Prima aventură a lui Daniel Ludwig în domeniul maritim a fost la vârsta de 9 ani, când a cumpărat o barcă de 8 metri folosită, cu 25 de dolari. Daniel a transformat barca uzată şi a dat-o înspre închiriere, iar vara următoare a câştigat 50 de dolari. Pasiunea sa pentru bărci şi vapoare, probabil moştenită de la tatăl său, care a lucrat ca marinar toată viaţa, avea să-l urmărească pe tot parcursul vieţii.

A renunţat la liceu pentru a se angaja în port, iar în timpul liber repara motoare de vapor. La 19 ani a părăsit portul şi a început prima sa afacere pe cont propriu. A pus bazele unei companii de transport de melasă şi cherestea pe Marile Lacuri (Great Lakes), dar unii spun că ar fi transportat şi rom în perioada prohibiţiei.

Totuşi, Daniel Ludwig nu a cunoscut succesul în tinereţe şi abia în jurul vârstei de 40 de ani a început cu adevărat să-şi construiască averea. A împrumutat bani de la bancă pentru a-şi cumpăra un cargobot pe care l-a transformat într-un vas de transport petrolier pe care l-a închiriat, iar banii încasaţi îi acopereau rata la bancă.

A repetat procesul de mai multe ori până ce a construit o flotă de 60 de vase de transport. Daniel Ludwig pusese astfel pe picioare un sistem care funcţiona aproape automatizat, banca îi plătea vasul, banii obţinuţi din închirierea vasului îi achitau creditul la bancă, şi făcea şi un profit.

În timpul celui de-al doilea război mondial, compania sa a dezvoltat o nouă metodă de construcţie a vaselor folosind sudura şi procesul de construcţie s-a scurtat foarte mult într-o perioadă în care cererea de vase maritime era foarte mare. Anii de după război au fost o adevărată mină de aur pentru afacerile navale ale lui Ludwig, o mulţime de nave militare din SUA şi Japonia erau vândute la preţuri mici si mulţi soldaţi se întorceau acasă căutând un loc de muncă în marina comercială. Astfel în anii ’50 Daniel Ludwig a profitat de oportunităţile acelei perioade pentru a investi în Japonia, ademenit de forţa de muncă ieftină, şi a început să construiască acolo nave de tonaj mare.

Afacerile i s-au diversificat apoi de-a lungul anilor, a investit în proiecte miniere pe aproape toate continentele şi a avut acţiuni în domenii precum: imobiliare, banking, rafinărie petrolieră sau asigurări. La vârful carierei sale Daniel Ludwig deţinea peste 200 de companii din 50 de ţări, iar averea sa era estimată la 4,5 miliarde de dolari, potrivit cărţii „Le rêve amazonien“, scrisă de Michel Braudeau.

Ludwig Daniel a făcut aproape totul de unul singur, creditele şi sursele de finanţare i-au fost asigurate de bancă şi nu de parteneri sau investitori

Daniel K. Ludwig a fost căsătorit de două ori: prima dată cu Gladys Madeline Ludwig în 1928, iar în aprilie 1937 au divorţat, iar la câteva luni mai târziu s-a căsătorit cu Gertrude Virginia Higgins. Din prima căsătorie a rezultat o fetiţă, Patricia Margaret, dar care nu a fost recunoscută de Ludwig. Crezând că aceasta va încerca să obţină o parte din avere, după moartea sa, Daniel Ludwig a îngheţat o mostră de sânge pentru a putea fi testată genetic, pentru a demonstra că Patricia nu era fiica lui. După moartea sa din 1992, Patricia a făcut acest lucru, însă testarea genetică a demonstrat că nu era fiica lui Ludwig.

Începând cu 1971 Ludwig a vândut multe dintre companiile deţinute pe alte continente şi a folosit fondurile obţinute pentru a finanţa propriul institut de cercetare, Ludwig Insititute for Cancer Research. Până la moartea sa, a donat peste 1 miliard de dolari în domeniul cercetării cancerului.

Daniel K. Ludwig a fost un om introvertit care se preocupa în principal de afaceri, a comunicat foarte rar cu jurnaliştii, a trăit într-un apartament din New York şi a dus o viaţă departe de ochii presei.