Povestea lui Jorge Paulo Lemann, cel mai bogat om din Brazilia

Autor: Ioana Matei Postat la 22 ianuarie 2015 3242 afişări

Cel mai bogat afacerist din Brazilia şi al 37-lea la nivel mondial, Jorge Paulo Lemann are o avere estimată la 23,2 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei americane Forbes.

Povestea lui Jorge Paulo Lemann, cel mai bogat om din Brazilia

Aceasta se datorează acţiunilor pe care Lemann le deţine în cadrul Anheuser-Busch InBev, cel mai mare producător de bere la nivel mondial, dar şi altor companii achiziţionate prin fondul său privat de investiţii, 3G Capital, precum producătorul de sosuri H.J. Heinz Company şi Burger King.

Jorge Paulo Lemann s-a născut în 1939, în Rio de Janeiro. Tatăl său, om de afaceri, emigrase din Elveţia, iar mama sa avea origine braziliană. Lemann a studiat la Harvard, de unde a absolvit cu o licenţă în economie în 1961. Imediat după absolvire, în 1961 şi 1962, a lucrat ca stagiar la Credit Suisse în Geneva. După stagiu, s-a angajat ca ziarist economic la Jornal do Brasil, dar a renunţat la gazetărie şi, la scurt timp după aceesa, a cumpărat o firmă de brokeraj.

În 1971 a fondat împreună cu doi parteneri de afaceri Banco Garantia, care a fost construită după modelul de afaceri american şi a devenit una dintre cele mai mari bănci de investiţii din Brazilia, un „Goldman Sachs al Braziliei“, potrivit Forbes. În 1998, Lemann a vândut Banco Garantia către Credit Suisse, într-o tranzacţie evaluată la 675 de milioane de dolari. Anterior, el şi partenerii săi, alături de care a pus bazele fondului de investiţii GP Investimentos, au făcut o serie de achiziţii, dintre care cea mai importantă a fost preluarea producătorului de bere Cia Cervejaria Brahma, în 1989.

11 ani mai târziu, cei trei au cumpărat un alt jucător de pe piaţa berii, Antarctia. S-a născut astfel AmBev, care s-a transformat în 2004, după fuziunea cu belgianul InterBrew, în InBev. Patru ani mai târziu, cei trei au achiziţionat fabricantul de băuturi Anheuser-Busch într-o tranzacţie controversată, de 46 milioane de dolari, devenind cel mai mare producător de bere la nivel mondial, Anheuser-Busch InBev (AB InBev). În acelaşi an, cei trei miliardari au înfiinţat compania de investiţii 3G Capital prin care au preluat, în 2010, reţeaua de fast food Burger King în schimbul a 3,8 miliarde de dolari.

Trei ani mai târziu, sprijiniţi de patronul Berkshire Hathaway, Warren Buffett, 3G Capital a preluat şi producatorul de sosuri Heinz pentru 28 de miliarde de dolari. Anul trecut, guvernul canadian a aprobat şi o tranzacţie prin care Burger King Worldwide va cumpăra lanţul de cafenele şi gogoşi Tim Hortons Inc. pentru suma de 11,10 miliarde dolari. Jorge Paulo Lemann este de asemenea membru al consiliului director al lanţului de retail Lojas Americanas, fost membru al consiliului director al companiei Gillette, preşedinte al Consiliului Consultativ Americo-Latin al Bursei din New York, membru fondator al consiliului director al Fundação Estudar, fundaţie prin care oferă burse pentru studenţii  brazilieni, membru al Consiliilor Internaţionale Consultative ale Credit Suisse Group şi Daimler Chrysler.

Afacerile nu reprezintă singurul domeniu în care Lemann a excelat: pasionat de sport, a fost de cinci ori campionul Braziliei la tenis, iar, în 1962, datorită dublei sale cetăţenii, a evoluat în Cupa Davis pentru Brazilia şi Elveţia. Din 1999, locuieşte în Elveţia împreună cu familia sa, după o încercare de răpire a copiilor săi.

Urmărește Business Magazin

/special/povestea-lui-jorge-paulo-lemann-cel-mai-bogat-om-din-brazilia-13769159
13769159
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.