America, din nou la marginea prăpastiei
Potrivit estimărilor Trezoreriei, SUA ar putea intra în incapacitate de plată în a doua jumătate a lunii octombrie, cu consecinţe imposibil de calculat asupra economiei globale.
Începând de marţi, 1 octombrie, americanii nu pot vizita parcurile naţionale, muzeele finanţate de guvern, site-urile administraţiei federale, emblematicul Capitoliu, Arhiva Naţională sau grădina zoologică administrată de Institutul Smithsonian. Inspectorii Fiscului şi ai agenţiei care supraveghează siguranţa alimentaţiei nu sunt la datorie, iar veteranii nu pot accesa compensaţiile la care sunt îndreptăţiţi prin lege.
Biroul de Statistici în domeniul Muncii a anunţat că nu va prezenta raportul privind şomajul. Sancţi-unile financiare şi economice impuse de SUA împotriva Iranului ar putea deveni ineficiente din cauza perturbării activităţii Trezoreriei. Toate acestea sunt efecte ale impasului politic de la Washington, care a forţat guvernul să intre într-un nou an fiscal fără un buget aprobat de legislativ. Astfel, gu-vernul federal a suspendat o parte din operaţiuni, trimiţând aproximativ 800.000 de angajaţi în şomaj tehnic până ce politicienii se vor împăca.
Situaţia contractorilor - firmele care lucrează pentru guvern - este sub semnul întrebării. America poate conta pe serviciile esenţiale, precum aeroporturi, şcoli, poştă, servicii sociale şi medicale, transport public, justiţie, închisori federale, serviciile de imigraţie sau apărarea. Congresul şi Casa Albă nu reuşesc să negocieze o soluţie de compromis: Partidul Republican, majoritar în Camera Reprezentanţilor, se afişează divizat, diverse grupuri încercând să-şi impună propriile revendicări în schimbul deblocării activităţii guvernului, în timp ce Casa Albă, protejată de majoritatea Democrată din Senat, nu pare dispusă să accepte compromisuri şi transmite mesajul că republicanii au luat statul ostatic.
„Nu vor exista negocieri. Americanii nu sunt pioni într-un fel de joc politic. Nu poţi cere răscum-părare în schimbul unui guvern funcţional“, a declarat săptămâna trecută preşedintele Barack Obama, citat de Bloomberg.
Războiul rece de la Washington pare că va inghiţi şi următorul moment politic important, ma-jorarea plafonului datoriei de stat. Politicienii trebuie să acţioneze până la 17 octombrie, când va fi atinsă limita curentă a datoriei publice, de 16.700 miliarde de dolari. Departamentul Trezoreriei susţine că, după această dată, guvernul va mai dispune de numai 30 miliarde de dolari, care ar urma să fie epuizate în maximum două săptămâni. Astfel, în lipsa acţiunii politice, intrarea guvernului SUA în încetare de plăţi ar urma să aibă loc undeva înainte de 1 noiembrie.
Liderul republicanilor, preşedintele Camerei Reprezentanţilor John Boehner, unul dintre cei mai influenţi congresmeni de ambele părţi ale spectrului politic, încearcă să reunească opoziţia în spa-tele unui proiect de compromis menit să rezolve toate problemele ţării: să dezlănţuie guvernul fed-eral, să ridice plafonul datoriei de stat şi să determine puterea să accepte cât mai multe priorităţi ale republicanilor. Boehner este presat însă din mai multe direcţii de diferitele grupuri care s-au conturat în masa celor 232 de republicani din Cameră.
Un prim grup vrea să se folosească de negocierile pe buget şi plafonul datoriei publice pentru a obţine concesii din partea preşedintelui Obama în zona de reducere a taxelor. Alţi republicani înclină către o reconciliere cu Casa Albă şi îi cer lui Boehner să permită revenirea guvernului la starea nor-mală de funcţionare şi să renunţe la revendicările legate de Affordable Care Act, legea reformei în sănătate supranumită „Obamacare“, aprobată în 2010, cea mai importantă victorie din primul man-dat al lui Obama şi principalul punct sensibil pentru conservatorii Tea Party. Aproximativ 100 de re-publicani nu se aliniază explicit niciunui curent, nefiind clar pe câte voturi poate conta Boehner. Liderul republican este însă un negociator abil capabil de compromisuri surprinzătoare, contând nu o dată pe voturi democrate pentru a depăşi situaţii de impas.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro