Criza refugiaţilor, lecţia de la Ankara: Turcia adăposteşte cel mai mare număr de refugiaţi din lume
Făcând referire la întâlnirea din Bruxelles a miniştrilor de interne din statele membre ale UE, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar a subliniat că discuţiile privitoare la distribuirea refugiaţilor sunt inutile dacă mai întâi Europa nu îşi protejează frontierele. Astfel, UE ar trebui să acorde sprijin unor ţări precum Grecia în care sosesc cei mai mulţi imigranţi, Ungaria fiind pregătită să intervină în acest sens.
Premierul ungar Viktor Orban, unul dintre cei mai vocali oponenţi ai imigraţiei în masă, susţine că prin blocarea principalei rute a refugiaţilor musulmani care traversează Balcanii către Germania şi Suedia acţionează pentru salvarea valorilor creştine ale Europei.
Potrivit Amnesty International, Ungaria „arată faţa urâtă“ a reacţiei Europei faţă de criza refugiaţilor.
Cea mai mare migraţie către Europa Occidentală de la Al Doilea Război Mondial a creat şi o criză instituţională în Uniunea Europeană, sistemul circulaţiei libere în spaţiul Schengen devenind practic nefuncţional. Numărul record al refugiaţilor care au intrat în Germania a determinat autorităţile de la Berlin să reintroducă controalele la frontieră, mai multe state vecine, între care Austria, adoptând imediat măsuri similare.
Germania şi alte state relativ deschise consideră că Europa are obligaţia morală să primească refugiaţi, iar cancelarul Angela Merkel a solicitat, împreună cu omologul austriac Werner Faymann, organizarea unui summit al UE de urgenţă, pe tema crizei refugiaţilor.
Merkel susţine că UE trebuie să revină la spiritul european de a rezolva problemele prin unitate, iar summitul nu va avea ca temă, în mod obligatoriu, un plan de redistribuire a refugiaţilor. Şefa guvernului german a arătat că Europa asistă naţiunile din care provin refugiaţii şi că a intensificat colaborarea cu Turcia, care găzduieşte cel mai mare număr de refugiaţi din Siria.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro