Top BM: Cele mai inalte proiecte imobiliare din Capitala (GALERIE FOTO)

Postat la 12 mai 2009 221 afişări

In ultimii ani s-a dus o lupta acerba intre dezvoltatorii imobiliari, in goana de a profita de oportunitatile de crestere de pe piata. Tot in crestere a fost si inaltimea proiectelor anuntate. Daca unele dintre cele mai inalte cladiri promise se afla doar in stadiul de schita pe hartie, anul in curs urmeaza sa aduca insa finalizarea primelor turnuri din Bucuresti.

Traieste deasupra tuturor”, “descopera un oras intreg la picioarele tale” sau “atat de aproape de agitatia orasului si totusi intr-o oaza de liniste”. Doar cateva dintre sloganurile cu care dezvoltatorii au incercat sa atraga clienti pentru cumpararea unei locuinte la etajul 18, 20 sau chiar 24. Dupa mai multi ani in care suprematia in randul proiectelor de turnuri a fost detinuta de cladirile de birouri - anul trecut a fost finalizat Tower Center International, cu 25 de etaje - sau de vechiul hotel Intercontinental, 2009 va aduce finalizarea primelor turnuri de locuinte, cele mai inalte cu 24 de etaje.

“Am pastrat etajul 24, insa am vandut toate locuintele de la 23. Clientii cumpara si la etajele superioare, am avut cazuri in care s-au razgandit, alegand in loc de etajul 8 etajul 14. Am urcat, au vazut privelistea si si-au schimbat optiunea”, spune Rodica Ciachiris, director de vanzari si marketing al dezvoltatorul Romfelt Real Estate, care va finaliza in septembrie un proiect cu peste 616 apartamente, una dintre cladiri urmand sa aiba 24 de etaje. Pana atunci ar trebui predata si prima faza din Asmita Gardens, proiect care include cladiri cu o inaltime similara.

Turnurile de locuinte vor detine de altfel primatul in materie de livrari anul acesta, desi segmentul cladirilor de birouri urmeaza totusi sa marcheze terminarea a doua proiecte cu cate 18 etaje fiecare (City Gate in Piata Presei Libere si Euro Tower in zona Floreasca). Aceasta este si una dintre deosebirile de baza dintre cladirile de birouri inalte si cele rezidentiale de aceeasi talie: cu cat terenul achizitionat este amplasat intr-o zona mai centrala sau mai de nord, dezvoltatorul va fi mai inclinat sa dezvolte spatii de birouri.

In afara de cele doua proiecte rezidentiale mentionate, in acest an urmeaza sa fie gata si cladirile din Monaco Towers, cu cate 20 de etaje fiecare. “Etajele inferioare atrag in general un cumparator traditionalist, cu o varsta medie sau o familie cu copii. Ultimele etaje atrag in schimb cumparatorii tineri, cosmopoliti, care doresc sa traiasca la inaltime”, sustin reprezentantii DTZ Echinox, agentul exclusiv de vanzare al Monaco Towers.

Asmita Gardens, Romfelt Plaza si Monaco Towers vor ramane cele mai inalte blocuri de locuinte pentru o perioada de cel putin un an, potrivit graficelor actuale de executie ale proiectelor din Bucuresti. Avand in vedere ritmul lent al vanzarilor din ultima jumatate de an, potentialii doritori au sanse sa gaseasca aici oferte la etajele superioare. Care sunt insa avantajele unei locuinte amplasate la inaltime? “Nivelul zgomotului este mult mai redus, aproape inexistent. Nu aveti nici praf si beneficiati de o priveliste minunata”, lauda oferta reprezentantul Romfelt.

Potentialii cumparatori trebuie sa tina cont ca o locuinta situata la unul din ultimele etaje este in general - nu intotdeauna insa - mai scumpa decat una aflata mai aproape de sol. “Piata imobiliara este de abia in formare, inca nu sunt niste reguli si cutume. In strainatate, cu cat te ridici mai sus, cu atat esti intr-o pozitie mai placuta. Iar preturile sunt mai mari”, afirma Rodica Ciachiris.

Turnurile de locuinte nu vor ramane insa cele mai inalte cladiri din Capitala. Primii zgarie-nori locali ar trebui sa fie reprezentati de cladirile de birouri care se dezvolta in zona Barbu Vacarescu, zona care a atras doua proiecte gigantice, cu cate 36 de etaje fiecare. Efectele crizei financiare s-au facut insa resimtite, astfel incat data de finalizare estimata a fost fie impinsa in viitor cu cateva luni, fie a devenit incerta, iar proiectele au fost puse la sertar pana la venirea unor vremuri mai bune in special in ceea ce priveste finantarile.

Astfel, dezvoltarea Cefin Barbu Vacarescu a fost oprita momentan. Stefano Albarosa, CEO al dezvoltatorului, a declarat la momentul anuntului ca decizia a fost luata ca urmare a conditiilor solicitate de catre banci pentru acordarea unui imprumut, dobanzile fiind de asemenea considerate prea ridicate. Al doilea zgarie-nori de pe Barbu Vacarescu, proiectul Raiffeisen Evolution, va fi gata la inceputul lui 2012, potrivit datelor furnizate de catre CBRE Eurisko, agent co-exclusiv de inchiriere al cladirii. Sky Tower ar urma sa fie o componenta a Floreasca City, un proiect mixt ce va include si un centru comercial - Promenada Mall - si va necesita investitii estimate initial la 250 de milioane de euro.

Nu la fel de certe sunt in acest moment planurile omului de afaceri George Copos, care anuntase un turn de 27 de etaje, sau ale Plaza Centers, care va dezvolta pe locul fostei Case Radio un proiect gigant, cu cele mai inalte cladiri din Bucuresti, potrivit planurilor actuale. Daca proiectul israelienilor de la Plaza Centers a intampinat dificultati in obtinerea autorizatiilor de constructie, pas facut recent, Ana Tower a fost suspendat pe un termen nedefinit.

Un alt proiect gigant anuntat spre dezvoltare in urmatoarea perioada este Smart City, dezvoltat printr-un parteneriat intre Immorent, parte a grupului Erste, Rompetrol si Dinu Patriciu. Proiectul urmeaza sa aiba 150.000 de metri patrati, iar investitia estimata in acest moment se ridica la 300 de milioane de euro. Smart City va fi un proiect mixt, avand planificate spatii de birouri, spatii rezidentiale si un turn cu o inaltime de 110 metri, ce va gazdui noul sediu al Rompetrol. Materializarea pe rand a tuturor acestor planuri ar urma sa duca pe termen mediu la un clasament real al celor mai inalte zece cladiri din Capitala, tinand cont ca la sfarsitul acestui an, din toate proiectele enumerate in topul de mai sus ar urma sa fie realizate abia patru proiecte.

Urmărește Business Magazin

/topurile-business-magazin/top-bm-cele-mai-inalte-proiecte-imobiliare-din-capitala-galerie-foto-4348886
4348886
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.