Ţine-ţi banii „în lesă”. Cu Gogoaşa de Cheltuieli din aplicaţia Salt Bank

Postat la 18 iulie 2024 411 afişări

ADVERTORIAL

Aţi observat vreodată că banii de pe card sunt mult „mai iuţi de picior” decât cei pe care îi ţinem – tot mai rar - prin portofele sau buzunare? Când îi simţim în mână, parcă ne despărţim mai greu de ei. Cu cardul însă plătim cu mult mai mare lejeritate. Pentru a-i împiedica puţin pe cei mai „nărăvaşi”, Salt Bank pune direct pe telefon un tablou de bord cu imagini structurate după criterii alese după bunul plac al fiecăruia, astfel încât să vedem nu numai unde, cum şi de ce fug banii de pe card, dar mai ales care sunt categoriile de cheltuieli pe care le putem pondera (fireşte, dacă dorim), vârfurile de cheltuieli, tipurile de comercianţi către care direcţionăm cele mai însemnate sume.

Tabloul de bord pe care îl putem vedea oricând pe telefon arată clar când şi unde au fugit banii. Fără să mai fie nevoie de tabele în excel, notiţe şi liste pe hârtii, teancuri de bonuri de diverse feluri sau cine mai ştie ce metode de evidenţă a cheltuielilor foloseşte fiecare dintre noi. În lipsa acestui tablou de bord, unde putem vedea cheltuielile pe perioade şi tipuri de comercianţi, aranjate în grafice uşor de urmărit, cei mai mulţi dintre noi verifică pas cu pas, în lista de tranzacţii, unde se duc banii.

De pildă: „Ia să văd câţi bani mai sunt pe card... Hopaaa! Cam puţini... Pe ce s-or fi dus?” Următorul pas este lista de tranzacţii şi „mda... la benzinărie, cumpărăturile la supermarket, rata la casă, rata la maşină, asigurarea, biletele de avion, abonamentul la sală, ah! Da, am fost şi la coafor, aceia sunt banii plătiţi pe rochiţa aceea drăguţă iar dincolo am luat crema aceea bună (la reducere)”. Sună familiar acest scenariu?

Apasând butonul Cheltuieli de la baza ecranului, Salt Bank afişează informaţiile organizate după bunul plac al fiecăruia. De pildă, poţi afla pe intervale de timp selectate care este valoarea cheltuielilor, fie pe luni, săptămâni sau zile. Poţi să alegi orice interval de timp, cum ar fi de la o zi de salariu la alta. Iar detalierea cheltuielilor poate fi făcută şi în funcţie de tipurile de comercianţi – fie magazine de alimente, benzinării, retaileri de haine sau câte şi mai câte. Poţi selecta, dacă doreşti, o serie de comercianţi din lista cu aproape 60 de itemi către care să-ţi apleci atenţia şi astfel afli din imaginile afişate în câteva ecrane care sunt sumele pe care le-ai trimis către alte conturi. Şi să te hotărăşti dacă alegerile pe care le-ai făcut sunt perfecte sau mai pot fi îmbunătăţite pe viitor.

De exemplu, poate că anumite sume ar putea fi direcţionate către economisire (primeşti dobândă 3% pe an la contul curent şi în Spaces dacă faci plăţi de 1.000 de lei lunar). Sau poate vrei să securizezi ceva fonduri pentru vacanţă şi le transformi în altă monedă, având în Salt Bank curs valutar excelent pentru 17 valute diferite, accesibile de pe un singur card.

În momentul în care faci o cheltuială, aplicaţia Salt o încadrează automat într-o grupă de comercianţi – de pildă Alimentare, Răsfăţ, Abonamente, Wellbeing, Servicii Medicale, Cheltuieli Minore, Ipotecă, Maşină sau oricare alta din cele aproape 60. Astfel, nu trebuie să îţi baţi capul în niciun fel pentru a grupa cheltuielile pe categorii şi în orice moment poţi avea acces la informaţii complete referitoare la tipurile de plăţi pe care le-ai făcut în orice interval de timp te interesează. Dacă, de exemplu, vrei să vezi care sunt cele mai importante cheltuieli pe care le-ai făcut în utima săptămână din iunie, sau dacă doreşti să ştii valoarea totală a cheltuielilor la restaurant în toată luna anterioară.

Când vrei să te intorci în timp ca să vezi pe unde s-au scurs banii, poţi folosi „’transaction history”’ unde găseşti lista tranzacţiilor afişate în mod prietenos – folosind logourile şi locaţiile comerciantului.

Cum poţi vedea toate aceste informaţii? După ce deschizi aplicaţia, primul ecran care apare este chiar Gogoaşa de Cheltuieli la baza căreia găseşti şi butonul de Cheltuieli care îţi dezvăluie toate detaliile de care ai putea nevoie. Dacă ai mai multe conturi, îl alegi pe cel pentru care vrei să vezi detaliile – contul curent sau oricare altul deschis în cele 17 monede (poate vrei să vezi ceva informaţii legate de cheltuielile din vacanţă sau comenzile la comerciaţi din afara ţării). Tip: când alegi contul curent de lei poţi opta să incluzi şi cheltuielile din Spaces (puşculiţele virtuale în care poţi pune bani deoparte pentru vise mari sau mici), iar acestea vor apărea ca insights la contul curent.

Astfel, în doar câteva clipe, cu Gogoaşa de Cheltuieli ai o imagine completă a cheltuielor tale şi îţi poţi ţine banii în frâu sau să-i direcţionezi spre ce te interesează mai tare.



1 După ce deschizi aplicaţia Salt Bank, primul ecran care apare este chiar Gogoaşa de Cheltuieli la baza căreia găseşti şi butonul de Cheltuieli care îţi dezvăluie toate detaliile de care ai putea nevoie.



2 Tabloul de bord pe care îl putem vedea oricând pe telefon arată clar când şi unde au fugit banii.



3 În momentul în care faci o cheltuială, aplicaţia Salt o încadrează automat într-o grupă de comercianţi – de pildă Alimentare, Răsfăţ, Abonamente, Wellbeing, Servicii Medicale, Cheltuieli Minore, Ipotecă, Maşină sau oricare alta din cele aproape 60.



4 Poţi selecta, dacă doreşti, o serie de comercianţi din lista cu aproape 60 de itemi către care să-ţi apleci atenţia şi astfel afli din imaginile afişate în câteva ecrane care sunt sumele pe care le-ai trimis către alte conturi.



5 Poţi afla pe intervale de timp selectate care este valoarea cheltuielilor, fie pe luni, săptămâni sau zile. Poţi să alegi orice interval de timp, cum ar fi de la o zi de salariu la alta.



6 Cheltuieli pot fi afişate în funcţie de categoriile în care sunt încadrate... 



7 ... sau în funcţie de tipul de comercianţi la care ai plătit cu cardul Salt 



8 Poţi alege să vezi cheltuielile de un anumit tip, cum ar fi la supermarket 



9 Când vrei să te intorci în timp ca să vezi pe unde s-au scurs banii, poţi folosi „’transaction history”’ unde găseşti lista tranzacţiilor afişate în mod prietenos – folosind logourile şi locaţiile comerciantului.



10 În doar câteva clipe, cu Gogoaşa de Cheltuieli ai o imagine completă a cheltuielor tale şi îţi poţi ţine banii în frâu sau să-i direcţionezi spre ce te interesează mai tare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aplicatie,
bani,
cheltuieli,
imagini

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.