Chris Elliott a crescut la o fermă din ţinutul Antrim. „Toţi din Irlanda au ferme”, râde el. „Este obligatoriu. Muţi dintre noi au rădăcini rurale.“ La ferma din Antrim, din apropierea oraşului cu acelaşi nume, sunt „câteva vaci de lapte, câteva vaci de carne, culturi de cartofi şi de căpşuni şi zmeură. Ceva destul de tipic”. La început interesat de biologia marină, Elliott s-a ocupat apoi de ştiinţele veterinare. „La sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990 era acel interes pentru folosirea incorectă a medicamentelor pentru animale – şi eu am devenit foarte interesat“. A lucrat timp de 20 de ani la Serviciul de Ştiinţe al Irlandei de Nord, o agenţie guvernamentală, înainte de a ajunge la Universitatea Reginei din Belfast ca profesor în siguranţa alimentară.

Când familia are fermă, ştii sigur de unde vine mâncarea. Elliott crede că provenienţa alimentelor va sta la rădăcina viitorului mare scandal privind consumul alimentar din Marea Britanie.“ La un moment dat vei afla că ceva ce credeai că este produs în Marea Britanie este adus din afară - vei fi şocat.“

Apoi, este peştele. „Norvegia şi Rusia domină industria mondială a pescuitului – au investit masiv şi au construit un număr mare de vapoare-fabrici. Acum, ce se întâmplă cu peştele?” (Lui Elliott îi plac întrebările retorice.) „Ce fac ei se cheamă «C şi M», adică taie capul peştelui şi îi scot maţele. Apoi duc peştii în altă ţară. Cea mai mare parte a operaţiunilor de tranşare se întâmplă în China deoarece acolo angajează zeci de mii de femei ca să taie peştele – femeile sunt mai bune la făcut file decât maşinile, şi sunt mai ieftine“. Apoi peştii sunt îngheţaţi în unităţi de 7,5 kilograme şi trimişi în Coreea de Sud, „deoarece are cele mai multe depozite frigorifice din lume”. Au depozite masive, de dimeniunea stadionului Wembley. Cumpărătorii se duc în Coreea de Sud, la fel şi traderii, care cumpără diferite cantităţi din diferite specii pentru a le vinde altor traderi, care vând mai departe către companii.

După ce peştele este cumpărat sub forma acestor grămezi, se pierde controlul lanţului de aprovizionare. Aşa că „peştele prins la câţiva kilometri de coasta de nord a Scoţiei a văzut China, Coreea de Sud şi probabil încă vreo două ţări. Ce ajunge înapoi în porturile scoţiene este o ladă de 7,5 kilograme de peşte îngheţat despre care ţi se spune că este cod”. Se pot comite multe fraude aici. Elliott le spune „păcatele peştelui marin”:  înlocuirea speciilor, îngroşarea fileurilor cu apă sărată, etichetarea peştelui prins cu năvod ca peşte capturat cu undiţa, notarea incorectă a proporţiilor. „Dacă ne gândim la Marea Britanie, aproape tot peştele procesat care intră în produse gata de consum sau îngheţate vin prin acest lanţ de aprovizionare“.

Un „obsedat“ de frauda alimentară - aşa se descrie chiar el -, Elliott urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă prin lume în legătură cu clima. „Schimbările climatice perturbă sever cererea şi oferta. Spre exemplu în Asia de Sud-Est au fost probleme mari cu recolta de chimion la sfârşitul anului 2014. Chimionul este vândut prin lanţuri de aprovizionare foarte complexe. Este recoltat în diferite ţări din regiune, precum Vietnam şi India, apoi transportat la facilităţi masive de procesare din Turcia – un mare procesator de condimente. Am aflat de oameni care s-au îmbolnăvit în Canada pentru că au consumat chimion. Intraseră în şoc anafilactic. Chimionul fusese mărunţit cu coji de alune. Retailerii mici care vând condimente în cantităţi mai mari pot cumpăra direct din ţara lor de origine  - ceea ce asigură încă o breşă prin care crima organizată poate pătrunde în lanţuri de aprovizionare insuficient reglementate, spune Elliott. El povesteşte că a respins, din teamă, o invitaţie de la un procesator turc pentru vizitarea facilităţilor sale. „Mi-am zis: «Nu cred că mă voi duce pentru că probabil nu mă voi mai întoarce acas㻓. Este o diferenţă între infractorii şi fraudatorii din comerţul cu alimente. „Infractorii sunt chiar proşti şi sunt prinşi. Fraudatorii sunt în general foarte deştepţi şi nu sunt prinşi. În general la fraudatori ne gândim aici“.