Un blogger care comenta lunile trecute ce se intampla in viata politica de la noi se plangea ca prea putini dintre politicienii sau sefii de institutii centrale ale statului au avut vreodata si alte cariere, adica daca au izbutit ceva in zona privata. "Dintre fostii premieri ai Romaniei, nici unul n-a performat ulterior. Roman este istorie, Stolojan este «bolnav de serviciu» la Cotroceni, Vacaroiu e... hm, presedinte al Senatului. Aceeasi situatie si pentru fostii ministri de finante sau ai economiei/reformei... Daianu, Serbanescu scriu pe la gazeta, Mircea Cosea mai apare din cand in cand pe la televizor..."

Printre putinele exceptii amintite in jurnalul online, de oameni care au avut adica prilejul sa conduca tara in anii ‘90 si apoi s-au reorientat spre sectorul privat, figureaza Bogdan Baltazar si Misu Negritoiu, ambii ajunsi in conducerea cate unei mari banci din Romania. Daca in cazul lui Baltazar e vorba de sefia Consiliului de Administratie al BRD, parasita ulterior in favoarea unei afaceri proprii de consultanta, Negritoiu a lucrat la ING Romania exclusiv in sfera conducerii executive - mai intai ca manager de corporate finance, incepand din 1997, apoi ca director general adjunct, pentru ca acum, de la 1 august, sa preia functia de director general, devenind astfel primul roman care ocupa o astfel de pozitie intr-o institutie bancara cu capital majoritar strain.

Parerea bloggerului de mai sus, ca lipsa unei cariere in sectorul privat ar ilustra o competenta profesionala slaba a celor ce nu stiu sa fie nimic altceva decat politicieni sau functionari ai statului, e destul de raspandita intr-o societate unde iscusinta de a ramane in raiul politicii e un bun substitut pentru talentul in afaceri sau pentru priceperea in orice fel de arte si meserii. Demonstreaza insa neaparat migrarea unui demnitar spre zona privata faptul ca acesta a avut spirit intreprinzator sau competenta in profesie? Avocatul diavolului ar spune ca, dimpotriva, fosti inalti demnitari ai statului, asa cum au fost Baltazar si Negritoiu, au fost cooptati in conducerea unor banci in primul rand pentru relatiile lor in lumea politica - ba mai mult, ca au avut sansa sa fie remarcati si recrutati de noii lor angajatori privati numai fiindca la un moment dat au avut functii vizibile in aparatul de stat.

"Abia venind in banca am descoperit ca sunt cunoscut", afirma acum Misu Negritoiu, mirandu-se retroactiv ca si la ani buni dupa ce incetase orice activitate in guvern, inca mai era chemat "domnul consilier", ca si cum functia de consilier al presedintelui Iliescu, detinuta pret de trei ani, pana in 1996, ar fi fost cel mai important lucru care i s-a intamplat vreodata. Fara sa nege ca experienta capatata in primele guverne postrevolutionare i-a fost utila, in toate sensurile, in anii petrecuti la ING, Negritoiu insista insa ca politica nu i s-a potrivit si ca, mai devreme sau mai tarziu, ar fi ajuns tot intr-o firma privata. "Eu am fost norocos cu pierderea alegerilor din 1996 (de catre PDSR - n. r.); probabil altfel n-as fi putut sa mai plec", spune bancherul, cu un oarecare aer autoironic pe care si-l pastreaza, de altfel, pe tot parcursul discutiei.

Motivele plecarii lui din politica par acum dezarmante in raport cu opinia generala ca nimic nu-i mai de dorit in Romania decat un post in administratia centrala. Pe de o parte, zice Negritoiu, a avut nevoie de bani, fiindca salariul la stat, singura sursa de venituri a familiei, era insuficient ca sa tina in scoala doi copii, iar despre sine sustine ca n-a fost niciodata "adeptul vamuirii", adica al exploatarii materiale a unei demnitati in stat ("Eram nevoiasi, material vorbind. Sotia mea, care lucra la o firma de avocatura, aducea mai multi bani decat mine in casa"). Pe de alta parte, l-a nemultumit ce se intampla in sfera puterii: cam toate initiativele de reforma liberala la care colaborase el in primii ani dupa 1989 esuasera, iar interludiul de nici un an petrecut ca deputat, intre 1996 si 1997, l-a convins ca in Parlament "e pierdere de timp foarte multa, si asta pentru un om activ e foarte greu de suportat" - afara doar daca n-ai aptitudini pentru "jocurile de culise" din interiorul ei.

E adevarat insa ca nici bancher nu s-ar fi imaginat - ba chiar "era ultimul lucru pe care si l-ar fi inchipuit" atunci cand s-a intamplat sa-si proiecteze viitorul. Cu aceeasi unda de autoironie, Negritoiu spune ca nu stie sa fi avut in copilaria petrecuta la Dabuleni vreun talent sau vreo inclinatie speciala, ci doar cateva planuri hranite din lecturi si dintr-o vizita la Brasov: "Mai intai am vrut sa ma fac inginer de paduri, apoi inginer de camioane la Brasov, iar in liceu am vrut sa fac Institutul de Marina, ca sa calatoresc si sa vad lumea". Pana la urma, a auzit intamplator de Facultatea de Comert Exterior si s-a decis sa plece la Bucuresti si sa dea examen la ASE in 1969. A intrat usor ("eram bun la matematica si la franceza"), dar fiindca primii ani de facultate au fost destul de dezamagitori, si-a schimbat planul, incepand sa viseze la o cariera in diplomatie.

Pana la diplomatie insa a fost repartizat ca economist la ILEXIM, o intreprindere care exporta mic mobilier si artizanat mai ales in Germania; aici i-a folosit ca a invatat germana in facultate, a avut prilejul sa calatoreasca in strainatate si i-a ramas timp si pentru o a doua facultate la fara frecventa, Dreptul. "Am facut Dreptul ca sa ma dezvolt, nu neaparat pentru o cariera juridica. Am invatat atunci un lucru care mi se confirma si azi - ca trebuie sa te pregatesti mereu, ca succesul e intalnirea intre pregatire si oportunitate. Sa te pregatesti cat mai mult si cat mai divers, pentru ca nu stii niciodata cu ce oportunitate te intalnesti". Asa a ajuns Negritoiu sa invete pe cont propriu engleza, sa stie spaniola si ceva italiana, iar ca sa-si pastreze o portita de scapare de "magazia aia fara perspective" de la ILEXIM, a avut grija sa-si asigure un post de asistent la ASE.

De magazie a scapat capatand un post in Ministerul Comertului Exterior, la un departament de analiza economica. "A fost interesant, ma rog, pentru ca era vorba de strategie si prognoza, de relatiile Romaniei cu strainatatea, de contacte cu institutiile de sinteza, cum li se spunea, de genul CSP", rezuma Negritoiu. In cele din urma, prin 1982, zice, "engleza mea a dat roade", in sensul ca a ajuns sa-l inlocuiasca temporar pe seful Agentiei economice romanesti din New York ("aveam de ales intre Sudan si SUA, asa ca m-am gandit sa aleg SUA"), apoi pe seful Biroului comercial din Los Angeles. "Si asa, intai trei luni, pe urma inca trei luni, am ramas in State pana in 1984, cand am fost atasat olimpic, in anul cand Romania a fost singura tara din Est care n-a boicotat Jocurile Olimpice din SUA". Intors acasa, a dat un examen de promovare "pentru rangul de consilier II", examen pe care l-a luat cu o nota suficient de mare ca sa fie rasplatit apoi cu o bursa GATT de patru luni la Geneva.

Pe urma insa, in 1985, a fost repartizat director la o intreprindere autohtona, anume la Arpexim, care se ocupa cu export si import de pielarie si incaltaminte. "Era de fapt fabrica de tabacarie Dambovita, o hala ingrozitoare", spune fostul director, care se lauda ca macar a reusit sa nu strice si mai tare conturile unei fabrici impovarate de creante neincasate si sa puna ordine in organizare. Dar a insemnat lucrul in comertul exterior si un alt soi de circuit al hartiilor, asa cum sustine acum Dan Voiculescu? "O, in nici un caz. I-au zis unii lui Voiculescu ca toti cei care au lucrat in comertul exterior ar fi colaborat cu Securitatea. Dar diferenta e ca numai el a ajuns miliardar." Fapt e ca tovarasul Negritoiu n-a corespuns indeajuns ca director, fiindca a fost inlocuit din functie, pentru ca imediat dupa 22 decembrie 1989 sa fie reinstalat "de comitetul revolutionar din intreprindere", ba chiar sa fie uns sef CFSN pe intreprindere.

In martie 1990, noua conducere a Ministerului Comertului l-a trimis iarasi ca sef al Agentiei economice de la New York, unde "a inceput cu adevarat" cariera lui politica: l-a cunoscut pe ambasadorul Aurel Dragos Munteanu, in septembrie pe presedintele Ion Iliescu, sosit la o reuniune ONU, iar cand a venit in tara in octombrie, cu o delegatie de oameni de afaceri americani, "prietenii din primul guvern democratic al lui Petre Roman" l-au inscaunat la Agentia de Promovare a Investitiilor Straine. E vorba de reprezentantii faimoasei elite de economisti si juristi, colegii de generatie ai lui Negritoiu - nascuti in anii ‘50, unii absolventi ai ASE si lucratori in Institutul de Economie Mondiala, altii reuniti in asa-numitul Club de la Trocadero, membri ai primelor guverne postdecembriste ori strategi ai primelor programe de reforma, de la Eugen Dijmarescu sau Anton Vatasescu la Adrian Severin sau Mugur Isarescu (acesta din urma, coleg de facultate cu Negritoiu, trimis la randu-i, imediat dupa Revolutie, ca reprezentant economic la Ambasada Romaniei din Washington).

Misu Negritoiu isi aminteste cu oarecare placere de perioada cat a condus Agentia pentru Investitii Straine, pentru ca atunci au venit primii investitori straini. "Pe cei de la Coca-Cola i-am adus in 1990; atunci director pentru Europa de Est era Muhtar Kent, actualul vicepresedinte al grupului. Celor de la Colgate-Palmolive noi le-am facut atunci contractele pentru preluarea fabricii Stela." In interiorul agentiei insa, cand a incercat sa puna ceva ordine in organizare, cam dupa modelul pe care il aplicase la Arpexim, cu rapoarte de sedinte si disciplina a circuitului informatiei, angajatii l-au reclamat ca "vrea sa introduca metode securistice in institutie". Drept pentru care "Roman a zis ca sunt prea «tough»" - ceea ce nu l-a impiedicat pe Negritoiu sa-si continue opera acolo, cu recrutari de personal mai sensibil la ideea de organizare rationala a treburilor.

Dupa alegerile din 1992 a ajuns viceprim-ministru si sef al Consiliului pentru Strategie si Reforma Economica, un organism care in teorie ar fi trebuit sa decida programul de guvernare si de reforma al Cabinetului Vacaroiu, dar in practica n-avea cine stie ce putere. "Eram ministru fara portofoliu in guvern, adica n-aveam buget, parghii, nimic - riscam sa devin un soi de consilier si atat", zice Negritoiu. Programul de guvernare propus atunci de el impreuna cu echipa de economisti de la Consiliu - Cristian Popa (actualul viceguvernator al BNR), Lucian Croitoru (reprezentantul Romaniei la FMI), Dragos Negrescu (Delegatia Comisiei Europene in Romania), Florin Pogonaru (presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania) - a fost adoptat de Parlament, ce-i drept, insa viziunea din document s-a dovedit prea radicala pentru realitatea economica de atunci si in cele din urma a ramas doar pe hartie.

Pe de o parte era vorba de rezistenta directorilor, care prin Legea din 1991 a societatilor comerciale primisera in grija patrimoniul regiilor "ca intr-un fel de autogestiune de pe vremea lui Tito"; acestia se opuneau deci unui plan de reforma rapida, care viza vanzarea pe cash a celor mai valoroase societati si distribuirea directa a restului de active din economie sub forma de vouchere, fara complicatii de genul FPP-urilor.

Pe de alta parte era vorba de rezistenta motivata electoral a puterii de atunci fata de reformele convenite in teorie cu FMI, adica liberalizarea pietei valutare sau a dobanzilor, care pe atunci subventionau masiv ineficienta din economie (Negritoiu isi aminteste ca dobanzile erau de 15%, in timp ce inflatia ajunsese la 200%).

Vazand ca mai nimic nu reuseste, Negritoiu pleaca la Cotroceni in 1993, consilier al presedintelui Iliescu, sperand ca dintr-o asemenea pozitie poate sa capete mai multa influenta asupra deciziilor de reforma. In afara insa de "un think-tank" - un consiliu consultativ - in care a dezbatut teorie economica impreuna cu colegi de suferinta ca Mugur Isarescu sau Constantin Ionete, nici aici nu s-a intamplat mai nimic. "Asa am stat la Cotroceni meditativ trei ani", rezuma fostul consilier, nu fara a preciza ca a avut totusi o relatie foarte buna cu fostul presedinte Iliescu, fie si pentru faptul ca acesta "e o persoana foarte diferita cand lucrezi in particular cu el fata de cum e in public". Ar fi vrut inca de pe atunci sa plece intr-un loc mai interesant, fie la BERD sau la Banca Mondiala (dar nu i s-a propus), fie in sectorul privat (dar pe atunci nu prea erau oportunitati, fiindca, dupa cum spune Negritoiu, "astia mari nu prea erau pe atunci").

Astfel incat, la insistenta lui Ion Iliescu, se inscrie in PDSR, candideaza la alegerile din toamna lui 1996 "cap de lista la Dolj" si ajunge deputat. "M-a coplesit desertaciunea rolului pe care il aveam ca deputat", rememoreaza actualul bancher: in teritoriu, alegatorii ii cereau locuri de munca sau se plangeau ca au pierdut procese, iar in Parlament mai mult se pierdea vremea. Fisa lui de activitate la Camera Deputatilor consemneaza, pana in mai 1997, numai doua luari de cuvant si o initiativa legislativa, respinsa, legata de regimul investitiilor straine. In schimb, au aparut oportunitatile: "Am discutat intr-o forma sau alta si cu ABN Amro", zice Negritoiu, dar de ales a ales cealalta banca olandeza intrata in Romania, ING, cu reprezentantii careia facuse cunostinta pe cand era la Cotroceni. Cu seful de atunci al filialei din Romania, Anthony van der Heijden, a intrat in relatii ceva mai apropiate dupa ce acesta i-a sponsorizat o achizitie de manuale pentru cursurile lui de la ASE. Si pana la urma a facut pasul: si-a dat demisia din Parlament si s-a angajat la ING, care pe atunci voia sa faca o divizie de banca de investitii.

"Pentru mine a fost o mare provocare si o mare incercare", recunoaste Negritoiu - nu numai pentru ca asa a parasit brusc o cariera politica promitatoare, dar si pentru ca niciodata nu avusese de-a face cu riscurile muncii intr-o banca: experienta lui era teoretica si macroeconomica, nu de business. In plus, nici nu era eligibil pentru o functie de conducere in banca, unde legea impune o experienta prealabila de un anumit numar de ani; abia peste cativa ani, cand olandezii l-au numit director executiv adjunct, BNR si-a dat acordul ca activitatea dinainte in institutiile financiare de stat sa-i fie asimilata drept experienta in domeniu. In fine, riscant era si faptul ca a avut de la inceput (ca si acum, ca director general) un contract obisnuit cu ING, adica fara durata determinata.

Insista insa ca toate functiile si toata urcarea sa in ierarhia bancii n-au fost deloc onorifice. Cel mai bine, spune el, l-a slujit "o aptitudine de functionar" - capacitatea sa, capatata in anii petrecuti la stat, de a ordona si rationaliza activitatea celor din subordine: organizarea institutionala de pe vremuri a fost o premisa naturala, sustine el, a ceea ce azi se numeste "corporate governance". In rest, gust prea pronuntat pentru ideea de business ca risc nu are: se considera un investitor conservator nu numai in privinta politicilor de creditare ale bancii lui, dar si in privinta propriilor economii, pe care si le pastreaza in depozite bancare. Nu joaca si nici n-ar juca pe bursa, afaceri n-are (cu exceptia unei mici ferme de albine pe care a si lichidat-o fiindca nu era rentabila), iar in afara de o proprietate la Cornu, alte investitii a facut doar in educatia copiilor, ambii scoliti in SUA. Baiatul, absolvent de Duke, lucreaza la Microsoft, iar fata, care a terminat Taft University, s-a angajat de curand intr-o firma de comert din Baltimore.

Daca e sa comenteze insa numirea lui de acum ca director general, dupa aproape zece ani in care la ING a avut pe rand patru sefi straini, Misu Negritoiu prefera sa se refere la increderea grupului olandez in capacitatea profesionala a intregii echipe de romani de la ING Romania - fiindca majoritatea directorilor din banca sunt romani, unii recrutati direct de catre el din ASE si formati ca bancheri in ING (inclusiv unul din cei doi noi directori generali adjuncti, Giovanna Ionescu). Mai mult, din pepiniera de aici, zice Negritoiu, a ajuns sa se dezvolte chiar o adevarata comunitate romaneasca de specialisti in managementul riscului, care acum lucreaza in banci ca ABN sau Raiffeisen.

Acum, promovarea in functie ii aduce in plus, tehnic vorbind, doar un drept de veto fata de deciziile celorlalti directori (pe care insa, sustine el, n-o sa si-l exercite oricum daca e vorba de o decizie dezaprobata de responsabilii cu managementul riscului). Se va ocupa in continuare in mod direct de divizia de servicii pentru companii, iar planuri deosebite nu face pentru perioada (estimata de el la 3-5 ani) in care se vede ramanand director general in banca: "E greu de spus cum va arata piata in cativa ani, pentru ca lucrurile se misca foarte repede". Ideea esentiala despre dezvoltarea bancii pe perioada directoratului lui e aceeasi ca si pana acum, legata adica de cresterea organica: sucursale si oficii noi in orasele mari neacoperite pana acum, mai ales cele din nordul tarii, extinderea retelei de self-bank-uri, extinderea gamei de produse pana la stadiul in care ING Romania sa devina banca comerciala universala si sa-si majoreze cota de piata la 8-10%, de la putin peste 6% in prezent. De curand, banca a introdus un program de finantari pentru consiliile locale, urmeaza produse pentru IMM-uri, lansarea operatiunilor de factoring si de management al activelor, integrarea in banca a activitatilor de brokeraj.

In schimb, noua functie ii va da probabil o vizibilitate inca si mai mare ca aparator al intereselor bancherilor in raport cu autoritatile, inclusiv in raport cu autoritatea monetara. Nici pana acum nu era seminar economic sau financiar unde figura cu coama cenusie si ochi albastri patrunzatori a romanului de la ING sa nu apara ca un soi de simbol al rezistentei opuse de bancile comerciale fata de insistenta BNR de a regla activitatea din sistem prin masuri administrative. Negritoiu spune ca n-a avut si n-are vreo ambitie de a-i lua locul la conducerea BNR fostului sau coleg Isarescu. Aceasta nu l-a impiedicat insa deloc sa dea sugestii bancii centrale in privinta politicii monetare, cu deosebire in ultimii doi ani, de cand vechea paradigma a leului vesnic slab a fost inlocuita de una a leului supraevaluat in raport cu performanta economiei, iar efortul BNR de a limita creditele de consum a ajuns indirect sa descurajeze economisirea.

La inceputul acestui an, de pilda, intr-un moment cand aprecierea nominala a leului era de mult recunoscuta drept una din cele mai eficiente parghii de lupta cu inflatia, daca nu chiar drept cea mai eficienta, Negritoiu a declarat deschis ca vede deprecierea leului ca pe un obiectiv de politica monetara pentru 2006, fiindca leul prea puternic distorsioneaza pretul creditelor in lei in raport cu cel al finantarilor in valuta. Mai apoi, Negritoiu avea sa puna lucrurile intr-o perspectiva mai larga, explicand ca va fi in orice caz nevoie de o strategie de ajustare a cursului in urmatorii 3-5 ani, pentru ca Romania sa nu intre in Uniunea Monetara Europeana la un nivel de curs care sa-i afecteze competitivitatea (tema e deocamdata complet neatinsa de dezbaterea publica si probabil ca, din acest punct de vedere, va fi meritul lui Negritoiu ca a lansat-o asa de devreme).

Ca toti bancherii sunt insa, in ultima instanta, de aceeasi parte a baricadei o dovedeste faptul ca oficialul ING a luat totusi apararea BNR, spunand ca excesul de consum creat de cota unica de 16% a silit banca centrala la o politica monetara cu mai multe tinte imposibil de conciliat.

Iar acum, chiar mai mult decat guvernatorul Isarescu, care s-a declarat gata sa accepte un deficit bugetar majorat la 2,5% din PIB daca majoritatea cheltuielilor in plus vor merge spre investitii si nu spre consum, Misu Negritoiu sustine ca niciodata Romania nu va putea sa cheltuiasca eficient niste bani in plus intrati in economie atata vreme cat va continua sa functioneze cu un sistem de protectie sociala nereformat. Cu alte cuvinte, tentatia de a arunca in majorari inflationiste de salarii sau in masuri de protectie sociala sumele alocate in plus de la buget va fi mai puternica, sustine seful ING, decat promisiunile de acum ca banii vor servi numai pentru proiecte de infrastructura.

De ce totusi asa de tarziu un roman ajunge in cea mai inalta pozitie executiva intr-o banca detinuta de straini, din moment ce in multinationalele din alte sectoare, romanii au promovat deja de ceva vreme in functii echivalente? Negritoiu prefera sa explice situatia prin intarzierea generala de dezvoltare a societatii romanesti fata de situatia din tarile vecine care au abordat mai radical tranzitia. "In Polonia, Cehia sau Ungaria, aproape toti directorii din multinationale sunt locali. Noi am ramas in stadiul de dezbateri politice din 1990, fiindca iata ca si acum, dupa 16 ani, avem aceleasi probleme ca atunci - cine-a tras in noi dupa 22, cine a colaborat cu Securitatea".

Probabil ca de la aceasta constiinta a vesnicei ramaneri in urma nationale, ale carei mecanisme le-a tot vazut de-a lungul deceniului trecut, i se trage bancherului si aerul vag autoironic atunci cand vorbeste despre propria biografie. Fiindca, asa colorata si sinuoasa cum e, biografia lui pare de fapt la fel de cenusie ca si perioada de tranzitie pe care a parcurs-o incercand cu destul de putin succes sa-si impuna ideile de reforma in fata unor politicieni care, vorba lui, "pierdeau timpul, si asta era foarte greu de suportat". Iar pierderea lor de timp de atunci il costa si pe el ca individ, chiar prin faptul ca a ajuns sa conduca banca abia acum, la 56 de ani. De-asta si prefera sa nu-si dea un termen prea indelungat in noua functie, de unde crede ca va iesi direct la pensie: "Mi-e greu sa cred ca ING va avea in Romania un presedinte de 65 de ani". Noroc ca din studentii lui de la ASE au iesit insa cativa bancheri buni.