Craciun fericit!

Povestea lui Reed Hastings, cofondator şi CEO al Netflix

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 16 ianuarie 2015 1034 afişări

Reed Hastings este cofondator şi CEO al Netflix, serviciul de conţinut media on-demand. Netflix este una dintre cele mai importante companii în domeniul media din lume, producând şi distribuind în ultimii ani seriale precum „House of Cards“ sau „Marco Polo“.

Povestea lui Reed Hastings, cofondator şi CEO al Netflix

Reed Hastings s-a născut în Boston, Massachusetts în 1960 şi trăieşte în San Francisco. După liceu, el s-a înrolat în Marina americană, iar apoi a intrat în corpurile de păstrare a păcii (Peace Corps). După ce a predat timp de doi ani matematică într-un sat din Swaziland, Hastings s-a întors în 1985 în Statele Unite. El a urmat cursurile Universităţii Stanford, obţinând o diplomă în inginerie.

Primul job al lui Hastings a fost la Adaptive Technology, unde a dezvoltat mai multe programe de software. „Am lucrat pentru Audrey MacLean în 1990, atunci când era CEO al Adaptive. De la ea am învăţat cât de importantă e concentrarea. Am învăţat că e de preferat să faci un lucru bine, decât să faci mai multe doar ca să le termini“, povesteşte Hastings.

În 1991, Hastings a fondat prima sa companie, Pure Software, de asemenea specializată în producerea de software. Dezvoltarea rapidă a companiei s-a dovedit  fi o provocare pentru tânărul antreprenor, care nu avea niciun fel de experienţă managerială. Studiile sale de inginer nu îl pregătiseră pentru postul de CEO, aşa că a cerut consiliului de administraţie să pună pe altcineva în locul său. „Am încercat să mă dau singur afară - de două ori“, povesteşte Hastings. „Îmi pierdeam toată încrederea în mine.“ Consiliul de administraţie a refuzat, astfel încât Hastings a fost nevoit să înveţe cum să conducă compania.

În 1997, Hastings a vândut Pure Software şi a fondat, alături de Marc Randolph, Netflix. Compania avea ca domeniu de activitate închirierea filmelor prin poştă pentru clienţi din Statele Unite. „Ideea pentru Netflix mi-a venit atunci când am uitat să returnez o casetă la centrul de închirieri“, povesteşte omul de afaceri. „Datoram deja 40 de dolari celor de acolo, şi mi-am dat seama că există o metodă mai bună de a închiria filme. Era mult mai simplu să lucrezi pe bază de abonament, aşa cum face de exemplu o sală de forţă.“ De-a lungul timpului, Netflix a adunat o colecţie de peste 100.000 de filme şi un număr de aproape 44 de milioane de clienţi.

După experienţa avută în cadrul Pure Software, Reed Hastings se temea de o creştere prea rapidă a Netflix. Public, scopul său era să dezvolte o companie în domeniul divertismentului. În privat, el dorea să crească o companie fără a-şi pierde spiritul antreprenorial.

Pe măsură ce compania a crescut, managementul a început să fie remarcat pentru soluţiile inovative precum oferirea unor salarii mult peste medie sau oferirea unor bonusuri reprezentând acţiuni în cadrul companiei. Un aspect interesant este de asemenea pachetul de beneficii oferit angajaţilor cu performanţe medii sau sub medie. „Oferim compensaţii mari pentru că nu vrem ca managerii să se simtă vinovaţi atunci când trebuie să renunţe la angajaţi care nu fac faţă cerinţelor“, a declarat Hastings. Compania a devenit cunoscută şi pentru faptul că a eliminat concediile pentru angajaţi, permiţându-le acestora să îşi facă programul după cum vor.

Reed Hastings este căsătorit şi are doi copii, iar averea sa este estimată la peste un miliard de dolari.

Urmărește Business Magazin

/special/povestea-lui-reed-hastings-cofondator-si-ceo-al-netflix-13757039
13757039
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.