"Stiti acele papusi de portelan cu umerii goi si reci, cu gaturile si bratele indreptate inainte si fabricate din exact acelasi portelan ca si restul trupului. Au parul vopsit in negru lasat pe spate in valuri si ochi patrunzatori de portelan care sunt mult prea mari si mult prea negri. Iar faldurile rochiilor lor, tot de portelan, se infoaie ca si cum ar fi din puf, dar daca le atingi, sunt reci si tari. Sonia era exact asa!“ (Papusa de Portelan, Lev Tolstoi)

„Aceste portelanuri asiatice erau vanate de colectionari din Europa atat de mult incat au devenit nu numai extrem de scumpe, dar si foarte greu de gasit“, explica Jeanette Toohey de la Cummer Museum of Art & Gardens din Jacksonville, care gazduieste o colectie impresionanta de portelanuri din secolul 18. China a fost si este faimoasa pentru portelanurile sale, un material usor si durabil in varsta de peste un mileniu.

Cu toate acestea, multa vreme, pentru europeni, secretul prepararii portelanului a ramas la fel de tangibil ca transformarea metalului ordinar in aur. 1708 a fost anul in care secretul de fabricatie a fost descoperit si in Europa. Un tanar chimist pe nume Johann Friedrich Bottger, sub directa indrumare a lui August cel Puternic, a inventat reteta si a creat prima piesa de portelan europeana. Atelierul Bottger a fost stabilit la Meissen, un orasel de langa Dresda, care, de 300 de ani, este sinonim cu portelanurile europene.

Timp de aproape trei secole, compania a fost cunoscuta sub numele de Staatliche Porzellan-Manufaktur Meissen si a creat servicii de masa din ceramica si figurine decorative care acum fac parte din cele mai cautate colectii de portelanuri ale secolului 18, piese lucrate pe comanda pentru familiile regale si pentru castelele lor opulente in stil baroc sau rococo. Daca reteta (cuart, feldspat si caolin) a ramas in mare aceeasi, procedeele de fabricare au tot evoluat de-a lungul timpului.

Astazi, de exemplu, Meissen poate produce portelan in 10 mii de nuante diferite, conferite de oxizi de metale amestecati manual in compozitia materialelor de catre cei 600 de artisti-angajati ai companiei. Una dintre cele mai copiate nuante Meissen este „blue onion“, acel ton de albastru creat chiar de Frederick Bottger care a ajuns sa fie un fenomen in lumea portelanurilor (i se mai spune si „onion pattern“). Specialistii banuiesc ca acesta s-a raspandit asa de mult pentru ca este o combinatie foarte proaspata de albastru si alb, atat de simpla si totusi foarte complexa in tonuri.

In afara de cele 150 de mii de portelanuri pe care Meissen le are in repertoriu, exista si piesele „tinere“, unele dintre ele copii dupa figurine asiatice, altele figurine chinezesti adaptate la cultura europeana - busturi sau suprafete bidimensionale. Si, desi preturile au scazut destul de mult odata cu producerea lor in Europa, Meissen si-a pastrat standardele. Pretul celei mai ieftine figurine pictate incepe de la 1.000 de euro. Un serviciu de masa cu 5 piese costa intre 450 si 4.500 de euro, in functie de complexitatea modelului. De fapt, Meissen a recunoscut chiar ca nici macar nu isi doreste sa intre in competitie cu portelanurile produse in masa si asta in principal pentru ca se defineste ca fiind mai degraba o companie din lumea artei - arte decorative, arte fine, arte aplicate.

Anul acesta, Meissen a anuntat lansarea mai multor colectii limitate (la 25, 50, 75 sau 100 de exemplare). Una dintre cele mai interesante este Bottgersteinzeug celebrarea aniversarii de 300 de ani de la crearea „aurului alb“. Dintre piese se remarca masca de tigru a lui Max Esser si camilele-figurine ale lui Erich Hosel. Complet noua este oglinda „Four Elements“ de Silvia Klode - apa, aer, pamant si foc.

80 de mii de dolari pentru o piesa de serie

Doris Duke (1912-1993) a fost probabil una dintre cele mai bogate femei din lume si totusi atat de putin extravaganta. Singura sa slabiciune au fost portelanurile pe care le puteai vedea la tot pasul in casele sale - la Duke Farms, in Hillsborough, la Shangri La, in Honolulu, la Rough Point, vila gotica din Newport, sau Park Bernet din New York. Duke iubea figurinele. Avea colectii intregi din China, Japonia, Franta si Germania. In plus, iubea florile, motiv pentru care a achizitionat un serviciu de masa floral Meissen din 1770 - doua supiere rotunde, 6 supiere ovale de marimi diferite, 13 farfurii in forma de frunza, 4 solnite, 2 zaharnite, 4 boluri, 5 sosiere, 17 farfurii de supa, 7 farfurii de desert si 40 de farfurii pentru cina. La „numai“ 80.000 de dolari.

„Ceea ce este cu adevarat minunat este ca serviciul floral este intr-o forma aproape perfecta“, spune Jody Wilkie, curatorul-sef al departamentului de ceramica si sticla de la Christie’s. Piesele sunt albe, cu margini zimtate si pictate in albastru si auriu. Fiecare are un buchet de lalele, trandafiri, floare de nu-ma-uita, crizanteme, floarea-soarelui si flori de camp, pictat cu o precizie care frizeaza perfectiunea. Dar acest model nu este unul special. „Piesele rare Meissen au motive speciale: panglici, insecte, pasari sau animale exotice. Florile sunt pentru colectiile de serie. Portelanurile cu motive speciale ajung la preturi mult mai mari“, explica Michele Beiny, experta in portelanurile europene din secolele 18 si 19.

Beiny se afla deja la a treia generatie de experti in tot ceea ce inseamna Meissen. La Winter Antique Show din ianuarie anul acesta Beiny a expus si un serviciu rar, cu animale, fructe si pasari pe un fundal albastru care imita solzii de peste. „Se stie despre el ca a fost facut cadou de catre Frederic cel Mare unuia dintre generalii sai in 1760“, povesteste Beiny. „Lui ii placeau modelele cu solzi. Si exista doar doua astfel de servicii. Unul este in posesia mea, iar celalalt se afla in patrimoniul statului.“

Lucrul cu portelanul este foarte diferit de lucrul cu lemnul sau metalul, scria Robert E. Rontgen in „The Book of Meissen“ (1984).

„Totul trebuie sa fie putin exagerat, pentru ca materialul se micsoreaza cu o sesime dupa uscare. In plus, smaltul defineste contururile si profilele. Multi sculptori faimosi au incercat sa lucreze cu portelanul, dar foarte putini au reusit.“ Dupa parerea lui Beiny, Kandler a fost cel mai bun. „Nu numai ca era obsedat de detalii, dar a fost si primul, cel mai versatil si a si trait mult.“ Dintre operele sale, Metropolitan Art Museum detine o pereche de lei „glazurati“ in alb (fiecare lung de aproape un metru).

Manufactura de portelan Meissen este deschisa vizitatorilor.

Cititi mai multe articole din PRETUL LUXULUI