Jabbar Kanani n-a mai acordat niciun interviu. Nu-i place vizibilitatea şi înainte de a accepta să-şi spună povestea am dat un soi de examen. A căpătat, de-a lungul celor 27 de ani pe care i-a petrecut în ţară, abilitatea de a se exprima fluent în română şi vorbeşte despre sine ("chiar şi acasă") la persoana întâi plural: "Noi facem/alegem/decidem". Biroul în care îşi petrece zece ore pe zi, de la nouă dimineaţa la şapte seara, n-are nicio urmă de lux. Povesteşte deschis că turnura pe care a luat-o destinul său, de când a venit să înveţe în România, a fost neaşteptată, că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la târg.

"1990 m-a prins student în anul patru la medicină şi era un moment interesant", spune Jabbar Kanani. Venise la studii în România din Iran, o ţară din ceea ce numea "lumea capitalistă", iar în anii pe care îi petrecuse aici ajunsese să cunoască mentalităţile naţiei. "După căderea «zidului» am văzut că, legislativ, capitalismul era acceptat, dar ca mentalitate nu." Şi-a spus atunci că acela este momentul în care să se apuce de afaceri, pentru că nu era prea pasionat de medicină. Spune acum că i-ar fi plăcut mai degrabă să studieze dreptul, poate pentru că tatăl său era avocat, dar că meseria de medic i se părea mai stabilă. Şi totuşi spiritul antreprenorial a fost suficient de puternic pentru a-l îndemna să vadă în căderea comunismului o rampă de lansare în afaceri, în care, povesteşte el, "am găsit ceva ce nu am mai găsit în altă parte: noutatea. În afaceri nu te plictiseşti niciodată. Când ajungi în vârf găseşti alt munte". Dovadă şi că, în ciuda faptului că nu este constrâns în niciun fel, Kanani vine zilnic la birourile companiei din Pipera. Până în urmă cu 4-5 ani mergea însă adesea la negocieri cu clienţii fermieri, chiar la ei în curte. De aceea ştie după nume, chiar dacă nu asociază cu figurile, aproape toţi cei 3.000 de fermieri cu care lucrează Agricover şi care deţin circa aproape o cincime din totalul suprafeţelor arabile utilizate din Romania. Acum vorbeşte zilnic cam cu cinci oameni şi spune că principala lui grijă este să gândească noi modele de afaceri, pe care le supervizează până când merg ca pe roate sau, dimpotrivă, se hotărăşte să le închidă.

AŞA A AJUNS AGRICOVER, CEA MAI MARE AFACERE DIN DOMENIUL AGRIBUSINESSULUI, la o cifră de afaceri de aproape 900 de milioane de lei anul trecut, în creştere cu 48% faţă de 2010. Tot pentru anul trecut grupul a raportat EBITDA de peste 44 milioane de lei, cu 40% mai mare decât în 2010. Şi chiar dacă seceta a afectat drastic agricultorii şi recolta a scăzut faţă de 2011, Jabbar Kanani crede că la bilanţul anului ţinta de creştere cu 29% va fi atinsă. Cu alte cuvinte, rulajul din acest an se va apropia de 1,1 miliarde de lei. Nouă divizii, pentru care lucrează în jur de 600 de oameni, funcţionează sub umbrela Agricover şi activitatea lor este să ofere soluţii şi produse atât producătorilor agricoli, cât şi industriei procesatoare. În afacerile aşezate nu se implică prea mult ("la unele divizii nu mă duc nici la şedinţele lunare"), iar cea mai mare parte a timpului este "mâncată", după cum spune chiar el, de rolul de consultant pentru management în cazul "afacerilor noi, la care mă uit şi de zece ori pe zi".

Prima idee de afaceri a fost legată de importul de bunuri de larg consum, care se vindeau ca pâinea caldă imediat după căderea comunismului. Ca să intre în joc însă, avea nevoie de bani. Şi s-a gândit să ceară familiei în avans banii de taxe şcolare, promiţându-le că la finalul facultăţii le va înapoia suma cu tot cu dobândă. Spune că nu va uita niciodată încrederea pe care au avut-o în el şi faptul că a doua zi dimineaţă avea deja 40.000 de dolari în cont. Şi totuşi, deşi avea bani, îi lipsea credibilitatea. "Nu mă cunoştea nimeni... eram tânăr, slab şi nu-mi plăcea nici atunci cravata", îşi aminteşte Kanani, care spune că nu-şi dă seama cu exactitate când s-a hotărât de fapt să rămână în România - venise în ţară doar pentru studii şi apoi a fost prins în tumultul afacerilor. Abia în perioada 2000-2001, când se discuta despre aderarea la NATO şi UE, iar "orizontul era de stabilizare a pieţei", s-a gândit să rămână aici. A înţeles de la bun început că are nevoie de cineva care să-l reprezinte pentru a putea face cu adevărat afaceri. "Am cunoscut un domn impunător, de 45-50 de ani, vorbitor de engleză, care avea experienţă în negocieri şi l-am angajat." Acela a fost primul manager angajat şi cel mai scump, evaluează acum.