Când îmi aduc aminte, mai întotdeauna cu nostalgie, de perioada de la BM, mă simt ca un arheolog care revine într-o galerie de muzeu ca să vadă cum mai sunt poziţionate exponatele pe care le-a extras cu migală din pământ. Sunt sigur că şi alţi colegi simt la fel, pentru că toţi eram tineri pe atunci şi, pe la 30 de ani (cam cât aveam cei mai mulţi dintre noi), realitatea pare mai frumoasă decât este. Raftul meu de exponate e mic, şi ştiu că m-am chinuit destul de mult cu el.

Veneam de la Evenimentul zilei, după ce m-am format ca jurnalist într-unul dintre cele mai fierbinţi şi bine calibrate cuptoare de presă, Monitorul/Ziarul de Iaşi; eram sigur că, după o inevitabilă perioadă de acomodare, voi reuşi să scriu articole lungi şi, totuşi, pline de informaţii ca frumoasa mea colegă de la EvZ Iuliana Roibu, care se alăturase redacţiei BM aproape de la început şi pe care această aniversare o găseşte doar în inimile noastre. Însă primele interacţiuni cu Crenguţa Nicolae m-au bulversat inclusiv fizic: aveam impresia, ca la primele ore de condus, că toate reperele de care mă servisem foarte bine până atunci fuseseră făcute ţăndări şi nu mai ştiam să merg. Şi, cumva, Crenguţa, cel mai bun antrenor de texte pe care l-am avut, m-a reînvăţat să păşesc şi chiar să alerg uşor. Scrisul la BM a fost o misiune serioasă, ca o jumătate de normă de scriitor, pentru că trebuia să-i dai cititorului atât informaţie cât şi context, totul împachetat într-un text care nu doar să nu plictisească, ci şi să captiveze până la final. E treabă grea şi, dacă aş fi fost convins că am învăţat să o stăpânesc, probabil că aş fi ales altă carieră.

Citeam cu invidie sinceră materialele din fiecare număr BM, semnate de Dorin Oancea, Mihai Muşătoiu (colegul meu de bancă din redacţie), Ioana Mihai, Ioana Ursu, Bogdan Neagu, Bogdan Pencea, Anca Arsene, ca să-i amintesc doar pe câţiva dintre cei pe care memoria mi-i scoate în faţă când închid ochii şi mă întorc în acele vremuri. În fruntea lor, Ionuţ Bonoiu, redactorul-şef care a făcut din revistă produsul matur care a navigat cu brio prin vâltoarea crizei financiare şi a supravieţuit tuturor încercărilor de a o concura, până a plecat să crească un alt brand de presă prestigios. Anii în care mi-a fost şef la BM sunt cei mai frumoşi din cariera mea de lucrător în presă, şi nu întâmplător s-au suprapus cu momentul când, în 2008, am fost premiat la „Tânărul jurnalist al anului” pentru un articol despre semnele crizei financiare, scris cu un an înainte şi care avea un titlu superb dat de Crenguţa: „Să nu-ţi faci casă pe nisip”. Pare că memoria internetului nu-l mai găseşte atât de uşor, şi sigur nu în forma elegantă în care a apărut în revistă pe 21 iulie 2007; oricum, strigătul de Cassandră de acolo a rămas fără ecou la nivel politic (România era atunci narcotizată de creşterea fără de sfârşit profeţită de un ministru al economiei mai performant ca scriitor decât ca economist) şi, ca să fiu sincer, nici măcar eu nu l-am urmat, pentru că mi-am făcut credit ipotecar în euro chiar în vârf de criză… 

Îmi rămâne de la BM şi amintirea celebrelor şedinţe cu directorul editorial Cristian Hostiuc (Fini), căruia îi încăpeau atunci titlurile pe un singur rând şi care avea cadenţa unei mitraliere Uzi când îi lua la întrebări pe cei care propuneau un subiect sau care povesteau o discuţie cu unul dintre numele grele ale businessului românesc; după ce ai trecut prin câteva astfel de şedinţe, te poţi căsători liniştit cu un procuror/procuroare, garantez că e greu să fii prins pe picior greşit în orice interogatoriu. Dar din aceste şedinţe ieşeau cele mai spectaculoase subiecte, pentru că Fini citea toată presa (de la tabloide până la ziarele quality - pe vremea aceea chiar erau mai multe) şi avea informaţii sau întrebări nu doar despre activitatea de business a figurilor de pe coperta BM, ci şi despre viaţa şi interesele lor private. Eram pe atunci în clădirea din spatele Cocorului, împărţind etajul cu redacţia ZF şi vinerea, când noi predam revista în tipar (mai tot timpul cu întârziere), Fini şi redactorul-şef al ZF, Sorin Pîslaru, se lansau în nişte dezbateri ce făceau să pălească şedinţele CPUN (cine nu ştie ce a fost CPUN să se bucure de tinereţe, că trece repede, parcă-l aud pe Dorin Oancea spunându-mi). Vă conjur să-mi găsiţi o şcoală de maieutică economică mai bună, nu va fi simplu deloc :)

Cred că e clar că, cumva, nostalgia mea vrea să creadă că universurile paralele există şi, într-unul dintre ele, am în continuare vreo 30 de ani, doi copii mici şi mă gândesc cum să scriu textele pentru rubrica Prim-plan ca să primească OK-ul de la Crenguţa. Îmi doresc ca, în universul în care suntem cu toţii, BM să fie pentru alţi tineri reperul de profesionalism care a fost pentru mine şi pentru cei pe care i-am amintit în aceste poate prea sărace rânduri.

La şi mai mulţi ani, BM!

A făcut parte din echipa BM în perioada 2006-2011