Îmi povestea zilele acestea o prietenă, fostă colegă, până nu de mult, de redacţie, înainte ca eu să plec în corporaţie, că a mers, alături de alte câteva jurnaliste de la Ziarul Financiar, la deschiderea de an de la ASE pentru a reprezenta publicaţia la cea mai mare sursă (unii o numesc fabrică) de absolvenţi din ţară. Şi că studenţii din noua generaţie erau unii mai receptivi, dar cei mai mulţi reticenţi când li se întindea cotidianul mare, atât de old-school în comparaţie cu ecranul smartphone-ului lor de ultimă generaţie. Dar mă bucur că fetele de la ZF au perseverat şi au insistat în a le stârni interesul pentru lumea presei. Eu însămi povestesc cu drag oricui despre anii fascinanţi, provocatori de multe ori, dar din care am învăţat atât de multe, petrecuţi la BUSINESS Magazin. Înainte să aleagă calea cifrelor sau orice alt parcurs, aş recomanda oricărui tânăr cu un strop de talent pentru scris şi dornic să descopere un univers extrem de dinamic să treacă prin şcoala presei, şi mai ales prin şcoala BM, în care mi-am format, la rândul meu, primii 6 ani ai carierei. Şi dacă o vor face, să se înarmeze cu o tonă de curiozitate, să lase teama de necunoscut la uşă, să evite autosuficienţa şi să nu spună niciodată NU unui subiect, oricât de neprietenos sau neofertant ar părea la început.

Îmi amintesc de prima mea conferinţă de presă, pe care am înregistrat-o cu camera video a telefonului, neştiind că am funcţie de reportofon inclusă. De a doua, pe real estate, la Cushman & Wakefield Echinox, când m-am străduit vreo două nopţi la rând să desluşesc nişte grafice încâlcite şi nişte termeni specifici, pe care nu-i mai întâlnisem până atunci. De a treia, unde deja eram mai stăpână pe mine, dar încă stingheră, necunoscând pe mai nimeni, ascunsă într-un colţ de sală şi cântărind bine întrebările pe care mi le pregătisem, gândindu-mă şi temându-mă că, rostite cu voce tare, vor suna ciudat, vor părea irelevante, vor trăda lipsa experienţei... Dar timpul a trecut şi treptat am deprins mersul lucrurilor, şi singură, văzând şi făcând, sau, în cazul nostru, scriind şi intervievând, dar mai ales cu ajutorul colegilor mai vechi – cărora le mulţumesc pentru câte m-au învăţat. De pildă, Ioana Mihai, care îmi amintesc când mi-a corectat primul text scris pentru revistă, iar la final, după ce o urmărisem cu sufletul la gură cum modifica cu verde bucăţi mari de text, mi-a spus relaxată: „Ai făcut o treabă chiar bună” şi m-a încurajat enorm pe parcurs, fiindu-mi exemplu nu doar ca jurnalist, ci şi ca lider, prin modul în care gestiona problemele revistei şi ale echipei; sau Bogdan, care mi-a explicat cum să aleg cele mai importante informaţii dintr-un articol din presa externă pentru a scrie o ştire bună, cum să interpretez evoluţia bursieră din fiecare săptămână, pentru o rubrică acum de mult uitată a revistei, şi câte şi mai câte; ori Ioana Matei, de la care am aflat despre arma secretă a jurnaliştilor de business – MFinante, unde căutam cifrele de afaceri ale companiilor chiar şi când refuzau să ni le comunice, şi George, care m-a învăţat să postez ştirile în DMS, faţa ascunsă a site-ului pe care ajungeau toate articolele noastre după publicarea pe print.

De la primele conferinţe, de la ştirile de site – care recunosc că nu mi-au plăcut niciodată (scuze, George), pentru că eu preferam să văd textul pe o foaie mare şi lucioasă de revistă, paginată frumos de Cami şi corectată asiduu cu ajutorul lui Ovidiu şi al Roxanei, dar cu care oricine ajunge în redacţie îşi face încălzirea, de la primii Capitalişti, de la primele mailuri citite şi răscitite înainte de send am ajuns la primul cover – „Când se termină apa”, pe care l-am sărbătorit cu o pizza mare pe terasă, cu toată echipa. Şi, când lucrurile începuseră să se aşeze şi „intrasem în pâine”... a venit pandemia.

Au urmat nişte ani tare ciudaţi, în care şi despre care am scris în toate nuanţele. Ani în care corectura s-a mutat pe digital, în care mi-am văzut colegii doar cu mască, în rare ocazii, în care presa, şi toată omenirea, s-a recalibrat pentru o nouă realitate. Am însă şi o amintire tare dragă din acea perioadă – cea mai frumoasă deplasare din toţi anii petrecuţi în presă – de aceea şi merită s-o amintesc, dacă tot depăn ceva amintiri, mai ales că a fost experienţa care mi-a înrădăcinat o dată pentru totdeauna pasiunea pentru călătorii: un safari în Kenya, o conexiune de neratat – şi neuitat – cu natura şi totodată o binevenită gură de aer proaspăt, la propriu şi figurat, după luni de zile în care mă învârtisem, cu faţa acoperită, doar pe străduţele din cartier.

A trecut şi criza COVID, a venit războiul şi vremea altor crize, a venit etapa opiniilor, a emisiunilor, a galelor şi conferinţelor, care au reprezentat, toate, câte un nou mic început, cu emoţiile şi temerile aferente.

Mi-am luat „la revedere” de la presă în primăvara aceasta, nu pentru că m-aş fi plictisit în vreun fel de ea. Pentru mine meseria de jurnalist rămâne cea mai frumoasă meserie, dar cred că sunt etape şi etape care merită şi trebuie parcurse de-a lungul carierei, şi venise timpul să descopăr noi orizonturi.

BUSINESS Magazin a ajuns, aşa cum sună şi titlul unuia dintre primele mele articole, „la prag istoric”: 20 de ani. Mă bucur că am avut şi eu ocazia să îmi las amprenta, mai inspirat sau mai puţin inspirat, pe aproape o treime din acest parcurs, şi sper că în anii ce vor urma să am ocazia să citesc în continuare articole de calitate, tot pe print!, de la jurnalistele cu ştate vechi ale redacţiei, dar şi să descopăr suflul unor noi generaţii de scriitori pasionaţi. Mă opresc aici, pentru că se apropie miezul nopţii şi limita de caractere a fost atinsă, iar în presă spaţiul şi deadline-ul sunt nepreţuite.

La mulţi ani, BM!

A făcut parte din echipa BM între 2018 şi 2024