca acest tip de cancer să se dezvolte, în timp ce în cazul unei imunităţi slăbite (de exemplu, la persoanele cu HIV sau cancer), boala poate să apară mult mai repede.

În stadiile incipiente, cancerul de col uterin nu prezintă semne şi simptome, iar atunci când apar manifestările clinice (sângerare după actul sexual sau între menstre, menstruaţii foarte abundente, secreţii vaginale modificate, durere abdominale sau în timpul actului sexual), cancerul este deja într-un stadiu avansat. De aceea, este important ca fiecare femeie să meargă periodic la un control ginecologic şi să facă o serie de investigaţii de specialitate, pentru diagnosticarea din timp a acestei afecţiuni.

Pentru stabilirea diagnosticului de cancer cervical, sunt necesari mai mulţi paşi. Într-o primă etapă se efectuează testul Babeş-Papanicolau, care este recomandat pentru prima dată la trei ani după începerea vieţii sexuale, ulterior o dată la doi ani pentru femeile între 21 şi 30 de ani şi anual pentru pacientele care au între 30-65 de ani. Pe lângă diagnosticul precoce al cancerului, testul contribuie şi la depistarea unor eventuale leziuni precanceroase cu potenţial malign. Procedura nu este dureroasă şi implică recoltarea, cu ajutorul unei periuţe, a unei probe de secreţie de la nivelul colului uterin, care va fi analizată în laborator, la microscop. Medicul poate recomanda şi o genotipare HPV, în vederea identificării prezenţei unei tulpini a virusului cu potenţial cancerigen.

Dacă rezultatele indică o suspiciune de cancer cervical, medicul va recomanda o colposcopie, investigaţie ce presupune examinarea vaginului şi a colului uterin cu ajutorul unui instrument numit colposcop. Datorită lupei binoculare cu care este dotat colposcopul şi care măreşte până la 60 de ori, medicul poate observa inclusiv leziuni care nu pot fi văzute cu ochiul liber. Procedura nu este dureroasă şi presupune aplicarea locală a unei soluţii de acid acetic, cu scopul unei mai bune evidenţieri a eventualelor leziuni precanceroase. De asemenea, în timpul acestei investigaţii se poate recolta şi un fragment de ţesut, spre a fi analizat histopatologic, fie prin biopsie cervicală (se extrag mostre din diferite zone ale ţesutului cervical suspect), fie prin chiuretaj endocervical (raclarea unei probe de ţesut, cu ajutorul unei chiurete sau a unei periuţe subţiri).

Dacă în urma acestor investigaţii diagnosticul se confirmă, se va trece la stadializarea cancerului. Stadiul de evoluţie se stabileşte în urma efectuării unor investigaţii imagistice – radiografie, CT, RMN sau PET-CT, care permit examinarea organelor învecinate, pentru a vedea dacă boala a metastazat la distanţă. Aceste ultime investigaţii au un rol esenţial în stabilirea conduitei terapeutice.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacientele au acces la o varietate de servicii medicale ginecologice în vederea prevenirii, diagnosticării şi tratării diferitelor afecţiuni din această specialitate, asigurate de medici foarte bine pregătiţi şi cu foarte multă experienţă în domeniu.

Alături de testul Babeş-Papanicolau şi de testul HPV, la SANADOR se poate efectua şi analiza CINTEC(R) PLUS, recomandată în cazul cu rezultate incerte, pentru a identifica cu mai mare precizie riscul de evoluţie către leziuni cervicale intraepiteliale cu risc înalt.