Măsurile anticorupţie luate de autorităţile chineze în ultimii doi ani şi instabilitatea pieţelor financiare din vara acestui an au făcut ca mai mulţi chinezi ca niciodată să încerce să îşi transfere averile, unele câştigate legal altele nu, către zone mai sigure din afara Chinei.

Capitalul chinez este pur şi simplu prea mare pentru a fi ignorat, astfel că băncile vor face tot posibilul să capteze aceste afaceri în creştere, indiferent de riscurile pe care le implică, explică pentru Bloomberg Bill Majcher, fost investigator în domeniul criminalităţii financiare pentru Royal Canadian Mounted Police.

Acest aflux de bani este resimţit în întreaga lume, urcând preţurile proprietăţilor imobiliare din Sydney, New York, Hong Kong şi Vancouver. Chinezii au cheltuit în anul încheiat în luna martie aproape 30 de miliarde de dolari pentru achiziţii de case în Statele Unite, ei devenind cei mai mari investitori străini de pe piaţa imobiliară americană. Preţul mediu plătit de chinezi pentru o achiziţie este de circa 832.000 de dolari. O tendinţă similară este întâlnită în Sydney, unde investitorii chinezi cumpără un sfert din locuinţele nou-construite, existând estimări că până la sfârşitul deceniului cheltuielile lor se vor dubla. În Vancouver, chinezii au contribuit la dublarea preţurilor imobiliare în ultimii 10 ani, în timp ce în Hong Kong preţurile locuinţelor au urcat cu 60% din 2010.

În total, UBS Group estimează că 324 de miliarde de dolari au ieşit din China anul trecut. În timp ce datele aferente anului 2015 nu sunt cunoscute încă, Goldman Sachs a calculat că într-o perioadă de trei săptămâni după ce banca centrală chineză a devalorizat yuanul, din China au fost retrase alte 200 de miliarde de dolari. Dar cum este posibil ca un astfel de volum de fonduri să iasă din China în condiţiile în care legislaţia limitează transferurile în străinătate la 50.000 de dolari de persoană pe an? Metodele includ folosirea unor sisteme neoficiale de transfer, transferuri prin intermediul unor case de schimb valutar din Hong Kong, trecerea ilegală a banilor peste graniţă şi cumularea cotelor auale ale membrilor familiilor sau ale prietenilor, practică supranumită ”smurfing„. Termenul vine de la micile personaje albastre de desene animate care, împreună, formează o forţă considerabilă. Transferurile există într-o zonă gri a legalităţii transfrontaliere: ceea ce este perfect legal într-o altă ţară poate contraveni legii în China. ”Nu este legal ca oamenii să folosească metode secrete de transfer al banilor în străinătate, pentru că este contrabandă. Dar guvernul a adoptat până nu demult o atitudine îngăduitoare„, a spus Xi Junyang, profesor de finanţe la Shanghai University of Finance & Economics.

În prezent, autorităţile de la Beijing au început să ia în serios aceste transferuri de bani. Chiar dacă nu se pune problema ca ţara să rămână fără bani din cauza acestor practici, China a intensificat măsurile împotriva sistemelor neoficiale de transfer de bani care efectuează ilegal astfel de operaţiuni. Pe termen lung, China s-a angajat să elimine controlul valutar, iar yuanul să devină complet convertibil până în 2020.

Băncile şi autorităţile de reglementare din întreaga lume sunt acum nevoite să decidă: este în regulă să permită cu bună ştiinţă chinezilor să eludeze controlul guvernamental asupra transferurilor de bani, dacă nu încalcă legislaţia în ţările de destinaţie a banilor?

În Vancouver, un caz de la Curtea Supremă a arătat că una dintre bănci, Canadian Imperial Bank of Commerce, a asistat astfel de tranzacţii. Cazul a apărut atunci când un consultant financiar al CIBC a permis unui client chinez bogat să transfere două depozite de câte 50.000 de dolari prin intermediul conturile sale private, pentru cumpărarea unei locuinţe, ceea ce a dus la concedierea bancherului pentru că a amestecat fondurile sale proprii cu cele ale clientului.

Băncile din întreaga lume au fost acuzate în ultimii ani de autorităţile de reglementare pentru că nu iau măsuri suficiente pentru combaterea spălării banilor, unul din riscurile generate de smurfing. În cadrul unui acord din 2012 pentru închiderea unui litigiu, HSBC a acceptat plata unor penalizări de 1,9 miliarde de dolari şi a recunoscut că nu a derulat programe eficiente de combatere a spălării banilor, în SUA şi Mexic. În luna iunie a acestui an, HSBC a anunţat că a acceptat plata unei amenzi, în urma acuzaţiilor de spălare de bani aduse diviziei de private banking din Elveţia.