100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Anca Năstase-Marinică, senior brand manager Fanta, Coca-Cola Central Eastern Europe BU Coca-Cola România
„Dincolo de premii şi diplome, unul dintre lucrurile care mă bucură cel mai mult este faptul că patru din şapte branduri pe care le-am avut sub coordonare au înregistrat cea mai mare cotă de piaţă de până atunci. Pentru un om de marketing, asta rămâne cea mai bună confirmare a faptului că munca sa dă roade.”
Anca Năstase-Marinică este senior brand manager Fanta în cadrul companiei Coca-Cola, pe regiunea Europa Centrală şi de Est, funcţie din care conduce o echipă de peste 35 de persoane la nivel regional, jumătate dintre aceştia deţinând poziţii de brand management, având drept responsabilităţi coordonarea strategiei de marketing la nivel regional a brandului Fanta pentru cele 26 ţări din business unit, inclusiv România.
Ea spune că anul trecut brandul Fanta a înregistrat cele mai bune rezultate din istorie la nivel de rezultate trimestriale şi volum în regiunea Europa Centrală şi de Est. Cu o experienţă de peste 15 ani în marketing, cariera Ancăi Năstase-Marinică în cadrul companiei Coca-Cola România a început în urmă cu zece ani, în 2009. Ulterior, a preluat întregul portofoliu de produse Coca-Cola, după care a migrat către zonă de băuturi necarbozagoase şi apă, pentru ca în prezent să revină pe zona de sparkling.
Ea spune că printre cele mai mari reuşite din carieră se numără campaniile pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului, mai ales că „multe dintre ele au fost recompensate cu premii locale şi internaţionale”. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE, Anca Năstase-Marinică spune că în prezent poziţia pe care o deţine vine la pachet cu responsabilităţi la nivel regional, pentru Europa Centrală şi de Est. „Aş spune că este un echilibru perfect, pentru că am ocazia să lucrez din România, la nivel internaţional. Practic, deşi biroul meu a rămas în Bucureşti, lucrez cu o echipă virtuală alcătuită din oameni de marketing din peste 20 de ţări din regiune.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro