„În clasa I, doamna învăţătoare le prezintă copiilor ce au de făcut la şcoală: povesteşte despre cum vor scrie, vor citi, vor calcula... Le arată materialele de lucru şi îl invită pe unul dintre ei la tablă, îi pune creta în mână şi îl roagă să deseneze ce doreşte el. Copilul, nedumerit, se uită, pe rând, la cretă, la tablă, la învăţătoare şi întreabă: «Bine, şi acum unde dau click?»”. Gluma este veche, de acum 4-5 ani, şi ilustrează perfect necesitatea digitalului în educaţie, completează Măriuca Talpeş, cofondator şi director general al Intuitex, divizia de software pentru educaţie din cadrul grupului Softwin. „Asta nu înseamnă că tabla nu e bună, caietul nu e bun; numai că astăzi mediul digital nu poate să lipsească din învăţare. Copiii trebuie să intervină în procesul dezvoltării, să apese pe ceva, să descopere singuri, şi este prea greu pentru ei acum să stea cuminţei şi să privească tabla timp de 50 de minute”, explică reprezentanta Intuitex. În zilele noastre, copiii tind să-şi dezvolte abilităţi prin interacţiunile cu tehnologia de la vârste mici, iar actul de predare - învăţare trebuie să integreze tehnologia încă de la clasele mici.

„În acest fel, şcoala ţine pasul cu viaţa de zi cu zi a acestora şi actul de învăţare devinde mai atractiv pentru elevi”, completează în susţinerea ideii şi Alexandru Holicov, CEO al Adservio, platformă românească digitală pentru management educaţional. Astăzi, vedem din ce în ce mai des, mai ales în oraşele mari, şcoli şi grădiniţe unde se folosesc calculatoare, proiectoare sau tablete. Când profesorul foloseşte tehnologia, aceasta nu mai este percepută drept ceva exotic, ci tinde să devină un aspect perfect normal. Însă, din păcate, asta se întâmplă doar acolo unde există atât dotările corespunzătoare, cât  şi profesori dornici să fie în pas cu ceea ce este nou în educaţie, consideră Cosmin Mălureanu, director general al Ascendia (ASC), companie românească specializată pe domeniul eLearning. „În România, paradigma educaţională şcolară a rămas similară cu cea de acum circa 400 de ani. Tabla de lemn a fost înlocuită cu cea de ceramică sau de white-boarduri, locul cretei a fost luat de marker, pâna şi călimara a cedat locul stiloului sau creionului, manualul legat şi scris de mână este acum tipărit etc., însă avem aceleaşi clase, acelaşi fel de bănci, acelaşi tip de program. Pe scurt - acelaşi proces”, adaugă directorul Ascendia.

Sabina Ştirb, public affairs & corporate citizenship manager SEE în cadrul Samsung, explică mai detaliat ce presupune acest fenomen: „Digitalizarea educaţiei reprezintă crearea unui mediu interactiv în care procesul de predare şi învăţare se transformă şi include, printre altele, conţinut digital, accesibilitate sporită, acces la o multitudine de platforme, instrumente şi informaţii, precum şi colectare, transmitere şi livrare de informaţii într-un mod rapid şi eficient”. Însă, ca orice transformare, acest proces necesită timp şi trebuie să se facă treptat, metodic şi structurat, astfel încât să acopere toate nevoile spune Veronica Dogaru, corporate communication manager la Orange. „Informaţia rămâne în principiu aceeaşi, însă este transpusă într-un mod digital, mai atractiv şi mai interactiv, astfel încât să înlesnească procesul de învăţare”, adaugă reprezentanta companiei telecom. Cu toate acestea, Robert Bindley, directorul uneia dintre şcolile susţinătoare ale digitalizării, American International School of Bucharest (AISB), declară că nu achiziţionează tehnologie doar de dragul tehnologiei, ci analizează mai întâi procesul de învăţare a elevului şi se asigură că investiţia în tehnologie aduce valoare programei respective.

În acest moment, ponderea între învăţământul clasic şi cel digital în România este în raport de 95% la 5%, conform lui Alexandru Holicov. Tot el spune că România se află în topul ţărilor cu cele mai slabe investiţii în domeniul educaţiei, deci „e lesne de înţeles că şi la capitolul digitalizare ne situăm mult sub nivelul Europei”. Suedia reprezintă cel mai mare investitor în educaţie, care acordă instituţiilor de învăţământ public bugete de 7% din PIB-ul ţării, fiind urmată îndeaproape de Finlanda şi Belgia. „Am speranţe că în următorii ani această piaţă va creşte şi la noi, cadrele didactice încep să fie mai deschise la tehnologie şi să înţeleagă că nu se mai poate altfel, având în vedere că elevii din ziua de astăzi folosesc tehnologie în tot ceea ce fac, mai puţin în şcoală”, declară Holicov.

În plus, deşi piaţa serviciilor pe segmentul educaţional se dezvoltă pe zi ce trece, problema stă, în continuare, în gradul scăzut de implementare la nivelul şcolilor, mai exact lipsa fondurilor şi a unei legislaţii care să permită unităţilor şcolare să adopte soluţii moderne de management educaţional. Pe lângă asta, ne lovim şi de o rezistenţă la schimbare, mai spune Holicov. Pe de altă parte, pentru a avea o comparaţie relevantă vizavi de poziţionarea în raport cu Europa, trebuie să avem în vedere diferenţele existente la nivel de sistem de învăţământ dintre ţări şi faptul că digitalizarea educaţiei este un proces de durată, care necesită o pregătire amplă şi o transformare pe termen lung, consideră Veronica Dogaru. „În ultimii ani, s-au făcut progrese în acest sens şi la noi în ţară”, adaugă reprezentanta Orange.