„Te vei duce la o conferinţă la Sala Polivalentă. Este cu inventatori. Va trebui să scoţi un story de acolo pentru revista de săptămâna viitoare.” Călătoria mea de şase ani la BUSINESS Magazin începea într-o dimineaţă toridă de iulie 2009 în metroul înspre Tineretului către un eveniment despre care nu ştiam nimic. Cum am ajuns tocmai eu să scriu despre asta? Ce pot scoate de acolo? Dacă nu e nimic interesant? Gândurile din prima mea zi aveau să mă urmărească mulţi ani şi să mă bântuie constant în nopţile în care mă gândeam la subiecte noi şi în zilele când le scriam. Pentru că, da, cea mai mare temere când eşti jurnalist este că ai putea să-ţi pierzi cititorul, să-l faci să simtă că i-ai irosit timpul citindu-ţi articolul. Să fii irelevant.

Ajuns pe gânduri la conferinţă, m-am trezit într-o sală încinsă şi prăfuită, printre inventatori care păreau pierduţi în propriile creaţii – oameni trecuţi de 50 de ani, aşezaţi la standuri improvizate, prezentând idei care, la prima vedere, nu aveau niciun viitor. Oameni cu brevete tipărite acum ceva vreme şi expuse şifonate la stand, din mintea cărora răsăriseră în premieră lucruri tare greu de înţeles şi fără să le aducă cine ştie ce încasări. Iar de vină erau, bineînţeles, investitorii lacomi care nu le înţelegeau valoarea invenţiei. Am plecat de acolo după o oră, fixat pe ideea că exact ce se întâmplă cu invenţiile lor nu trebuie să se întâmple cu ce aveam să scriu de acolo – orice dar nu un articol care să fie de neînţeles pentru cititorii revistei. Aşa am scris primul story despre ce le lipseşte inventatorilor ca să facă şi bani din munca lor şi cum cele mai multe dintre invenţii ajung în cel mai bun caz material didactic de predat în şcoli.

În cei şase ani care au urmat, am înţeles că toţi cei despre care am scris au fost, în felul lor, inventatori. Iar BUSINESS Magazin a devenit oglinda lor. Într-o perioadă în care presa scria pe repede înainte, noi am avut privilegiul să ne luăm timp. Timp să documentăm, să ascultăm, să cunoaştem, să pătrundem în esenţa poveştilor. Cum spunea uneori colegul Sorin Pâslaru, faţă de Ziarul Financiar, munca la Business Magazin era ca un „pension de domnişoare”. Pentru că aveai timp destul să diseci un subiect, timp care la un cotidian precum ZF nu exista. O experienţă care te schimba, care îţi oferea un bagaj nu doar de contacte şi informaţii, ci de cunoştinţe profunde din atât de multe domenii.

Articolul de copertă cu care Răzvan Mureşan a câştigat premiul Tânărul Jurnalist al Anului 2011, ediţia 2012, la categoria Finanţe, concurs organizat de Freedom House.

De fapt, BUSINESS Magazin a fost o şcoală din care pleci nu doar cu agenda telefonului plină, dar şi cu un bagaj care-ţi rămâne pe viaţă. Am învăţat ce înseamnă să cauţi continuu un subiect care să ţină coperta, pentru că un jurnalist este jurnalist 24 din 24, oriunde s-ar afla, să prinzi înainte de vreme un trend şi să ai curaj să-l expui, să ai o cultură generală solidă legată de tot ce înseamnă macroeconomie (mulţumesc, Ionuţ Bonoiu). Am învăţat ce înseamnă să îţi alături numele unui articol şi să nu îţi fie ruşine să faci asta, să livrezi la cea mai bună calitate posibilă şi să nu umpli pagini doar de dragul de a le umple, pentru că, în final, e numele tău acolo (mulţumesc, Iuliana Roibu). Am învăţat ce înseamnă să respecţi stilul fiecărui jurnalist, ce înseamnă profunzimea unui subiect şi cum îl poţi aborda din atâtea unghiuri şi perspective, încât e aproape imposibil să pretinzi că l-ai redat complet (mulţumesc, Dorin Oancea), ce înseamnă să fii înconjurat de răbdare, de bunătate şi să fii ghidat mereu când pare că ai pierdut direcţia (mulţumesc, Crenguţa Nicolae) şi că trebuie să înveţi mereu să scrii mai bine (mulţumesc, Andrei Năstase).

Ca jurnalist la BUSINESS Magazin, cel mai mare câştig este că jobul tău e să întrebi şi să asculţi oamenii care duc în spate afaceri de milioane, să scrii despre succesele lor şi despre falimente răsunătoare, să vezi cum gândesc şi cum se reinventează zilnic pentru a rezista. Unu, două, zece, o sută, o mie de interviuri. Până când începi să înţelegi care este numitorul comun şi ce face diferenţa între ei.

Interviurile cu oamenii din business m-au învăţat ceva esenţial: cei care evită presa au adesea ceva de ascuns, iar afacerile lor dispar la un moment dat ca şi când nu ar fi existat. Pe de altă parte, cei care caută cu disperare expunerea mediatică sfârşesc adesea la fel. Dialogul cu un jurnalist este deopotrivă un exerciţiu pentru ambele părţi, chiar dacă în multe cazuri pare că puterea se află într-o singură tabără: am învăţat de la oamenii pe care i-am intervievat, la fel cum ei au învăţat să-şi privească propriile afaceri dintr-o perspectivă nouă. Pentru cineva care avea să treacă în tabăra relaţiilor publice, anii petrecuţi pe celălalt front, în lumea jurnalismului, devin o resursă nepreţuită.

BUSINESS Magazin a avut două decenii de răbdare şi perseverenţă. A ştiut să reziste când alţii au capitulat. A ştiut să creadă în tineri jurnalişti, să îi formeze şi să contureze destine. Să asculte. Să povestească ce alţii nu au povestit. Să scoată în faţă oameni care, peste ani, aveau să construiască sau să conducă afaceri de sute de milioane. Să pună pariuri de multe ori câştigătoare. Să aducă în piaţă concepte noi care au rezistat până astăzi – „Meet the CEO”, „Tineri manageri de top”, „Cele mai puternice femei”, „Cei mai admiraţi CEO”, printre altele. Să inspire. Să scrie despre eşecuri. Să fie relevantă. Să se reinventeze şi să nu ajungă să devină un produs a cărui valoare să nu fie înţeleasă de către cititori. Aceasta este esenţa unei publicaţii care a ştiut să scrie istoria businessului românesc, filă cu filă, poveste cu poveste.

Cristian Hostiuc spune mereu că să fii jurnalist e cel mai frumos job din lume, e ceva la care mă tot gândesc privind în urmă spre anii mei de presă. Cu mare greu găsesc argumente prin care să-l contrazic.

La mulţi ani, Business Magazin!

Îţi urez să poţi să te reinventezi constant astfel încât să rămâi cu noi mereu.

A lucrat la Business Magazin între 2009 şi 2015.