Instituţiile pro-UE laudă acest lucru ca fiind o victorie în spiritul Uniunii împotriva intereselor marilor operatori telecom, o decizie care arată cum Europa poate influenţa în bine viaţa de zi cu zi a cetăţenilor şi nu în ultimul rând un succes în promovarea drepturilor consumatorilor. Tarifele de roaming erau unele dintre cele mai vizibile dovezi că Europa, ce se vrea o piaţă unică, este fragmentată.

Cei care supraveghează activitatea de lobby de la Bruxelles spun că operatorii de telefonie, în special cei din Germania şi Spania, au făcut eforturi pentru diluarea noilor reguli, prin care utilizatorii din UE ar trebui să plătească pentru convorbiri telefonice, mesaje şi date mobile la fel ca acasă atunci când călătoresc în Europa.

Ryan Heath, fost purtător de cuvând al Comisiei Europene pentru afaceri digitale, oferă într-un articol publicat de Politico o poveste din interiorul eforturilor UE de a elimina tarifele adiţionale de roaming. O poveste cu septuagenari îmbrăcaţi în piele, pumnale şi certuri zgomotoase în miez de noapte, scrie Heath.

Pentru Heath şi pentru alţi funcţionari ai UE asemenea lui, din rândurile cele mai de jos când a prins viaţă proiectul, sfârşitul roamingului era o cruciadă romantică. Era o politică a UE în care se putea crede, care aducea beneficii şi putea fi vândută maselor.

Începând cu 2011, în calitate de purtător de cuvânt pentru afaceri digitale al Comisiei, Heath a ajutat la realizarea unor sondaje de opinie pentru UE care arătau că 94% dintre europeni sprijineau eliminarea tarifelor de roaming. Acesta era sprijinul pentru o luptă contra unor interese de miliarde de euro şi pentru idei care reprezintă chiar motivul existenţei UE.

Problema, credeau micii oficiali ai UE, era simplă. Furnizorii de servicii de telefonie mobilă îşi ţineau clienţii ca într-o menghină atunci când aceştia călătoreau în străinătate. Nu există prea multă concurenţă pe piaţă atunci când eşti la o mie de kilometri de casă, dar depinzi de telefon.

Tarifele de roaming erau, de asemenea, dovada digitală că UE nu reuşea să ţină pasul cu secolul XXI. Cât de fără frontiere poate fi UE dacă ceva atât de fundamental ca telefonul devine mai puţin util şi mai scump când treci peste o graniţă naţională?

Dacă despre războaiele date în jurul roamingului s-ar scrie o piesă de teatru, aceasta ar avea patru acte. Eroii ar fi fost comisarii europeni Viviane Reding şi Neelie Kroes. în Parlamentul European, europarlamentarul spaniol Pilar del Castillo şi eurodeputatul britanic Vicky Ford ar fi jucat, de asemenea, roluri importante.

Roluri secundare i-ar reveni lui Martin Selmayr – acum şeful de cabinet al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker – şi lui Heath, ca purtător de cuvânt.

Piesa ar avea şi răufăcători lacomi: Telefónica, Vodafone, Orange şi T-Mobile, nume cunoscute.

După o încercare întreruptă din 2004 a Comisiei de a reduce taxele de roaming prin legislaţia privind concurenţa, Reding şi Selmayr au reuşit să reia lupta în 2007, introducând limite de preţ pentru apeluri şi mesaje text. Acesta a fost Actul I – o  muncă bine făcută, dar terminată doar pe jumătate.

Până când Kroes a înlocuit-o pe Reding în 2010, datele mobile au devenit noua ţintă. încă mai costa 6 euro pentru fiecare megabyte de date descărcate într-o altă ţară din UE. Nimic nu împiedica o companie de telecomunicaţii să perceapă unui utilizator o sumă de 10.000 de euro sau mai mult pentru descărcarea accidentală a unui videoclip în vacanţă sau pentru că a uitat să dezactiveze serviciul de e-mail.

Actul secund a fost despre prevenirea ”şocului facturilor“ prin limitarea automată a tarifelor de roaming la 50 de euro pe lună, cu excepţia cazului în care clientul cerea special mai mult, şi includerea datelor în limita de preţ.

Actul III a fost dramă pură. în 2012, UE era dependentă de obţinerea de reduceri anuale ale costului serviciilor de roaming. Titlurile bune erau irezistibile pentru factorii de decizie politică, care altfel se înecau în ştiri despre criza financiară şi economică. Era ca un drog.

Însă rămânea problema principală: companiile închise pe pieţele naţionale şi clienţii suprataxaţi.

Comisia, în speranţa că va da pieţei o altă şansă de a-şi rezolva singură problemele, a creat ceea ce este cunoscut ca servicii Break-Out Local (este taxată doar utilizarea de internetului mobil de un operator alternativ, şi doar în ţara şi în reţeaua operatorului respectiv). Dacă numele era lipsit de sens, impactul său real nu era mult mai puternic.

Ideea era să le permită consumatorilor să aleagă o altă companie pentru servicii în timpul călătoriei, în cazul în care operatorul lor mobil i-ar fi suprataxat. în practică, nimeni nu era dispus să să meargă să caute şi să semneze un contract separat pentru un weekend la Roma, spre exemplu.

Dacă funcţionarii UE s-ar fi dus în piaţa principală din Bruxelles şi i-ar fi întrebat pe oamenii de acolo dacă ar folosi acest nou sistem, şi-ar fi dat seama rapid că este sortit eşecului. Dar n-au făcut-o şi problema a rămas nerezolvată. Răul cel mare urma să vină. Sub Kroes, relaţiile dintre UE şi industria telefoniei mobile au atins minimul.

La sfârşitul anului 2012, situaţia era atât de proastă încât liderul de lobby pentru telecomunicaţii de la Bruxelles, Luigi Gambardella, devenise persona non grata în biroul lui Kroes. Perechea a trebuit să fie separată fizic de un agent de siguranţă la o conferinţă despre internet din Azerbaidjan. Kroes avea 71 de ani.

În 2013, eforturile de a pune capăt taxelor de roaming s-au lovit de un zid. Majoritatea companiilor au acceptat să facă doar cât le-a forţat legislaţia UE, în ziua în care le-a forţat.

În acel an, comisarul olandez s-a prezentat la o şedinţă a consiliului Vodafone pentru a le spune directoriilor că sunt ”o bandă de hoţi“.

”T-Mobile oferă roaming global fără costuri suplimentare clienţilor americani“, a spus spus ea. ”De ce naiba nu şi în Europa?“

în SUA, spre exemplu, oamenii pot rămâne în reţeaua de domiciliu oriunde s-ar duce în ţară, astfel că nu există surprize în ceea ce priveşte tarifele, notează Bloomberg. 

În Europa, fiecare ţară are propriul cadru de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor şi sistem de licenţiere şi de distribuţie a spectrului de frecvenţe, astfel încât şi companiile care operează sub acelaşi brand pe întreg continentul, cum ar fi Telefónica cu marca O2 sau Vodafone, lucrează prin operatori separaţi din fiecare ţară. Ca urmare a cadrelor de reglementare diferite, a standardelor de viaţă dintre cele mai variate şi a modelelor de utilizare, tarifele acestora variază foarte mult. Anul trecut, cel mai ieftin pachet lunar care oferea 1 GB de date, 600 de minute de apeluri şi 225 de mesaje text costa 8 euro în Estonia şi 60 de euro în Ungaria.

Când Kroes l-a întrebat pe Heath, în timpul unui zbor către Cairo, care ar fi moştenirea lăsată de el, purtătorul de cuvânt i-a spus că fără o realizare care să-i poarte pecetea nu ar avea niciuna. Cu mandatul apropiindu-se de final, eliminarea suprataxelor de roaming era cea mai riscantă şi singura opţiune politică viabilă. Era, de asemenea, şi ceea ce promisese parlamentarilor europeni la audierea de confirmare din 2010.